cutia cu nisip

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

elegie 01

e vara în toi mă clatin ca o femeie
în care oamenii nu au văzut niciodată femeia
ei spuneau că ei sunt brutus eu că nu sunt cezar
ecce mulier
s-a crăpat cerul de vară nu vor fi cutremure sau războaie
e bine e călduţ şi domol
lucrurile nu cad de-a valma spre centrul pământului
nici ochii îndrăgostiţilor nici gelozia care îi pândeşte
fiindcă sunt fericiţi
nici iubirea faţă de aproape fiindcă e invidiată

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Punte de picior

Frunze străvezii, crudă-nmugurire,
Morţi de şapte ani fără pomenire.
Apa mării toată-i singură de vină:
Bobi de strugur verde, sete de lumină.

Gândurile mele sunt un ciob din lună
Care-n valea seacă fuge ca nebună.
Este grâul negru şi e gol în şură
Când credeam că numai stelele se fură.

Cine mi-a luat luna nici eu nu pot spune.
Aburcată-n spate, ea încet apune.
Lor va fi povară pe drum interzis,
Însă cercul vieţii va rămâne-nchis.

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

(prea)cuvinte de jurnal

cu respect pentru poezia "cuvinte de jurnal"

fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje

în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt

după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă

aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Gâscă, găină şi chiar capră

(gluma şi respectul ca două feţe ale banului)

Dâmboviţă apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce. Dulcele rămâne mai puternic în amintire. Şi după ce râul seacă râsu’-plânsu’ vremurilor este partea cu rădăcină adâncă în creier ca un fel de hrean. Îl foloseşti ulterior drept condiment vrând-nevrând. Pişcă la limbă. Întâlnirile întâmplătoare ale vieţii cu oameni îmbrăcaţi la fel ca tine, cântecul despre cuc la radio chiar când îţi cântă cucul în grădină, felul în care câte un copil se joacă în faţa blocului strigând papalaşcă exact după ce tu scrii în memoriile tale despre amărâta aia de papalaşcă din noroiul de pe uliţa copilăriei.

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului bobadil

sodomizează-ți aproapele

compilație după ancuța și cozan cu ușoară tendință libertină

iubește-ți aproapele. iubește-ți aproapele tău
nenorocitule, și uită de aproapele meu
pentru că degeaba îți spun, fericitule, să urăști
prost ești și prost vei rămâne
aproapele tău iubește-ți, nenorocitule,
cît încă ai pe cineva lîngă,
cît încă mai simți pești morți
în stomac. (yeaks)
de aceea zic. iubește-ți aproapele tău, nenorocitule.
și copacii în floare sunt plini de albine
lumina se ridică din trupul meu
eu încasam curele la fundul gol
și dimineața suspinam ușor, prin somn

Experiment literar: 

Pagini

Subscribe to cutia cu nisip