imaginea utilizatorului anna

ziua cu patru pereţi

ziua avea patru pereţi şi nicio fereastră
întunericul era dulce mă ascundeam în el
ca-ntr-o păpuşă rusească

nu mă găsea niciodată nimeni era un joc nebun
în care mă pierdeam mereu pe mine însămi
viaţa era o scară pe care nu urcam niciodată

uneori dimineaţa mă mângâiam cu mâinile tale
astfel timpul trecea mai uşor nu se mai încâlcea
în buruienile ce-mi creşteau sub piele

ştiam că nu toate stelele sunt bune
dar noaptea plonja prea aproape de mine
foşnea ciudat când mi-o închideam în piept

Comentarii

multumesc Cristina, mai ales

multumesc Cristina, mai ales pentru „blanda si sfatoasa”:)... si pentru ca ti-a placut.
cred ca tonul meu aici e „resemnat” si (recunosc) poate putin patetic... dar atunci cand scriem o poezie de stare, trebuie sa ne asumam acest risc, vrand nevrand dezvelim bucati dintr-o poveste
(a noastra) care poate suna patetic.
carcotarea cu „mangaierea” e poate justificata, dar cand vorbeam de asta, crede-ma ca
...„idealul” era departe :)
iti multumesc inca o data de semn!

da, ai dreptate Silvia, e

da, ai dreptate Silvia, e multa negatie aici, dar asa am dorit sa fie... desi n-as fi vrut ca asta sa fie in defavoarea poeziei.
iti multumesc pentru semnul de lectura!

”ziua avea patru pereţi şi

”ziua avea patru pereţi şi nicio fereastră
întunericul era dulce mă ascundeam în el
ca-ntr-o păpuşă rusească” - asta-i o strofă-imagine super reușită. e vie, sugestivă, îmi place :)
”...timpul
trecea mai uşor nu se mai încâlcea
în buruienile ce-mi creşteau sub piele” - aici îmi place verbul ales, e potrivit acel ”încâlcea”
”fâşâia” - nu mi se pare potrivit, are o sonoritata ciudată ;)...
și mda, cam multă negație. nu știu dacă în de-favoarea textului, dar... cam multă.
oricum, fain :)

alex

bun gasit alex! nici mie

bun gasit alex!
nici mie nu-mi place prea mult sonoritatea acestui cuvant:"fâşâia" o sa incerc sa caut altceva, multumesc de comentariu!
ganduri bune!