imaginea utilizatorului Lentib

vin creioaneleeeeeeeeeeee

de sub masă
de prin ghiozdane din colțul buzelor și al urechilor
vin creioanele țopăie prin oraș pe picioroange
uneori se mai scarpină în capul lor de gumă arabică
le îngheață piciorul de barză
iar celălalt abia a scăpat din foc bravul soldat de plumb
cel mai înalt este țantoș iar cel decupat de ascuțitori
a devenit mai înțelept fiind supus unor torturi inimaginabile
colereta lui apretată se înfoaie ca o iguana ori un rege spaniol
vin creioaneleeeeeeeeeeeeeeeeeee
invazia lor de lacustă pe geamuri
pe mucegăiții pereți
pe sub ușă gata să extermine albul foilor
au pregătit asaltul catapultelor legiuni întregi de clone
ochiul lor ciclopic țintește un asteroid
fiecare visând la o mână
care scrie povești și scrisori mamelor rămase în praguri
sau iubitelor fără căpătâi
vin creioaneleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
când vei intra în măduva lor te vor însemna cu etichetă pe lobul visului dintâi
într-o altă viață vor deveni poate un poem despre ele însele
săgeată de mănăstire și copită de cerb și ulcior cu vin
își taie mâinile cioplindu-le lemnul a rug a ceara
se vor așeza sub scaunul tău ca o broască
când tușele se vor îngroșa în ochiul tău vei sări ca ars în oglindă
creionul conturează o lume în ochiul tău de sidef
vin creioaneleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
cohorte de muște amețite stive de mortăciuni pe strada tauri
în mijlocul lor creionul savonarolla
ascuțind cuvântul și implantându-l în inima ta
vin creioaneleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
sfârșitul lor înseamnă portetul tău pe asfaltul lumii
un abur împrăștie rumegușul lor de nisip

o mână scrie într-o limbă necunoscută
eu
tu deasupra
dumnezeu peste tot

Comentarii

excelent, Laurențiu, "zăpăcitor" poem! :) dar m-am obișnuit: pe tine trebuie să te citesc cu îndoită atenție. și nu-mi pare rău niciodată. foarte frumos condus textul, în opinia mea, de la inocența creioanelor abia ieșite din ghiozdane, până la creionul savonarolla...și apoi, până la dezintegrerea urmei lor, rămânând...eternul. pentru bogația imaginilor, remarc fragmentul: "când vei intra în măduva lor te vor însemna cu etichetă pe lobul visului dintâi într-o altă viață vor deveni poate un poem despre ele însele săgeată de mănăstire și copită de cerb și ulcior cu vin își taie mâinile cioplindu-le lemnul a rug a ceara se vor așeza sub scaunul tău ca o broască când tușele se vor îngroșa în ochiul tău vei sări ca ars în oglindă creionul conturează o lume în ochiul tău de sidef" și finalul...pentru eleganță și profunzime . pun și eu un creion ascuțit și auriu, lângă aprecierile mele.

intr/adevar "zapacitor" - cum spune Sancho Panza - de frumos acest joc de cuvinte. mai ales la prima citire! de asemenea si mesajul scrierii - creionul este in sine si poate face o lume - este foarte frumos imbracat de toate aceste idei ce le expui navalnic dar si fantastic. daca ar fi sa remarc ceva, as zice ca ultimile patru versuri sunt atat de clare si se eplica atat de mult pe sine, incat, dupa toata aceasta fermecatoare cavalcada inspirata, ele nu isi afla locul acolo. te felicit!

Adriana, îți mulțumesc pentru evidențierea acestui poem.Această capacitate de receptare a ta, cu totul remarcabilă, nu este întâmplătoare.Ea este clădită pe sensibilitate poetică și multe cărți citite cu mintea și sufletul. Prima parte a poemului, ar putea fi o lungă dar incompletă introducere a unui tratat despre inocența iubirii, rezumat în ultimele patru versuri... Cu prietenie

Lucian, am văzut că ai lăsat comentarii mai multor poeme scrise de mine.Chiar și atunci când critici ai o anume eleganță aristocratică, lucru care îmi place mult. Cele patru versuri de la sfârșit, îi spuneam și Adrianei Lisandru, vin ca o concluzie, un fel de haiku ontologic dacă îmi permiți comparația. Cu prietenie, te mai aștept

Mi-a plăcut gradația cu care ai reușit să-ți conduci creioanele spre final. A fost așa, ca o creștere în intensitate metaforică. Cu amiciție,

Nelu Jorz, salut cu bucurie primul tău comentariu al unui poem pe această pagină.Sunt onorat că ți-a atras atenția și te mai aștept. Cu stimă, pentru un poet de ale cărui păreri voi ține seama

o adunătură făr' de sens. cred că-i una din scrierile cele mai slabe care mi-au trecut prin fața ochilor pe hermeneia. nici o tangență cu literatura. un text nu naiv, ci penibil

Dragă Matei, vino și tu cu niște argumente, acolo...altfel, commuri de genul ăsta sfârșesc prin a arunca o lumină gri nu asupra textului comentat, ci asupra comentatorului; și atârnă un semn de întrebare (zdrăngănitor precum tinicheaua de după Dacia proaspeților însurăței), și în ce privește lecturile pe care le-a parcurs respectivul. deci...cum preferi?

sancho, faptul ca ai indraznit sa ticluiesti asa un comentariu e la fel de jenant ca si continutul acestuia si ca textul pe care il aperi. nu duce totusi discutia in lătúri; e vorba de "vin creioanele", si nu de mine. cît despre lecturile mele, asa cum sunt ele, sunt ale mele si n-ai de unde sa banuiesti macar la ce nivel se afla. cu lecturile tale m-am lamurit, odata ce-ai impenitat tecstu' de față

sancho, nu tre sa gusti un rahat sa-ti dai seama ce e. si cu asta dialogurile din subsoluri sunt incheiate, din partea mea

Stimate Dihanie, nu sunt absolut deloc deranjat de că nu-ți place poemul acesta.E dreptul tău să emiți judecăți de valoare. Ceea ce este cu adevărat supărător este modul în care te-ai adresat poetei Adriana Lisandru.Modul agresiv și bădărănesc de a vorbi unei femei este inadmisibil, mai ales că te afli pe un site de literatură.