imaginea utilizatorului a.a.a.

Umbră în carne de sărbătoare

Până şi lumina are călăuză: bezna,
îti spuneam cu buzele făcute semn de carte,
urmând impalele grase
din ochii tăi am-uitat-cum coloraţi;
îţi strângeam botul - răţuşcă
de parcă strângeam zburătoarele unui planor uleios,
ca şi cum strângeam cârlionţii unei roze puturoase te strângeam,
râdeai amestecat cu argint pe sticlă,
râdeai picurat şi cu râs japonez,
ca furculiţele în cristal râdeai.

Povestea cu doctorul de-a curăţat peritonita din tine
mi-o spuneai cu dialog şi gesturi,
cu inflexiuni sugrumate mi-o spuneai,
până te puneai pe plâns varul voroneţului,
plângeai mic, licurici stinşi,
ca ace de castan peste orfelinate plângeai;
n-a murit doctorul, s-a-mbolnăvit doamne-doamne de apendicită -
te împăcam,
şi gâdilându-te în tălpi te-mpăcam.

Venea noaptea de-a dura,
călare pe ditamai veioza aia verde,
venea fără margini şi fără ceas venea;
fumam amândoi dintr-o ţigară două ţigări,
fugăream armăsarii vişinii din pahar,
ameţitoare incendii după ceafă ni se încolăceau,
ni se încolăceau ca limbă de cobră aprinsă;
intram în tine lavă cilindrică,
precum urletul de gheaţă intram ca mov simplu de vioară,
ca umbră în carne de sărbătoare intram,
ieşind cu două globuri de ceaţă
în ochi.

Ne promiteam să nu şi ,
ca doi prunci cu palmele unite în nisip ne promiteam,
ca prima lapoviţă peste un câmp cu miei,
sobri, pedanţi ne promiteam sacadat şi ud;
ne promiteam să nu şi
ca două cruci îmbrăţişate
între coastele unui sicriu.

Şi n-am,
şi am.

Comentarii

dom'le, chestia cu „impalele

dom'le, chestia cu „impalele grase” m-a dat gata. uite o zicere pe care nu am reușit să o găsesc eu. să mori de ciudă și nu alta. textul e frumos. ceva mai mult decît cerebralele cu care ne-ai obișnuit. și te și aventurezi la metafore și oniric (aproape feminin) cum nu prea ai obiceiul. dar e cu măsură. eu, nefiind mare critic, nu prea văd defecte. dar chiar dacă sînt sînt ca crestăturile pe coaja de mesteacăn. adică interesante. un text de care ne vom aminti cu plăcere.

CAm asta iese când trăirea se

CAm asta iese când trăirea se vrea mai transparentă, Virgil. Se întâmplă rar, dar se întâmplă. De obicei, aşa cum observai, o tratez mai criptic, mai cerebral, asumându-mi eventuale pierderi la capitolul feeling, însă, oricâtă ambiţie de înnoire expresiv-conceptuală ar exista în fenomenul liric, personal nu uit că scopul primordial al artei este de a emoţiona pe alţii cu emoţia ta. Mulţumesc de trecere!

Un poem care, deși imperfect,

Un poem care, deși imperfect, a reușit să trezească în mine acel fior care nu poate fi confundat... fiorul poeziei.
'Impalele grase'
'fumam amândoi dintr-o țigară două țigări'
'lapoviță peste un câmp cu miei'
sunt doar câteva imagini cutremurătoare desprinse din acest poem puternic.
Citindu-l, am avut impresia că cineva mi-a scris anume mie un mesaj, acel mesaj care aparține doar poeziei, închis în labirintul unor metafore care se dezvăluie doar sufletului atunci când îl lași liber.
Unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe net în ultima vreme.
Și pentru că nu am altă posibilitate de a-mi exprima admirația pentru acest text, las o peniță aurie pentru a rămâne consemnată starea mea de grație obținută prin lectura acestui text.
Felicitări,
Margas

foarte bun poemul, excelent

foarte bun poemul, excelent chiar. în opinia mea, deşi nu sunt critic, nimic de reproşat. nici nu ştiu să spun ce cadru mi-a plăcut mai mult, cel cu "plânsetul mic" sau cel legat de[... orfelinat] sau "movul simplu de vioară" sau, mai sus,[... povestea cu doctorul şi peritonita], peste toate astea o forţă de redare a unor imagini calup cu talent clar. un text cerebral care alunecă frumos spre trăiri absolut unice,proprii individului, sentimente de care nimeni nu este scutit. final foarte bun căci: "şi am, şi n-am". aşa este. când suntem convinşi că avem, când că nu avem... atunci cum? felicitări!

Cristina, aşa cum pentru a

Cristina, aşa cum pentru a exista libertate este necesară limitarea, perfecţiunea are nevoie de imperfecţiune. Mă situez aici, biensur, în contextul antropologico-ontologic. Discuţia e lungă, mă limitez la atât. Deci, da - "tocmai imperfectiunile unui text ii dau veritabilul liric", dar, desigur, nu numai. Mulţumesc!

Silvia, ai punctat bine cu

Silvia, ai punctat bine cu "trăiri absolut unice,proprii individului", pentru că, în concepţia mea, cam despre asta este vorba în poezie: un poet, în măsura în care este unul veritabil, are teribilă nevoie de autocenzură, dar nu una înţeleasă ca simpla cenzurare a fragmentelor/textelor pe bază estetică, ci una cu sensul de selecţie a stărilor/emoţiilor care îi sunt mai mult decât specifice lui, şi numai lui, şi numai lui. :). El trebuie să culeagă, sa adune vibraţiile irepetabile, nu unice; el trebuie să inmagazineze undeva în suflet starea irepetabilă si specifica numai lui, starea irepetabilă dintr-un fenomen. Apoi, să-i traducă inefabilul prin instrumentele sale lirice. Când (rar, foarte rar!) aceste acţiuni se suprapun în timp, avem de-a face cu poezia inspirată ori chiar revelată. Deplasându-mă scurt - această este eroarea pe care o facem mulţi (destul de des şi eu) - considerăm că orice stare, orice emoţie este demnă de-a fi scrisă. Dar nu e aşa. Mulţi consideră că poezia e mişcare, eu aş spune că e mai degrabă neclintire... dar mai vorbim pe această temă. Mulţumesc pentru citire şi comentariu.

În final, las pentru toţi cei care au trei minute la dispoziţie un link cu piesa pe care eu o consider ca fiind cea mai... din câte am ascultat. De fiecare dată, se asculta altfel. Pe melodia asta am scris destule texte, inclusiv cel de faţă. Enjoy! :)

http://www.youtube.com/watch?v=KfKRSVQf-nM

un poem complex,pe care îl

un poem complex,pe care îl citesc şi recitesc , de fiecare dată descopăr un alt sens,finalul excelent şi cât de adevărat "şi n-am şi am", două cuvinte simple dar care te pun pe gânduri, te lasă în suspans.felicitări!
"ne promiteam să nu şi să
ca două cruci îmbrăţişate
între coastele unui sicriu."
am ascultat şi melodia, o dată , de două ori,de nouăzeci şi nouă de mii de ori:)bună, rău!mulţumiri!