imaginea utilizatorului emiemi

timișoara-iași(fără loc rezervat)

hipotermie

fetița mângâie șiragul de perle. se crede lebădă.

buni tu ai lucrat la combinat. nu. nenea tu ai lucrat la combinat. nu. baiatu’ ai lucrat la combinat. nu.
buni uite merge trenul celălalt. nu. mergem noi. aaaa nici n-am simțit.
zâmbesc. niciodată nu simțimt. ne trezim mergând spre ceva niciodată spre cineva.

oprire de câteva minute. aprind o țigară lângă un marfar cu motorină. imaginez o explozie metalul incadescent mă despică. ca pe sorin când l-au cusut la mijloc cu o strună groasă lasă că nu se vede sub costumul de mire mi-a zis legistul.
precis așa este. moartea e ca un fel de căldură ca atunci când ți-e frig te învelești cu tot pământul transpiri și transpirația ta hrănește plantele.

fetița lebădă adoarme. deasupra ei o tricicletă în formă de rață ca un arhanghel gâtuit de emoție.

ai văzut cum arată noaptea un trailer plin cu autoturisme. parcă ar fi spinarea unui bunic pe care nepoții se joacă de-a cavalerii.

mă uit la cer și cerul mi se pare o vacă cu un milion de ugere. sau un hipodrom.

undeva într-o curte o sperietoare de ciori. seamănă cu o găină fără cap. cu găina pe care tata a tăiat-o într-o dimineață de paști pe vremea când paștele mirosea a spirt. tata turna spirtul în tavă restul sticlei îl filtra prin pâine turna cafea apoi trăgea o dușcă se strâmba de parcă ar fi vrut să vomite. mâinile nu-i mai tremurau. tata avea un prieten polițai. o dată a venit în vizită la noi. de frică am căzut cu fundul în găleata cu apă. au râs toți eu am plâns. de rușine m-am ascuns sub masă prietenul polițist mi-a dat pistolul să mă împace. atunci sub masă i-am împușcat pe toți. mai ales pe tata în el am tras cinci gloanțe. de fiecare dată a tresărit ca o găină fără cap.

buni stă crăcănată pe banchetă. între picioare o sacoșă cu prosoape. parcă ar vrea să nască dar nu iese niciun prunc. printre ciorapii negri și rupți i se văd picioarele negre și crăpate.
toți se holbează în întunericul de afară. mă întreb la ce se uită pe geam doar reflexii de oameni niciunul real.

visele mele se complică întotdeauna. la început totul e simplu orice început e simplu. ajung în creierul munților văd o gaură într-o stâncă îmi spun că acolo e peștera mea. după o vreme îmi spun că nu mi-ar strica niște apă. imaginez o cascadă subterană. apoi îmi spun că vreau și curent electric. imaginez un generator pe motorină. visul se complică problema cea mai importantă e să nu-mi dea oamenii de urmă. acum că ești tu îți dai seama că trebuie să iau visul de la capăt. să-l fac pentru două persoane.

clădiri în renovare. schele și var. oamenii de deasupra se sprijină pe oasele celor de dedesubt.

stau lipit de perete sunt un perete. coniac unirea și crenvuști. muncitorii râd gros mi-e foame. foarte foame. îmi vine să-mi smulg o mână îmi smulg o mână o rumenesc la brichetă. mănânc gesturile ei mă satură. mâna mea e pasca și oul pe care-l ciocnesc în tăcere cu toți absenții.

timpul se scurge lent ca serul dintr-o perfuzie. suntem de gardă. schimbăm sonda timpului și paraliticului. vezica timpului s-a umplut. când se sparge atunci știm. timpul nostru s-a împlinit

Proză: 

Comentarii

Problema lui Emil e ca el scrie bine dar deocamdata nimic mai mult. El a trecut bariera banalului si s-a trezit in lumea uriasilor in care ar trebui sa creasca. Eu ii doresc pe aceasta cale mult succes, Andu

Andu, problema mea nu e ca scriu bine si-atit. Ceea ce nu vei intelege niciodata e ca eu nu scriu, nu sunt autor, nu sunt poet, nu sunt prozator. E pur si simplu o forma de a simti lumea. Cind iti vei deschide simturile si vei intelege lucrul asta, poate o sa te lasi de mistocareli. Pina atunci iti doresc succes pe calea pe care ai ales-o. PS. Cu un lucru sunt de acord: am trecut de banal. Si-am intrat in patologic.

Emilian, da, scrii cum trăiești, proza ta e subiectivă, un fel de realitate înregistrată, sau de jurnal continuu. La început, percepțiile copilului se transferă în mintea adultului narator foarte simplu, fără naivități, frumos: "fetița lebădă adoarme. deasupra ei o tricicletă în formă de rață ca un arhanghel gâtuit de emoție." Observarea realului cinematografic, notațiile, trăirile personale sau experiențele altora asumate de personajul narator au consistență, credibilitate.Penultima secvență îmi pare desprinsă din Goya : "să-mi smulg o mână îmi smulg o mână o rumenesc la brichetă. mănânc gesturile ei mă satură."

Ioana, pentru mine, rea;itatea e un fel de delir, in care imagini concrete, filtrate prin perceptiile mele devin halucinatii. Multumesc de apreciere.