imaginea utilizatorului Virgil

sînt un nesuferit

pentru că gîndesc

Sînt un nesuferit. Sînt un nesuferit doar gîndindu-mă că am să scriu ceea ce am să scriu. Și totuși ce face omul cînd simte că trebuie să scrie sau să spună ceea ce crede? Cîndva oamenii mureau pentru asta. Sau erau surghiuniți. Sau torturați cu metode la care prefer să nu mă gîndesc acum. Și totuși făcea oare pedeapsa ca gestul să le fie ceva mai puțin împovorător? Poate. Cînd ai dreptul să spui ce gîndești sau ce crezi nu te mai confrunți cu un oponent care te înobilează, chiar pe eșafod. Cînd ai acest drept și îți este protejat totul devine vag și obositor. Ca o luptă cu pustiul. Oamenii nu mai au chip. Devii propriul tău judecător, propriul tău dușman. Ei rămîn doar un public amorf dincolo de orizont. Ca un zgomot de fond care nu te părăsește niciodată. Dar nici nu poate fi mai mult decît atît. Sînt un nesuferit. Dar cum poate cineva să fie drept cu el însuși? Cum poate să își înfrîngă tentația de a fi exemplar? Aceasta este poate cea mai sigură cale de a coborî o pedeapsă și mai aspră asupra sa. De ce oare atunci cînd obținem ceea ce dorim ne dăm seama că poartă cu ea blestemul unei responsabilități pe care nu am vrut niciodată să o luăm în calcul? Sînt un nesuferit. Dacă asta este să fii un om superior atunci cu siguranță există foarte mulți oameni fericiți pe pămînt tocmai pentru că nu sînt așa. Nu știu dacă a spus cineva vreodată că a fi superior înseamnă a-ți vedea defectele. Problema este că e greu să vezi superioritatea asociată cu defectele. Sînt un nesuferit. Mă gîndesc la ce am să scriu. Nu va provoca moartea nimănui. Nici măcar ca un fel de „butterfly effect”. Nu va distruge nici o civilizație. Și totuși nu voi avea bucuria unei victorii după ce voi termina de scris. Dar dacă nu voi scrie nu voi fi împlinit. Oare ce drept mai este acela pe care tu însuți ți-l negi? Sînt un nesuferit. Poate așa am fost întotdeauna și doar acum am descoperit că lucrul acesta mă deranjează. Poate e doar un impas. Sau o încercare. Poate că a scrie sau a spune ceea ce gîndești este menit să te pună în fața nefericirii de a fi real. Poate. Oare ce diferență există între a scrie un adevăr sau o minciună? Oare dacă nu îmi pun această întrebare voi fi mai puțin nefericit? Săptămîna asta mi s-a spus că sînt nesuferit pentru că gîndesc. E un progres. Filosofic vorbind. Pînă acum eram pentru că gîndeam. Acum sînt mai mult decît atît. Sînt nesuferit. Pentru că gîndesc.

Proză: 

Comentarii

"Sînt un nesuferit. Mă gîndesc la ce am să scriu. " noh...dupa lectură, tăt ce mi-o venit a zîce îi: da' scrie, donmule, odata, nu ne mai chinui!

sînt si eu un nesuferit. dar lupta cu gospodinele aciuate pe situri literare la menopauza e în van

amice tinerel și impulsiv, te rog să-ți menții exploziile de personalitate în limitele bunului simț. dacă nu știi ce-i ăla, du-te și învăța-l...și întoarce-te după. eventual, cu un text de calitate.

sancho, poti alege din aproape 100 de texte de calitate pe pagina mea. impulsiva imi pari dumneata. vezi, incerci si aici sa duci discutia in lătúri

nu tine, prietene...fiind aproape de menopauza, cum ziceai, stratagemele astea de manipulare ma lasa rece. deci...scrie ceva si lasa prostiile.

Matei, eu tot n-am inteles. Cine este la menopauza? Gospodinele sau "siturile" literare? Doi. Ce are menopauza cu chestia asta? Daca cumva te referi la scriitori slabi sint convins ca ei sint si "masculini" si "feminini". Cei "masculini" nu experimenteaza menopauza iar in ce priveste cei "feminini" scrisul prost se manifesta si inainte dar si dupa... menopauza. Deci nu vad legatura. Daca prin "menopauza" te referi la o faza de declin in calitatea scrierii asta presupune (daca ar fi sa fim loiali comparatiei) cu faptul ca a existat cindva o perioada de apogeu, de "fertilitate". Ceea ce imi este mai greu de crezut. Pentru ca de obicei cine a ajuns sa scrie bine continua sa scrie bine iar daca nu mai poate scrie bine nu se prea agita sa fie "foarte public". Deci, in concluzie, nu iti inteleg logica. Inteleg insa ca esti frustrat, nemultumit. Ce legatura are asta cu textul de fata ramine insa o enigma pentru mine.

Ideea mi se pare buna ca prolegomene pentru o dezvoltare (poetica sau nu, asta deja ma depaseste) mai larga. Textul de fata este ca un fel de nada, Adriana a sesizat bine, chiar si cu tonul umoristic, faptul ca la sfarsit s-ar cuveni, zic eu, un "va urma". Si ar merita, parerea mea, Andu

Concluzia finală are o eroare de logică deși s-a dorit ca argumentarea de dinainte să-i fie suficientă nu s-a reușit. Nici chiar acel gândesc deci exist nu salvează pentru că e rupt din întregul care îl forma. Și da, cineva a spus-o și pe aia cu defectele... era un filosof, așa filosofic vorbind... Cel care ajunge însă să-și vadă defectele este pe calea iluminării adică a înțelepciunii iar dv. ați făcut un pas cu acest text însă unul foarte mic. Despre calitatea literară nu se pune problema fie este fie nu este, exercițiul aplecării spre sine are un rol benefic. Dacă punem în discuție termenul de nesuferit atunci avem o dificultate de sens. A se citi în dex. Revenind la recunoașterea defectelor, ea nu da certitudinea ameliorării lor ci poate avea diferite vlalențe: fie `nesuferitul` deși devenit conștient de defect îl va nega fie va face din el o virtute. (presupunem prin absurd că el nu va încerca niciodată să își depășească defectul tocmai pentru ca prin el se simte superior.) E asemănător cu situația în care un prost afirmă despre el că e prost însă nu devine mai deștept prin asta. Sau ... Cu plăcerea lecturii ;) împovorător-împovărător