imaginea utilizatorului Aritmosa

Scurtmetraj în aer liber

americile mele

Mi-au făcut un film anul trecut. Eram într-o cafenea.
Pedro îmi spunea că știe totul despre mine. Da? De unde?
Din film. Señor, dacă ați văzut doar filmul, nu știți nimic despre mine.
Purtam o rochie flamenco și mă tot învârteam.
Mă mai opream să beau câte o gură de apă. Și iar, un pas, doi, trei.
Mă simțeam foarte bine. Am băut doi litri de apă în 30 de minute.
Era vară. Eanu și Zorba își făceau vânt unul altuia cu evantaiul.
Deodată am avut un colaps interior. Zbang! Zbang!...
Îmi aminteam că sunt o interiorizată. Autistă pe unele intervale.
Cum așa? Chica, vorbești întruna. Ha, ha, ha. Eram așa de grasă.
Vorbeam de frică. Și îmi trecea. Nu-mi plac smiorcăielile.
Nu-mi plac în public cel puțin. E ridicol. Lacrimi în bibimbap?
Mai ales când ești membru în vreo comisie.
Ai mașină. Ai casă. Ai cont baban. Și vii să mi te smiorcăi.
Bleah!... Se strâmba oglinda la lumea din toaleta de lux.
Săracii de ei... Ce drame interioare...
Așa de interioare că-mi devin exterioare.
Mulți plâng, dar nu tuturor le iese.
Dacă te cheamă Bacovia, ne mai gândim...
În Cracovia mi-am pierdut șiragul de perle. He cracked my code.
Mi-a spus pa pa. I-am spus good-bye. And then he wrote an ode.
E foarte important să fii enervant. Uite o rimă. O râmă? O rimă, mă…
Eu să te rimez? Nu, mă, râmează-mă. Am ajuns în gunoi.
Te-ai țicnit. Hai, să-ți opresc monologul interior.
Păi nu poți, pencă vine... neinteligibil. Jean Valjean de vijelie.
Neidentificabil. Ca obiectele zburătoare.
Prinde-l dacă poți. Pe cine, mă? Pe monolog, cum pe cine.

Comentarii

Sunt câteva elemente care fac mai dificilă citirea textului, faptul că intercalezi multe expresii în engleză și frazele scurte. Încearcă o rescriere fără semne de punctuație și fără majuscule și elementele precizate anterior, s-ar putea să nu fie tocmai rău.

alma am scos punctuația am scos majusculele n-am scos engleza frazele scurte sunt scurte le-am lungit le-am pritocit până le-am cam amețit de-a ieșit versu zburlit două puncte mi-au făcut un film anul trecut eram într-o cafenea pedro îmi spunea că știe totul despre mine da de unde din film señor dacă ați văzut doar filmul nu știți nimic despre mine purtam o rochie flamenco și mă tot învârteam mă mai opream să beau câte o gură de apă și iar un pas doi trei mă simțeam foarte bine am băut doi litri de apă în 30 de minute era vară eanu și zorba își făceau vânt unul altuia cu evantaiul deodată am avut un colaps interior zbang zbang îmi aminteam că sunt o interiorizată autistă pe unele intervale cum așa chica vorbești întruna ha ha ha eram așa de grasă vorbeam de frică și îmi trecea nu-mi plac smiorcăielile nu-mi plac cel puțin în public e ridicol lacrimi în bibimbap mai ales când ești membru în vreo comisie ai mașină ai casă ai cont baban și vii să mi te smiorcăi bleah se strâmba oglinda la lumea din toaleta de lux săracii de ei ce drame interioare așa de interioare că-mi devin exterioare mulți plâng dar nu tuturor le iese dacă te cheamă bacovia ne mai gândim în cracovia mi-am pierdut șiragul de perle he cracked my code mi-a spus pa pa i-am spus good-bye and then he wrote an ode e foarte important să fii enervant uite o rimă o râmă o rimă mă eu să te rimez nu mă râmează-mă am ajuns în gunoi te-ai țicnit hai să-ți opresc monologul interior păi nu poți pencă vine neinteligibil jean valjean de vijelie neidentificabil ca obiectele zburătoare prinde-l dacă poți pe cine mă pe monolog cum pe cine

Cred că a doua variantă e mult mai reușită, e mai cursivă, curge mai limpede. Îmi place. Am văzut că e o modă să se scrie cu majuscule și semne de punctuație. Sunt demodată... :)

Într-adevăr, Monica, un text reușit. Poate că sunt prea multe intercalări, dar nu știu cum în dimineața aceasta asta mi se pare tocmai ingredientul cheie al scrierii tale. Mai fericită varianta fără semne de punctuație, Alma a avut inspirație bună să-ți sugereze asta. Încercam, recitind, să îți spun care pasaj mi se pare cel mai reușit, dar nu pot "tăia" nimic, s-ar duce tot eșafodajul :-) Un singur vers mi se pare prea explicit și parcă nu se încadrează aici: "Așa de interioare că-mi devin exterioare". Parcă și văd toată forfota aceea de pe un imaginar platou de filmare... cu prea mulți regizori.

ador smiorcaielile de pe platouri, pentru ca ele dezvaluie irealitatea oricarui sablon care ne traverseaza viata spiritului si a trupului. numai sa comenteze cineva ceva si zic....bleah!

Alma, m-am întrebat și eu de unde tendințele de a scrie când cu majuscule, când cu minuscule, când cu semne de punctuație, când fără, când cu rimă, când fără. Ce-or însemna oscilațiile astea? Auzi la mine. Sapphire, ”prea mulți regizori” – da, uite și acum îmi dă cineva niște instrucțiuni de platou, zice să scriu așa: (...ta dam ... ta dam...) Ai dreptate cu secvența aceea. Cu cât afirm mai explicit că spun ceva din interior, cu atât nu pare adevărat. Voi ține seama. Franco, plâng. Pentru tine plâng. Pe platou. În landou. În curte. Pe punte. Oriunde. Dar în sinea mea știi bine că râd, săpând sensurili... Bleah!