imaginea utilizatorului Nelu Jorz

scriu acest poem pentru câini

scriu la acest poem fără tragere de inimă
tragere de urechi
de toarta sufletului
de „chewing-gum”-ul roz și fără gust
trebuie să scriu un poem prozos scorțos
grunjos
pe placul câinilor
când eu credeam că scriu pentru oameni
trebuie să-l amestec și pe bob dylan
în acest melanj post-modern
și pe alan ginsberg
și pe curva soldatului
fără raniță și mască de gaze
și renașterea de la san francisco
a dracului de renaștere
trebuie să-mi fac creierul ghiveci
tocăniță de legume
când el este varză
odată cu scrierea acestui poem pentru câini
ai să primești un pumn în trompetă
dacă n-o să le placă potăilor
că ăstea se întreabă pe la colțurile
abecedarelor
de ce să iubim femeile
uite d-aia
„că și ele e ca noi/ cum voi sunteți pui de pom/
ele este pui de om”
pui de mămăligă

nu mai scriu
le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în
mama lor de poezie
„din bucata mea de câine/
am hrănit un om și-o pâine”
lălăie poemul meu turmentat
și mie
cu creionul înfipt în cap
îmi arde de bigudiuri și păr creț
când
la capătul de suferință al poemului cineva
a încetat să mai scrie pentru oameni

Comentarii

post...uri și ...isme, domnule Jorz. Vin și trec. prefixe și sufixe, însă nicidecum fixe. mi-a plăcut rețeta asta de tocăniță cu lehamite și ironie. dar îmi zic - la urma urmei, și câinii e oameni. iar caravana trece oricium.

Și câinii e oameni... Câinii de critici literari, probabil. Sancho Panza, parcă aveai ceva mori de găurit, un măgar de călărit, așa că, leagă-mi câinii la loc, să nu te confunde cu un critic și să-ți facă poalele, franjuri! Atunci să te văd pe ce mânecă scoți cămașa! :)

Ioan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.

Domnule Gorun Manolescu - Sixtus, mi-a plăcut chestia cu iepurașul și morcovul încât am povestit-o și altora. Cred că așa ceva căutam, așa că am primit. Fără supărare! Ne mai distrăm și noi, când lucrurile devin prea serioase. Mulțumesc, pentru dedicație! Am să citesc eseul. Despre text, ce pot să spun? E o reacție la, așa-zisa, "poezie nouă", nu, neaparăt, la post-modernism - concept care tinde să cuprindă totul, fără a cuprinde ceva. Până la urmă, textul nu e chiar rău - spun eu. Cu amiciție,

Happy End! Am primit mȃna înapoi. Am să dorm liniștit la noapte că n-am să visez că sunt ciung. Toate cele bune. Da’ mie postmodernismul chiar nu-mi place. Postmodernitatea, da. Că doar în ea trăiesc. Și dincolo nu știu ce m-așteaptă. Așa că mă mulțumesc cu ce am.