imaginea utilizatorului Virgil

sarea pămîntului

cu vorbe tăcînd

ei
sînt oameni
cu mațe
și coaste
și sîni
și pleoape
cățărătoare ființe
în hrubele lumilor mele
atîrnați de umbre
și stele
mă ating
mă ling pe suflet
pe mine
marele bulgăr
de sare
cu
vorbe tăcînd

Comentarii

Imaginea este frapantă. Cel mai intens rămâne fragmentul: "cățărătoare ființe în hrubele lumilor mele atîrnați de umbre și stele mă ating mă ling pe suflet pe mine marele bulgăr de sare" Începutul e de revăzut, mai precis acel "cu-coa" din versul al treilea este disonant. De asemenea, în fragmentul desprins de mine cred că trebuie "cățărătoare ființe... atârnate", fiindcă ai trecut deja la ideea a doua (dacă vrei să păstrezi oameni atârnați, trebuie făcută altfel trecerea). Intens, minimal și deosebit de viu poem.

mulțumesc Ela, am modificat cu-coa dar în ce privește "atîrnate" nu cred că sînt neaparat de acord cu tine. da, ideea translează dar aș zice eu că e un context în care "ceea ce fac ei" se definește. poate că o acuză ar putea fi că e vag redundant, deși schimbarea genului substantivului generează un anumit efect... mulțumesc, oricum, de trecere

am citit rar fiecare vers, am adăugat fiecare imagine, la imaginea anterioară și am simțit o revelatoare lumină interioară, dar, la sfârșit mi-am dat seama că sarea se topește, că această lumină se stinge, îmi pare un mister totul. în versurile tale de azi, ermetismul își păstrează sugestia de clar și obscur, sensurile adâncind și mai mult tainele. am observat și subtitlul poemului, este de remarcat părăsirea modului definitoriu de a ilustra senzația de mister, prin această alegere. simplificarea imaginilor si claritatea expresiilor este o adâncire în penumbra sufletului. un poem lucid care mă duce cu gândul la un posibil titlu - „pașii profetului”. Madim

Citind acest poem, nu am simțit nici o lumină revelatoare, cum m-a indus în eroare un comentariu anterior. Din contra, cred că este un poem cât de poate de teluric (deși apar stelele, ele sunt doar proiecții), de organic ("ating", "ling"), de la "mațe" la "sâni", de la "pleoape" la "hrubele lumilor". Un poem care nu mă duce cu gândul la "Pașii Profetului" lui Blaga, ci mai degrabă la firul de plumb al unei verticalități de la suprafață ("mațe") spre adâncuri ("hrubele"), un poem nicidecum tainic, ci relativ bine conturat, chiar dacă îmbracă forma firului de paing. În subtitlul poemului, "vorbe tăcînd", se remarcă un oximoron destul de reușit, ușor ironic, însă nu aș fi încheiat în "înd" un text, consoanele și "î"-ul taie aripa imaginației cititorului. Tehnic: versul "cu" nu stă singur; "atîrnați" necesită acordul în gen cu "ființe".

Alma, eu nu m-am referit la poemul lui Blaga. uite ca eu nu citesc comentariile anterioare, acum am citit intamplator si m-am gandit sa-ti raspund. eu cred ca Virgil are de castigat din parerile noastre. este f. interesanta si parerea ta. dar nu cred ca este bine sa facem comentariu la comentariu. p.s. - eu simt lumini in jurul meu. cred ca e de bine. :)

Madim, recitește, eu am comentat pe text, însă tu ai comentat comentariul meu. Nu era necesar. Una e să simți și alta e chiar să fie lumini și, dacă nu sunt, nu e util nimănui să fie inventate. Pentru că aici în poem sunt "mațe", "hrube", "cățărătoare ființe", "atîrnați de umbre / și stele" (iar stelele se văd atunci când, pentru ochiul uman, este întuneric în jur). Dacă citești atent poezia lui Virgil (și mă refer la Poezia pe care o scrie Virgil), regăsești în multe poeme simbolurile de mai sus. Apar ca niște trăsături care curg încet, într-un plan secundar. P.S. Cred că luminile pe care le vedeai tu erau de la veioze, verifică.

mate, coaste sani, pleoape... dupa acel indeterminat "ei" Virgil coloreaza perspectica in detalii pregnant anatomice/antinomice dar si simbolice... eu as fi spus vintre in loc de mate (capata astfel nuante magice) si tîțe in loc de sani (e prea tehnic termenul de san, prea dulceag) pastrand sensul primar dar conturand o tușă arhaică. Pleoapele sunt foarte importante pentru ca datorita lor ochiul nu devine un sclav al luminii ci isi gaseste ragaz sa se intoarca inspre sine. Frumoasa imaginea "marelui bulgar de sare", numit asa de pompos, poate usor ironic la adresa Marelui Arhitect al Universului ori poate a Marelui Anonim (ca tot a ajuns discutia la Blaga). Cu siguranta drobul de sare si povestea sa spun mai multe decat am vrea sa credem la o prima vedere.