imaginea utilizatorului solomon

Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă?

Zilele trecute, cel mai bun prieten al meu a trecut pe la mine. Am mâncat, in tăcere, o friptură, am băut un pahar cu vin și el a zis a fost bun și s-a ridicat. Din hol, s-a privit in oglinda de la baie, prin ușa deschisă, și a intrebat, trecându-și mâna pe sub bărbia rasă proaspăt, oare ce-or găsi la mine femeile frumoase? M-am uitat și eu atent la el ca să-i dau un răspuns, dar el a continuat hai că plec, că trebuie sa mă sune nevasta... Care nevastă? întreb eu mirat. Când te-ai insurat? Cum când? Oho...! îmi răspunse el distrat privindu-se in oglinda de la baia garsonierei mele inchiriate, cu chiuvetă patrată și crapatură lângă scurgere. Nu-mi spune că nu știai că sunt insurat. Am și gemeni. Cum gemeni...? încremenesc eu. Păi, ne intâlnim mereu, de atâta timp, suntem cei mai buni prieteni și eu nu știam ca ești însurat și mai ai și gemeni? Nu-mi spune ca nu știai, zise el, ca și cum nu m-ar fi crezut. Am crezut ca ți-am spus. Era distrat prietenul meu vechi și se privea in oglinda de la baie, din hol, prin ușa deschisă. Am și iubită, să știi, dacă tot... Sau ți-am spus? Cred că ți-am spus și am uitat că ți-am spus. De când ai iubită...? Rămân eu masca. Oho...! Răspunse el evaziv. Nu-mi spune ca ai și iubită...! Și eu de ce nu am știut? mă minunez eu. Am, raspunse el. Credeam ca ți-am spus și am uitat că ți-am spus. Uit. Asta e. De la o vreme uit. Sau omit inconștient, să știi. Pur și simplu, inconștient. Adică, uit, mai pe scurt. Am o gramadă pe cap. Hai că acum chiar mă grăbesc. Serios. Dar nici nu am apucat să schimbam și noi două vorbe, îl iau eu încetișor de umăr, încercând să-l întorc din drum. Ai mâncat, ai băut și acum pleci și mă lași așa... mască?! continuu eu incercând să glumesc. Dar acum ce facem, nu schimbăm două vorbe?! Ți-am spus lucruri importante din viața mea și tu zici că nu schimbăm două vorbe? Era iritat bunul meu prieten. Plec, ma grăbesc. Serios, acum. Ți-am zis că mă grabesc. Și ea știe ca ești insurat? Insist eu. Nu știe, dar va afla, răspunde el, uitându-se la ceas. Deci iubita ta nu știe ca ești insurat... Ba da, știe, cum sa nu știe?! Te-ai mai gândit la ce te-am rugat la telefon...? mă intreabă el punând mâna pe clanță. Mă primești sau nu mă primești...? Sigur că te iau la mine. Nu ești tu cel mai bun prieten al meu? Dar mai stai un pic... Nu, că mă grăbesc, răspunse el. Te-a dat afară din casă nevasta, sau ce...? mai incerc eu să-l rețin pentru încă două vorbe pe vechiul meu prieten, cel mai bun prieten al meu. Cum să mă dea afară...?! Ce vorbă mai e și asta?! Aici chiar ai gafat, răspunse el ușor amuzat și ieși pe ușa, trântind-o in urma lui.

Proză: 

Comentarii

dincolo de comicul situatiei, cum se spune in limbaj scolaresc, si de manipularea placuta a dialogului, am sesizat, pornind de la titlu, punerea unei probleme ...serioase: a lua pe cel mai bun prieten in gazda/a-l lasa pe celalalt sa locuiasca in acel "acasa" al tau, in inima ta, presupune surprize. intreb daca prietenia nu e si un mod de a pastra distanta. sau (si) o familiaritate cu asemanatorul tau despre care Platon spunea ca, pana la urma, nici el nu prea stie...

Un text fluid, bine scris, așa cum deja m-am obișnuit a citi în pagina ta. Dacă îl iei (cum spune Dorin, casa ar putea fi și "inima"), acordă-i libertatea alegerii - fie și de a spune sau a nu spune tot, de a alege esențialul. Cineva spunea că prieteniile sunt contextuale, vin și pleacă, precum orice-ul lumii acesteia. M-ai crede dacă ți-aș spune că singurul cel mai bun prieten rămâne Dumnezeu?

prietenia, pentru mine, inseamna cel putin la fel de mult ca iubirea. incredere si adevar. altfel, cine vrea cu tot dinadinsul sa intre in sufletul tau ar fi bine macar sa se scuture pe picioare. reminiscente cavaleresti...