imaginea utilizatorului Bogdan Geana

România la Eurovision 2008, între boys band și “boys bann”

TODOMONDO, LOCOMONDO, JANPOLBELMONDO

Sunt fericit că România nu a reușit să se califice în finala concursului Eurovision 2008, atât de fericit că parcă îmi vine să îl propun pe Marius Moga „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, ba chiar cel mai mare român și în comparație cu niscaiva străini. Iată încă o dovadă că românul, atunci când vrea să fie corect și-o ia drept în nas, de aici problema națională cu deviația de sept de nu ne mai recunoaște nimeni, vorba ceea, e vremea să redevenim celebri.

Trăiască preselecțiile din TVR, trăiască organizatorii și mințile luminate care au tăiat anul acesta în carne vie, pentru a face în așa fel ca România să fie reprezentată de mai mulți soliști vocali și totuși nu de un „boys band”, trăiască opinia publică care îi ajută prin ignoranța sa pe impotenți să se creadă o specie nouă și potentă. Mă uit la Dan Manoliu și mă întreb retoric, câtă apă trebuie să mai curgă pe Dâmbovița până să facă publicăcandidatura sa la președinția României, deoarece performanțele sale nu sunt defel de neglijat. Cu aportul opiniei publice, care s-a mulțumit să se vaicarească în toate mediile posibile, Dan Manoliu a reușit să îndepărteze din cursa calificării în finala preselecției la Eurovision 2007 piesa care ar fi putut concura de la egal la egal cu reprezentanții Serbiei, Ucrainei și Rusiei, aducând probabil trofeul în țară și obligând România să organizeze concursul din 2008. Mă întreb dacă nu ar fi util totuși să ne punem câteva întrebări cu privire la implicarea agenturilor străine în această preselecție, pentru a se asigura că România, concurent redutabil, nu își adjudecă organizarea următoarei ediții de Eurovision, fracturând turismul din alte țări în favoarea unui eveniment european ce ar urma să fie găzduit de platoul Coronini.

Europa nu a înțeles că prin prezența trupei TODOMONDO la Eurovision 2007 România a transmis lumii un mesaj de pace și dragoste universală, chiar dacă ambalajul a fost oarecum redus la limita de comprehensiune a cetățeanului fără prea multă școală și oarecum oligofren. În loc să vorbească despre dans sau melancolie, România a venit cu o polcă banală, fără nici un fel de virtuozitate instrumentală adițională, fără nici un fel de instrumentist pe scenă însă, și acest lucru trebuie evidențiat, cu un tezaur uman inconstestabil. Îmi amintesc că în seara aceea tristă pentru imaginea României la Eurovisionul din acest an, când TODOMONDO a fost declarată câștigătoare a preselecției mă aflam într-un club bucureștean. Tocmai ieșisem la o țigară (de atunci nu mai fumez și militez intens pentru a abolirea fumatului din societatea românească), și, cum la fumat se socializează cel mai ușor m-am trezit că port o discuție cu un domn curățel care mă informa de beneficiile de care se va bucura România odată cu participarea acestei trupe la susnumitul concurs. Ba chiar mi se lăuda cu privilegiul de a fi prieten cu acest mare napoletan, care se numește Ciro de Luca, fost carabinier, mare artist, chiar promoter al lui Nino D’Angelo în România (probabil un soi de ambasador onorific al lui D’Angelo), doar în ochii convorbitorului meu, în ochii lumii un manelist nedesăvârșit. Sincer să fiu, prezența de excepție a lui Ciro de Luca în trupa TODOMONDO mi se pare mai puțin de excepție decât ineditul cu care m-am confruntat zilele trecute când am descoperit că în București, pe strada care dă direct la Spitalul de Urgență Floreasca, dinspre Dorobanți, lucrează în construcții, mână de lucru, un negru din Congo. După Ciro de Luca, TODOMONDO mai înseamnă și Kamara (sau Camara), un cetățean universal de limbă franceză și nu în ultimul rând un fost solist de la Supermarket (poate că ar fi fost ideal dacă România ar fi fost reprezentată acum câțiva ani la Eurovision și de Supermarket, minunata trupă care încerca să promoveze conceptul Beatles în rândul tinerilor cu deficiențe intelectuale grave, responsabilă de licența poetică „ochii cacafeaua”. Europa nu a înțeles că în România mai presus de toate primează corectitudinea politică, că prin prezența țării noastre la Eurovision 2007 am dat lumii întregi un exemplu de însușire a dezideratelor europene moderne. Comuniști, negri, țărani sau mafioți, trăim cu toții fericiți în România 2007 pentru că avem voie să vorbim limbi străine pe stradă. Dacă în versuri s-ar fi strecurat un szeretlek mic, poate că Ungaria ne-ar fi dat 12 puncte și nu 8 iar contra unui kamaf tu, cine știe dacă nu am fi luat mai multe puncte de pretutindeni.

Se spune în presa de astăzi că nimeni nu și-ar mai da seama în România cum trebuie să arate piesa de succes care să aducă trofeul Eurovision în țară. Iată rețeta mai mult decât simplă: calificarea Bulgariei la Europenele din 2008 în locul României, brevetarea „molitvei” la rangul de blues sârbesc și a pilafului așijderea, exclusivitate pe piața internă a vodkăi producție Rusia, scrierea cu majusculă a cuvintelor: Brânză, Barză, Viezure, Mazăre și un cântec al lui Marius Moga. Și gata! Marele premiu ia calea Bucureștilor, într-un tren de minimă securitate, prădat pe lângă Oravița de șase tipi mascați, cunoscuți ca făcând parte din clanul „Teiubesc”. Până la urmă, important este să știi unde vrei să ajungi.

Românie te iubesc de nu-mi vine să mă prăsesc!

Revistă literară: 

Comentarii

Imi amintesc cand eram copil si tatal meu inca traia cat ma suparam pe el cand se bucura ca pierdea vreo echipa a Romaniei, incepea sa topaie prin casa si sa zica "asa le trebuie prostii dracului". Acum trebuie sa mentionez ca tatal meu, desi a fost cel mai tanar profesor universitar la 44 de ani din Romania, ramanese acelasi baiat dintr-o familie cu 11 copii din Ardeal si se exprima liber in orice ocazie. Dar eu tot nu il intelegeam... cum se putea bucura ca pierduse Romania? Uite insa cum trece timpul, tatal meu e mort de 21 de ani am ajuns la varsta cand el era profesor universitar (eu neobisnuind acest lucru :-) si am ajuns sa-l inteleg si sa-l aprob pe cineva, un anume Bogdan Geana (pe care se intampla sa-l cunosc, dar nu asta conteaza) ca se bucura in acest material nu oricum, ci anume intens de aceast Euro-bluf ! De acord cu fiecare rand al acestui articol (care ar merita publicat, oare o fi si fost?) dar eu as fi adaugat si cateva injuraturi babane la adresa acestor incredibil de incompententi sons and daughters of bitches care isi permit sa-si bata joc de imaginea Romaniei. Si daca pe ei doare (evident) in cur, atunci ar trebui o teapa din aia model rotunjit sa li se bage acolo ca sa vada cum ar fi sa-i doara cu adevarat. Andu P.S. Salutari Bogdane, m-am vazut cu Mat si cu Nanu sambata asta la un shpritz si am vorbit si de tine... n-ai sughitat? :-)

Draga Andu, te rog să încerci să păstrezi un limbaj decent și în comentarii, oricât de virulent ai dori (și ai fi îndreptățit) să fii. Să încercăm să rămânem în limitele de exigență pe care hermeneia și-a propus să le promoveze și să nu ne transformăm în chat.

OK Bianca, nici eu nu doresc asta, dar nu crezi ca in cazul asta chiar exgerezi? Articolul este unul de atitudine, ce vrei sa scrii la el, sa faci vreo analiza literara? Come on! Te rog sa nu te transformi intr-un politai cu ochelari de cal, in primul rand pentru ca tu nu cred ca esti politai (ma insel oare? :-), in al doilea rand nici eu nu sunt cal iar in al treilea, ultimul dar nu cel din urma, nu ne sta bine deloc cu ochelari de niciun fel. Andu

si totusi Sapphire are dreptate. nu inteleg de ce este nevoie sa devenim vulgari ca sa raminem inteligenti. poate ma lumineaza si pe mine cineva. a fost cindva un site de literatura care a crezut ca daca face asa va ajunge departe. si il vad cum apune. cred ca nu e plictis mai mare decit ala cind nu mai ai injuraturi scuze Bogdan ca mi-am permis sa fac sub textul tau remarcile astea. Nu se refera sub nici o forma la textul tau. Eu chiar cred ca textul tau e literatura pentru ca spune cu arta sarcasmului ceva ce unii ar spune intr-o injuratura.

Bogdane, mie mi-a placut ironia, mai ales in final... Este umorul acela amar cu care din pacate ne-am obisnuit de atata timp... Poate ca totusi, in loc sa ne pierdem vremea sa criticam, am putea incerca sa facem noi ceva... Stiu, e usor, toata lumea poate sa fie proasta, insa daca noi nu facem nimic nu vom ajunge mai mult ca sigur mai sus... felicitari pentru text cu o mica rezerva... petre

S-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.

Am urmărit puțin din Erovision alături de o adolescentă din Olanda. Nu era ea prea încîntată de spectacol, o enerva și faptul că Olanda nu avea reprezentant și în general, piesele de anul acesta nu au fost așa bune. Ce pot spune însă este că ei nu i-a displăcut atît de mult piesa celor de la Totomondo, a fost chiar entuziasmată după ce i-am explicat ce vor ei să spună. Nu zic, nu este exclus ca piesa lui Marius Moga să-i fi plăcut mai mult. Cred că problema noastră de data aceasta a fost mai mult de imagine și despre felul în care știm să ne vindem marfa. Îți mulțumesc Bogdan și pentru traducerea cîntecului Ghiță. Fata aceasta de exemplu o adoră pe micuța stea și a fost superîncîntată de traducere. Acesta nu este propriu zis un comentariu literar, este mai mult un semn de apreciere; te citesc și îmi place foarte mult cum și ce scrii.