imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Robert Desnos (1900-1945)

Poezie într-o cutie de tablă

Exact la 17 ani Desnos (elev vorbăreț, dezordonat, neascultător și
leneș) se simte atras de poezie suficient de intens ca să scrie
câteva încercări în stil clasic (cu influențe Baudlaire, Rimbaud).
Timp de doi ani traduce rețete medicale pentru o firmă farmaceutică
și se împrietenește cu Vitrac, Limbour, Peret care cochetau deja
cu dadaismul, dar el preferă să se înroleze pentru trei ani de serviciu
militar prestat în Franța, Maroc și Algeria. Inainte de plecarea în Maroc
(1921) întâlnește pe Breton și pe Tzara fară să aibe legături mai
consistente în afara unei scrisori datate Sept. 1922.
După eliberare devine secretarul unui doctor ca în final să se dedice
jurnalismului.Mereu fascinat de cuvinte, de puterea lor evocativă și
convingătoare reușeștesă exceleze prin experimente verbale, jocuri
și cimilituri luate în serios de surealiști pe care îi epata cu povești despre
scrisul său hipnotic. Erau faimoase așa zisele "gândiri vorbite " practicate
cu pictorul Marcel Duchamp dar și cu iluștrii ca Hugo sau Robespierre.
Prin 1924 Desnos e remarcat de Andrè Breton care scrie în Manifesto:
"Desnos este esența noastră, poate cel care s-a apropiat cel mai mult
de adevărul metafizic, este cel care experimentează și vorbește surealist.
El ni se dăruie ca o carte dechisă și fară mare efort întoarce paginile
cu vântul vieții sale.."

Incepuse marea revoluție surealistă. Prin 22 poetul se distra cu scrisul
automat o formă de expresie inventată de Breton și Soupault implicând
folosirea unor forme structurate logic.
Locuia în rue Blomet, în efervescentul Montparnasse, foarte aproape
de Bal Negre, pe care îl frecventa asiduu.
In 24 poate fi găsit jucând ruleta rusească, în 23 scrie
"Comme il fait beau" împreuna cu Breton și Peret, dar mai ales e
exaltat de femei. Picteaza și deseneaza , îl putem găsi cu desene
la expoziția surealista din 25.
10 ani sunt dedicați lui Yvonne George cântăreața de la Olympia.
Dupa ce Yvonne se stinge într-un sanatoriu Desnos se căsătorește cu
Youki ex-soția pictorului japonez Foujita, Youki reîncarnând în ochii
poetului zeița admirată. Pentru Youki el scrie delicate poeme-cantilenă.

A la Mystérieuse(1926)
<< Se glisser dans ton ombre à la faveur de la nuit.
Suivre tes pas, ton ombre à la fenetre.
Cette ombre à la fenetre c'est toi, ce n'est pas une autre, c'est toi.
N'ouvre pas cette fenetre derrière les rideaux de laquelles tu bouges.
Ferme les yeux..>>

In paralel Desnos activează ca jurnalist la Paris-Soir, Paris-Matin,
Aujourd'hui..Avea o fenomenală ușurință verbală, articolele sale
le citea direct la telefonul ziarului fară să fie necesară vreo schimbare.
Man Ray realizează un scurt metraj L'etoile de mer, pe un scenariu
Desnos în care poetul apare în scena finală însoțit de actrița
pariziana Kiki. In 1928 pleacă spre Cuba la un congres
al presei și descoperă încântat muzica Cubana despre care scrie:
"e o muzică umană cu care mă simt extrem de familiar.."
Spre sfârșitul perioadei surealiste când Breton și ceilalți deviază de la
anarhism spre comunism Desnos decide separarea de grup.
Devine subiectul atacurilor, este învinuit de ne-participare și denigrat.
In 1929 în al treilea Manifest surealist Desnos însuși declară
despărțirea sa finală de Breton.
E teribil de singur și deprimat.La fel și Breton.

<< Dans ses grandes lignes le désespoir n'a pas d'importance.
C'est une corvée d'arbres qui va encore faire une forêt, c'est une corvée
d'étoiles qui va encore faire un jour de moins, c'est une corvée de jours
de moins qui va encore faire ma vie. >>
(André Breton)

După această ruptură Desnos se apucă de publicism radiofonic
(1932-1939)introducând un nou gen publicitar: Information et publicité.
In postfața la "Etat de veille" scrie: "Mă arunc pasionat într-o intuitivă
adaptare a cuvintelor la muzică,la sonor, când fabric fraze sau lozinci
pentru reclame prima mea grijă este să retrezesc gustul
ascultătorului pentru rimă".
Iși adapta mereu scrisul pentru a-l face armonios, sonor la radio.
Desnos cunoștea puterea eterului, a comunicației. Acestei perioade
datorăm producții populare de succes: Complainte de Fantomas
( muzica Kurt Wail, regie Antonin Artaud),Sans Cou, texte pentru filme
documentare, texte aranjate pe muzică de Poulenc, Honegger,
și chiar o lucrare de mai mari proporții: Cantate pour l'inauguration
du Musee de l'homme, pe muzica scrisă de compozitorul controversat
Darius Milhaud.
Desnos se deschide publicului larg, nu se mai zăresc umbrele luptei
între tenebre (Les Tenebres) și libertate (La liberte ou L'amour)
ci o tranziție spre o nouă forma de expresie
în care ritmul contează mai mult decât imaginea, e fructul dorinței de a
combina poezie cu muzica, poezie cu matematică, poezie pretutindeni..
(Fortunes- titlul poemelor din acestă perioadă).
Apoteoza acestor căutari, reveria adusa cititorului
scos din trivial, e celebrată în "Des songes" un imediat succes în 1938.

Izbucnește războiul mondial II, radioul devine funcțional, fară de reclame,
Desnos bulversat de fascism și de războiul din Spania se reîntoarce la
poezie dar în altă atitudine mai accesibilă, schimbând conținutul și forma,
dar și ideologia: el nu mai este un poet al iubirii surealiste, ci devine
un proaspăt poet al rezistenței comuniste (Commune, Europe).

Scriind în ascuns pentru rezistență, publică sub pseudonime diverse:
Gallois, Pierre Andier, Cancale .
O culegere de poeme din 1944 (Etat de veille) sublinează starea de
alertă, e un semnal de alarmă contra nazismului. Naziștii îl exclud de
la munca sa la ziarul Aujurd'hui, ca să fie imediat cooptat de ziarul
Combat.Se înscrie la grupul de rezistență Agir (1942). "Nu poezia
trebuie sa fie liberă ci poetul" declară Desnos într-o vibrantă chemare
la lupta generală (Le Veilleur du Pont-au-change 1944).

Desnos este un mare nostalgic al copilăriei sale, pe care o
reconstruiește în carți scrise pentru copii.
Stările sale de spirit le găsim în Vițelul lui Moebius:

<< hier j'étais un enfant
Je suis un homme maintenant
Le monde est une drole de chose >>

In 1936 publică Le parterre d'Hyacinthe si La Menagerie de Tristan
in 1939 - La géometrie de Daniel (pentru fiul lui Darius Milhaud).
Aceste delicate mici poeme exhală prospețimea,inconștiența copilăriei.
Un alt motiv al scrisului pentru copii vine din dorința poetului de a se
elibera de zbuciumul obsedant al celor două războaie.
Adoră jocurile de cuvinte, asociațiile sonore :

<<le poisson sans souci
le souci sans souci..>>

Textele lui aduc în scenă flori, animale vorbitoare. Titlurile sunt însele
caraghioase, ispititoare: Pomul care a băut vin, Elefantul cu un singur
picior, Istoria unei albine, Păianjenul cu mustață:

<< L'araignée à moustache
n'est pas Napoleon III
qui s'ennuie quand il a froid...>>

Puțin înainte de deportare scrie minunatul, veselul " Trente chantefables
et chantefleurs pour les enfants sages" și două poeme mai grave
Calixto și Contree, în formă clasică, aducand nimfa Calixto în orașul
modern, ori la țara, plasând-o în situații de eroism, de virtute, în visuri
despre trecut, real și prezent.
Gestapoul îl aresteaza (22 februarie 44) în urma unui denunț, era
în toiul pregătirii unui nou jurnal subversiv: Les Nouveaux Taons.
E trimes la Compiegne, acolo o întâlneste pe Youki pentru ultima oară.
Deportarea e o saga în sine: Auschwitz, Buchenwald, Flossenburg,
Theresienstadt.

Ce știim despre Desnos în lagărele de concentrare este grija pentru
deportați, generozitatea dar și curajul în fata gardienilor săi, de la a
împărți supa cu cineva flamand și până la calmarea prizonierilor torturați
psihologic de naziști cu spectrul iminent al decimării. Desnos le ghicea
în palmă, inventând salvări miraculoase, liniștind spiritele.
Epuizat de mizerie și marșuri forțate a murit de febră tifoidă în 8 Iunie 45.
Un prizonier, studentul ceh Joseph Stuna îl recunoaște dintr-un
desen apărut în revista Nadja al lui Breton. Desnos îi raspunde lui
Stuna : "Le po[ ]et Robert Desnos c'est moi".
Conținutul unei cutii de tablă în care Desnos păstra scrieri din
lagărele de concentrare s-a pierdut așternând tăcere
peste ultimul an de creație al acestui mare poet și om.

Ultimul poem

<<M-am gândit atât de mult la tine,
Atât de mult te-am preumblat, te-am povestit,
Indrăgostit de a ta umbră,
Că nu mi-a mai rămas nimic din tine.
Mi-a rămas să fiu umbră pribegă-ntre umbre
Să fiu a umbrei însutită umbră,
Să fiu umbra care vine si revine
Pe drumul tău însorit. >>

Tel Aviv - 10 August

Comentarii

Adrian, tu ai aici un eseu muncit si iti multumesc pentru ca mi-ai oferit cateva clipe placute citind despre viata celui nascut pe 4 august 1900, cel care a pus bazele miscarii suprarealiste in literatura, sau cum i se mai spunea? PROFETUL miscarii... Robert Desnos preciza că “fără a insista asupra caracterului perfect genial al manifestărilor anumitor nebuni, în măsura în care suntem apți să le apreciem, afirmăm legitimitatea absolută a concepției lor despre realitate și a tuturor actelor care decurg de aici” Am sa redau doua dintre poeziile lui care mi-au placut in mod deosebit Pe marginea poemului Poetul sapă adâncul propriului poem pe marginea căruia bineînțeles va fi mitraliat. si Atât de mult te-am visat Atât de mult te-am visat, ca ți-ai pierdut realitatea. Și-a mai rămas vreo clipă să mângâi solarul tău trup și să sărut pe-această gură glasul drag răsărind? Atât de mult te-am visat, că brațele-mi obișnuite să-ți cuprindă umbra, rămase-ncrucișate peste pieptu-mi, n-or să mai afle, poate, linia trupului tău și că, înaintea acestei reale aparențe a ceea ce de zile și ani ma tot chinuiește, eu însumi deveni-voi umbră. O, sentimentale balanțe! Atât de mult te-am visat încât probabil nu mai e cazul să mă trezesc. Dorm în picioare cu trupul viu expus tuturor aparențelor vieții și dragostei, iar ție, care ești totul acum pentru mine, mi-ar fi mai greu să-ți sărut fruntea și buzele decât fruntea și buzele primului venit. Atât de mult te-am visat, atât am mers, a vorbit, cu dulcea ta fantomă culcându-mă, încât nu-mi mai rămâne, poate, decât să trec printre fantome și-o umbră să fiu, de-o sută de ori mai umbră decât umbra, o umbră ce se mișcă și-o să se miște într-una pe cadranul solar al vieții tale. Varianta originala este: J’ai tant rêvé de toi J’ai tant rêvé de toi que tu perds ta réalité. Est-il encore temps d’atteindre ce corps vivant Et de baiser sur cette bouche la naissance De la voix qui m’est chère? J’ai tant rêvé de toi que mes bras habitués En étreignant ton ombre A se croiser sur ma poitrine ne se plieraient pas Au contour de ton corps, peut-être. Et que, devant l’apparence réelle de ce qui me hante Et me gouverne depuis des jours et des années, Je deviendrais une ombre sans doute. O balances sentimentales. J’ai tant rêvé de toi qu’il n’est plus temps Sans doute que je m’éveille. Je dors debout, le corps exposé A toutes les apparences de la vie Et de l’amour et toi, la seule qui compte aujourd’hui pour moi, Je pourrais moins toucher ton front Et tes lèvres que les premières lèvres et le premier front venu. J’ai tant rêvé de toi, tant marché, parlé, Couché avec ton fantôme Qu’il ne me reste plus peut-être, Et pourtant, qu’a être fantôme Parmi les fantômes et plus ombre Cent fois que l’ombre qui se promène Et se promènera allègrement Sur le cadran solaire de ta vie. Se pare ca exista si o varianta… mai scurta a acestui poem, gasita in buzunarul sau dupa deportare -sau macar asa spune legenda… J’ai rêvé tellement fort de toi, J’ai tellement marché, tellement parlé, Tellement aimé ton ombre, Qu’il ne me reste plus rien de toi. Il me reste d’être l’ombre parmi les ombres D’être cent fois plus ombre que l’ombre D’être l’ombre qui viendra et reviendra dans ta vie ensoleillée.

Foarte interesant eseu, Adrian. Despre asemenea poeți care au scris cu prețul libertății, au încercat să facă din poezie un mesager al acesteia, este încă nevoie să ne aducem aminte. o lectură foarte plăcută. Felicitări!

Se simte în acest text pasiunea. Pasiunea explorării și pulsul, vibrația atunci când autorul găsește, descoperă lumea pe care încearcă să o atingă. Se percepe aici iscusința de a parcurge firul vieții și al scrierii. Aici, Adrian este un monograf. Nu doar un portretist, un real monograf. Nu e părtinic, nu e descriptiv, scriitura lui se țese cu siguranță în jurul aspectelor definitorii ale vieții și creației unui autor, îl prezintă lumii, nouă, spre a-l cunoaște, cel puțin din perspectiva monografului, prezentatorului. Nu e ușor să știi cum să prezinți celuilalt lumea, îndeajuns de bine încât să-l atragi spre același fir al cunoașterii. Să îi deschizi plăcerea de a căuta mai departe, de explora mai departe. Felicit monograful Adrian Graunfels, chiar dacă nu este oficial monograf, calitatea este intrinsecă. Aștept și alte portrete de autori.