imaginea utilizatorului kalipeto

Wit Olifant

Așa se poartă în oraș, nu e niciun snobism în asta, nicio lipsă de omenie! Cum să rupi copilul de familie, comunitate, etc? E și pentru binele lui, nu-i așa? Pune-i un nume normal, cu ăsta nici să-l strigăm nu știm... Bine, hai, dă banii părinților și plecăm. Ne gândim pe drum care îi va fi numele.

Nrgoc’t, pronunția lui se face cu o șuierătură scurtă și două clic-uri, cu o alterație la mijlocul intonării. Ăsta e numele meu. Mi-au spus Gebry, întorc privirea spre ei atunci când mă strigă așa, dar inima mea a stat mereu cu spatele spre ei. O numeau, inocenți, modă. Să iei un sălbatic și să îl aduci în oraș, crima asta era virtute, dar era și divertisment. Își comparau copiii cu noi, pentru o mai bună imagine de sine, dacă nu erau cuminți îi speriau cu trimiterea în locurile de unde veneam noi, dacă greșeau ei, plăteam noi... Dar nu știau nimic, absolut nimic!
În tribul meu mâncarea nu e la îndemâna oricui. Acolo oamenii mănâncă rar. Avem o înțelegere cu elefanții. În fiecare lună, unul din ei se lasă sacrificat. Asta înseamnă hrană pentru o lună de zile. Și mai înseamnă să mâncăm o dată pe săptămână, până la sătul, la deplin, la leșin! În schimbul elefantului jertfit, săpăm din greu fântâni din care se adapă elefanții rămași în viață.

Poftim, aici te poți spăla pe mâini, aici e frigiderul. Lasă-l, dragă, nu înțelege nimic. Nu știu ce ne facem cu el. Grăbește-te, trebuie să ajungem la șase acolo, așa le-am promis copiilor. Gebry se descurcă el cumva. Deschide-i frigiderul. Lelike, așa i-am spus femeii, a deschis atunci burta unui mare și ciudat elefant alb. Apoi au dispărut amândoi. Era atât de frig în elefant. Dar erau acolo atâtea bunătăți! Apoi, nu știu de ce, burta s-a închis. Să fi călcat oamenii înțelegerea? Oricum e târziu, animalul odată rănit în felul ăla nu ar mai fi trăit. Am apucat cuțitul și am tăiat carnea moale din locul în care burta elefantului alb s-a lipit la loc. Și am mâncat tot. Simțeam cum crește frigul înăuntrul meu, dar nu m-am oprit. Până când...

Hei, piticule, te-ai trezit? În câteva minute va fi gata supa. O să fie bine, promit! Așa am întâlnit-o pe Goedheid, învățătoarea cu suflet bun. Unde erau ei? Un leșin nu poate dura atât de mult! Am mâncat singur tot elefantul și am fost aruncat afară din noul trib... Cred că asta s-a întâmplat. Dar nu îmi părea rău. Goedheid m-a învățat să citesc și să scriu. Avea și ea multe pagini acoperite cu litere, dar nu voia să citească nimănui din ele. Acolo e sufletul meu, spunea, cine știe să citească așa ceva? Apoi a apărut „Swarthy lot”, cartea mea care a schimbat continentul, care a adus vărsare de sânge, libertate unora și moarte altora. Nu mă întrebați dacă a meritat! Știu doar că zilele începeau la ora cinci și se sfârșeau târziu în noapte, că nu se putea altfel. Ea m-a înțeles, m-a înțeles mereu. Știam că începutul ăsta va atrage după el sfârșitul. Nu știu dacă a ajutat cuiva, știu doar că a mutat din loc lucruri care păreau de neclintit. Și a fost bine.

sărută prietene lama cuțitului
încălzește-o cu buzele tale
foarte curând pe ușa larg deschisă
vor intra prietenii
și nu e bine să te găsească acasă
deschide ochii larg și pleacă

„Wit olifant” a fost singura poezie pe care am reușit să o scriu. Știu, răspunse Îngerunu. De-asta ești aici. De-asta sunt aici... Cartea? Să-l judecăm, spuse Îngerdoi! Și a început judecata, a început dansul, a început curgerea culorilor din cele nouă dimensiuni în care e construit Cerul. Nu simțeam frică. Scriitorii sunt judecați după cărțile lor. Am căzut pe genunchi înaintea Tronului. Îngerdoi mi-a așezat în față cartea. Paginile se deschideau mișcate de o adiere parfumată. Cine a scris această carte? „Swarthy lot”... Această carte s-a scris singură. Un înger a trecut prin mijlocul cerului. A văzut cuvintele lor și le-a așezat pe pagini. Această carte vine din răutatea unei mulțimi sinucigașe. Dar poezia? Îngerunu, unde ai găsit poezia? Înăuntru. Condamnate sunt doar poeziile găsite în afara poetului. Ești liber, primește un loc la Marele Izvor!

Așa m-am trezit astăzi. Mâini albe au despicat exact în două cubul de sticlă. Una din ele m-a mângâiat ușor pe tâmplă. Tu vei lipi cubul la loc. Pe dinăuntru. Marți ar putea fi o zi bună, indiferent pe unde umblă Marte.

Proză: