imaginea utilizatorului Madalina Cauneac

un cartuș și o nebună

Vreau o cafea. E cinci deja și azi n-am băut decât o ceșcuță înainte de cursul lui Bocea. Mă uit prin agendă și-mi dau seama că nu mai am niciun prieten pe care să-l sun când îmi vine. E puțin trist, dar refuz să mă gândesc, așa că mă ridic și plec. Pardoseala scârție, afară e o ceață groasă, nu o simt. Cum ar fi să-mi iau catrafusele și să mă car naibii undeva unde chiar nu știu pe nimeni, unde nu trebuie să salut pe nimeni din politețe ca după să-i spun de frumusețe în gând. Aș face globetrotting. Oamenii ar fi prietenoși cu mine și îndeajuns de grăbiți cât să nu mă lase să-i descopăr cu adevărat, aș face fotografii și m-aș reîntoarce acasă după un an și ceva, acasă...

Dacă aș avea o destinație finală probabil aș ști și câți bani îmi trebuie. În portofel nu mai am decât cinci lei, un card gol și expirat de un an și ceva, nu știu exact de ce nu l-am aruncat, probabil valoare sentimentală, sau ceva de genul. Ziua în care l-am primit am fost foarte fericit, altfel nu-mi explic. Îl pun înapoi. Cinci poze cu fetele pe care aș fi vrut să le pot iubi dar care au plecat înainte să reușesc. Prostuțe, ba nu, oi fi eu prost- ele știau ceva ce eu nu știam sau poate invers. În fine, experimentez sentimentul efemer de fericire și arunc portofelul într-un coș de gunoi.

Cotesc spre Zorki și-mi amintesc că azi ar trebui să cânte The Mono Jacks. Rahat, biletul costă cinci lei și eu fix atâta mai aveam. Poate că dacă mă întorc repede, mai găsesc portofelul în coșul ăla mizerabil, asta dacă nu mi-a luat-o un boschetar înainte. Cine știe, poate era chiar în spatele meu când l-am aruncat și s-a năpustit imediat după. Îl găsesc puțin murdar de ceva verde, arată ca o vomă semi lichidă, îl iau cu două degete și-l șterg cu un șervețel folosit. Deschid portofelul, banii încă mai sunt, la fel și pozele, cardul a picat printre gunoaie, oricum era expirat. Văd eu cum rezolv, trebuie să mai fac rost de măcar cinci lei de-o bere și m-am scos.

În Zorki doar o masă liberă, mai bine, poate apare vreun cunoscut sau cine știe, poate mai aud o știre, ceva. În fine, comand o bere la draft și-i cer chelneriței o țigară din contul personal. Îi zâmbesc cu subînțeles, are ochii umflați, probabil a plâns mai devreme, cine știe din ce motive. Îmi aduce berea și țigara.
-Ascultă, la cât încep ăia de la mono jacks să cânte?
- Abia peste două ore.
-Aha, bine, merci.

Peste două ore probabil o să fiu la BCU. Poate reușesc să-mi termin fișele înainte de weekend. Măcar bine că mi-a adus țigara, fără brichetă, normal că fără brichetă- descurcă-te fraiere, ce vrei, totul pe de-a gata? Rămân cu privirea fixată pe străduța din spatele barului, aș fi vrut să fiu o dală, măcar așa aș fi știut exact de ce..

-Scuză-mă că mă așez așa, dar nu mai e nicio masă liberă și trebuie să mă întâlnesc cu o prietenă aici.
-Și nu te poți întâlni și afară?
-Ba da, dar e prea frig și m-am gândit că nu te deranjează dacă stau puțin cu tine.

Într-adevăr, avea doar o jachetă mult prea subțire pentru vremea de afară. Și era și drăguță, dar tot mă enerva, ce s-o fi gândit, oare arăt chiar atât de jalnic? Poate și eu aștept pe cineva?!

-Ești student?
-Poftim?
-Am întrebat dacă ești student.
-Da.
-La ce? Dacă nu te deranjează.
-De ce să mă deranjeze? La Litere, anul 3.
-Și cum e?
-Fain. Tu?
-Eu sunt abia a doișpea’, dar mă gândeam să dau la anu’ la litere.
-Aham, e bine. De ce vrei litere? Gândește-te serios. Ai putea da la fel de bine și la filosofie, dar dacă vrei ceva mai practic și mai cu sens, du-te la poli.
Zâmbește timid și puțin indignată de m'en ficheism-ul meu. Aș vrea să pot fi simpatic, dar azi n-am chef.
-Ascultă drăguță, eu mâine plec într-o expediție în Alpi, probabil că o să ne mai intersectăm peste un an și ceva, dacă nu, îți urez succes. Cine știe, poate ne mai vedem pe la facultate, eu nu cred că o să-mi dau licența anul ăsta, deci tot ce-i posibil. Te salut!
-Sper că nu pleci din cauza mea.
Da, oare de ce m-am ridicat ca prostul, nu-mi băusem nici berea și mai aveam jumătate din țigară.
-Mi-am amintit că mai am timp de cinci îngurgitări. Râde ca o inocentă.
- Și e fain la litere?
-Cred că așa am spus, da, îhim.
-Încerc doar să fac conversație.
Mă uit la ea, mâna dreaptă mi-i așezată peste gură, n-am chef să vorbesc. De fapt, n-am chef de nimic.
-.Voiam să te întreb de expediția aia din Alpi.
-De ce, te interesează?
-Nu neapărat, dar mi-ar plăcea să știu mai multe.
-Păi nu e nimic planificat, mă duc așa de capul meu.
-Îhim, și de ce vrei să pleci.
-Pentru că pute.
-Ce pute?
-Totul și simt că mă sufoc ca un animal în călduri.
Își mijește ochii și aproape că dă să se ridice. Nu înțeleg de ce nu pleacă.
-Și te duci numai tu?
-Da, de ce?
-Pentru că mă gândeam că aș vrea să vin cu tine.
-Hello! Ai probleme la tărtăcuță? Vrei să mă bage ai tăi la închisoare pentru corupere de minori? Nici gând. Oricum e aproape suicidal ce vreau eu să fac, nu vreau să mă specializez.
-Am nouășpe ani și ai mei oricum mă lasă să fac ce vreau.
-Așa deci.
Blufează. Probabil e una din alea care au complexul mesianic aprins în ele. Poate că dacă-i fac jocul, cine știe.
-Bine, mâine la nouă să fii echipată. Nu știu dacă o să ajungem în Alpi, aia am spus-o numa’ așa la plesneală, dar jumate’ de Europă tot vedem. Gândește-te bine ce faci. Nu sunt responsabil dacă te lovești, dacă mori de foame sau dacă mori, punct. Dacă nu te găsesc la nouă fix în gară, să știi că nu te aștept.
-Și încotro plecăm?
-Nu știu, depinde de ce tren o să fie.
-Bine.
-Bine?!
-Bine.
Acum chiar că nu mai am nici bere și nici țigări. O văd că-și scoate un pachet de Marlboro roșu. Mă uit la ea cu subînțeles și brusc mă fac interesat. Ce ipocrit.
-Vrei?
-Nu, merci, încerc să mă las.
-Bine, cum crezi.
-De fapt, încep de mâine.
Are un râs simpatic. Totuși...dă-o-n colo, hai gata, ce-i asta?!
-Știi, aș mai sta, dar m-am gândit că tu și prietena ta sigur aveți nevoie de o masă unde să rămâneți.
-Merci, dar chiar nu-i cazul.
-Stai tu fată liniștită, oricum am treabă la BCU.
Își țuguie buzele și lasă să-i cadă țigara în scrumieră.
-Și zici că ești anul trei?
-Da, dar sincer, uite ce, chiar trebuie să plec, nu de alta, dar nici o companie plăcută nu-s.
Mă duc la bar, îmi achit nota și chiar înainte să cotesc spre budă îmi dau seama că pe tipa asta o știam din seara aia din cămin. E în anul doi la regie.
-Cum să-mi spui că ai nouășpe. Ce mama naibii, ai impresia că-s prost?
-Poftim?
-Niciun poftim nimic, te cheamă Raluca, ești în anul doi la regie și ne-am cunoscut în cămin la Maria în cameră, ai uitat?
-Hmm, deci pân' la urmă ți-ai amintit. Îi bun, da, ia spune, nu mai tre' să pleci?
-Ba sigur că tre' să plec. Îmi mai dai o țigară?
-Parcă te lăsai, și-n plus, asta e a treia în cât timp?
-Nu te doare pe tine capul în cât timp.
-Poate că ar trebui să-mi vorbești mai frumos. Îmi întinde pachetul cu un surâs care în mod normal m-ar fi excitat. I-au țigara, o aprind și dau să plec.
-Auzi, sunt un bou, știu, îs după o noapte de beție și încă nu mi-am revenit. Ce spui să ne vedem marți. Promit să-mi aduc aminte de tine.
-Mă văd cu cineva momentan.
-Pe dracu'!
-Poftim?
-Nu te-ai fi așezat la masa mea, făcând-o pe naiva și inocenta.
-Te întrebi dacă am regretat între timp?
Hmm, poate mai reușesc să recuperez ceva.
-Zi-mi, vii marți?
-Unde?
-La BCU, au cafea ieftină și o canapea unde putem sta pe gratis.
-Deci așa, ești șoricar din ăla.
-E și în folosul tău. Nu-ți place de mine, poți să te iei și să te duci la „studiu”
-Bine, fie.
Dau să ies pe ușa de la ieșire și-mi aduc aminte că în noaptea aia am adormit împreună. și dimineață nu mai era. A doua zi dimineață nici nu mi-am mai adus aminte ce se întâmplase.

Proză: 

Comentarii

facem si noi ce putem.

facem si noi ce putem. pustiul e un mic bolovan format de viata si sistemul universitar, asa ca mine:)), poate de asta nu se simte ca fiind foarte masculin- sa presupunem ca are un caracter androgin, iar individa, inca nu m-am decis asupra ei- sa fie nebuna sau profeta sau iubita ingenua sau undeva pe acolo. oricum, finalul e putin expediat, deja ma lungeam si nu vreau sa scriu un roman, sau poate ca o sa scriu, dar nu ma avant cu promisiunile.

- lucruri -

Cardul e gol sau expirat? Sau amândouă? Corectează aici: "scârție".

Ce să spun despre text, pe care-l văd ca un incipit a ceva... E o secvenţă de film american - el, plin de angoase socio-filosofice, sărac lipit, singur, neiubit /neiubind, într-un bar. Ea, rebelă, pătimaşă, indecisă şi degrabă îndrăgostitoare de băiatul misterios care pleacă pe munte, în acelaşi bar.

Despre partea tehnică - fragmentul nu e bine strunit, iar mână mai puţin experimentată se vede. Adică, după vreo 20 şi ceva de rânduri de povestit, treci de la prezent, la imperfect, şi înapoi la prezent. Şi mai multe chestii, dar mă opresc aici.

da, am io o idee mai buna. Ce

da, am io o idee mai buna. Ce ar fi daca oricare din voi ar face un text parodic care sa-l continuie pe asta. :D

Adrian, cum in ceea ce priveste poezia mi-am iesit rau de tot din mana din cauza lipsei de exercitiu si lecturi, a trebuit sa scriu o proza- doar asta citesc mai nou, ce sa-i faci. Si a iesit asta, probabil ca in mod normal m-as fi abtinut, dar a fost aproape o nevoie fizica. Hmm, ce pacat ca personajele par asa cliseice dupa descrierea ta. Si da, este incipitul a ceva, a ceva ce nu se stie daca o sa mai vada lumina:)

mie mi-a plăcut textul iar

mie mi-a plăcut textul iar tehnica cred că se mai poate corecta pe parcurs. nu cred ca trebuie să facem prea mare dramă și nici să țintim spre perfecțiuni. măcar și pentru simplul motiv că ele nu sînt reale. nu există probabil decît în manualul de proză al lui adrian. oamenii sînt zmunciți. vorbesc încurcat și gîndesc și mai încurcat. iar tinerii o fac chiar mai abitir decît ăia mai puțin tineri. de aceea mie textul mi se pare „plauzibil”. poate chiar prea... „plauzibil”. interesant, adrian nu acuză de clișeism dar masha se simte cu musca pe căciulă și se autoincriminează. întorsătura asta mi s-a părut chiar mai interesantă decît lipsa de intrigă a textului. deci, se pare că masha știe ce spune. „gura păcătosului adevăr grăiește”. tocmai de aceea cred că misandrismul acesta (oarecum voalat) al mashei trebuie ținut mai din frîu. sau poate strunit cu nuanțe. ca să nu plictisească. dar scriitura ca încercare îmi place. a reușit să mă țină atent. ș i n u a r e ș c o l ă r i s m e !! numai și pentru asta și are votul meu. atît de multă proză scrisă cu radiera am citit că fac alergie de acum. deci asta e bine. dar așteptăm mai multe nuanțe și ceva intrigă, miză, dilemă, eventual dublu înțeles. și las-o mai moale cu sărăcia studentului român ca am înțeles. nimic nu deranjează mai mult ca extremele. fie studentul român care nu mai are bani decît pentru o bere, fie studentul român care își ia notițe pe iPad. chiar nu mai există și oameni normali, cu drame de mijloc, cu frici meschine, cu speranțe mic-burgeze?

Virgil, doar pentru ca am

Virgil, doar pentru ca am spus ca mai are doar 5 lei, asta nu inseamna ca l-am bagat chiar in categoria mortilor de foame, iar adevarul e ca uneori studentii mai fac si excese si mai uita ca trebuie sa se incadreze intr-o anumita suma.Toti am trecut prin faza cand am mai avut doar 5-10 lei in buzunar:D Nu i-am prezenat pe cei doi decat intr-o singura ipostaza, fara prea multe intrigi si conflicte, pentru ca mi-a fost teama sa nu ma lungesc prea mult si sa nu mai citeasca nimeni textul. Totusi, cred ca am sa revin asupra lui, sa-l fatetez cat de cat, fie si numai asa, ca sa ramana in baza de date.
Adrian are si el dreptatea lui, daca facem un lucru, de ce sa nu-l facem bine, drept, insa in ceea ce priveste proza, eu is mult prea dezordonata si cu prea multe idei pe minut ca sa reusesc sa duc un fragment la capat cum scrie la carte. Of, of, tineretile astea :)