imaginea utilizatorului Virgil

Poezia

frica

Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. De aceea nu o faci cu plăcere. Niciodată. O faci cel mult din nevoie. Iar nevoia înseamnă vulnerabilitate. La fel ca minutele cînd un avion sofisticat de război se atașează la conducta suspendată a unei cisterne zburătoare. Necesitatea imperioasă îl face extrem de vulnerabil. Iar vulnerabilitatea nu ne place. O privim ca pe un pericol. Într-o cultură a imaginii, succesului și onoarei nevoia te face egal cu ceilalți, accesibil, neinvincibil.

Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. Indiferent cît de bine sau cît de prost. E ca și cum te-ai dezbrăca. Nu are prea mare importanță la urma urmei daca ai haine de mătase sau de postav. Dacă ești slab sau gras. Sau atrăgător, sau disgațios. Te dezbraci. Oamenii normali nu se simt bine să se dezbrace în public. Iar poezia e chiar mai mult decît strip-tease. E ca și cum ai desface carnea trupului tău de pe bula aceea de vid pe care o numești suflet.

Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. În spațiul ei nu există învinși cu premii de consolare. Ești măcelărit. Carnea este sfîșiată de pe oase. Dinții enormi din urechile și ochii și mințile celor ce te citesc îți vor sfărîma oasele. Singura șansă este ca după tot acest măcel să le scrîșnească între dinți o boabă de diamant. Să fie nevoiți să o scoată printre buze și să o privească surprinși, interesați, intrigați. Dacă asta nu se întîmplă nu ești decît furaj. Carne pentru malaxor.

Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. Oamenii nu sînt buni. Tu nu ești bun. Și chiar dacă ai fi, îți place să dai pomană dau nu să primești. Iar adevărul este că te dezgustă ideea ca cineva să fie manierat cu inepția, cu banalul, cu maculatura. Doar de dragul tău. Ar fi ca și cum Dumnezeu ți-ar spune că te-a făcut din greșeală dar că e ok, poți să îți găsești un loc mai în spate. În spatele cui?

Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. Ca în timpul unei operații pe cord. Dacă se va opri lumina, oxigenul în mijlocul operației? Dacă va fi un cutremur? Dacă vei înceta să mai simți, să te mai doară? Dacă brusc te vei adapta la orice? Dacă vei afla răspunsul? Dacă vei deveni brusc rece, dacă vei vedea lucrurile dintr-odată clar? Te copleșește o frică paralizantă că s-ar putea în secunda următoare să înțelegi totul. Și mai ales să înceteze să îți mai fie frică.

Proză: 

Comentarii