imaginea utilizatorului a.a.a.

Leagănul roşu (fragmente roman - 3 -)

- fragmente din prima copie, aşadar, la prima mână -

Peste ochi îmi cade smoală. Un vârtej urcă prin călcâie, prin gambe şi stomac, către ceafă. Mi-e graţă, frig şi degetele încep să-mi tremure. Teama îmi capsează vocea.
- Nu pot, Paula.
- E dificil, dar niciodată nu ai fost atât de angrenat în... Inspiră brusc, ţine aerul douăzeci de secunde. Încearcă să... Închide ochii. Eşti în...
- Nu p...
- ...în bucătărie. Uită-te la geam. E deschis? Închis? Mai plouă?
- Este... e un geam. Încă... Nu ştiu. Nu pot!
- Trebuie! Mai fă un pas, spune-mi dacă... spune-i lui tata dacă mai plouă.
- ...
- Aşa, ţine aerul! Nouăsprezece, optsprezece, şaptesprezece...
Bucătăria şi încăperea aceasta sunt două maluri abrupte şi alunecoase. Sunt pod viu între ele. Peste mine trec marfare pline cu teamă. Nu-mi mai simt mâinile si picioarele, n-o să mai rezist mult. Glasul Paulei mă strigă ca printr-o pădure de liliac, mă cheamă în bucătărie. Pe canapeaua din faţă e un copil în pielea goală, curăţă râzând un măr şi-mi face semne cu picioarele. Voi cădea, cad.
- ...trei, doi unu. Întreabă-l pe tata la ce se uită.
- Mă... Mi-e... Nu p...
- Ba poţi! Eşti acolo. Acum e mom... Trebuie, Victor! Auzi?! Întreabă-l!
Inspir lacom, îmi muşc buzele. Bărbia parcă mi se desface. Ochii plesnesc lumina, palmele mi se acrcuiesc ca două capace de conservă. Mă ridic de pe canapea, mă apropii de Paula. Gheara se înşurubează pe gât. Izbesc cu pumnii în masă, arunc sticla în vitrină. Zbier sperând să-mi las plămânii pe mochetă:
- Nu pot! Nu pot! Nu vreau! Nu pot, idioata dracului! N-auzi? Eşti tartor? Vrei să mă vezi cum mă desfac în bucăţi, vrei să îmi vezi sufletul vomitat? Vrei să-mi explodeze craniul?
Mâinile mele sunt înfipte în gulerul ei. Cu degetele mari apăs pe gâtul plin de colibri. Urc cu privirea, îşi apără faţă cu palmele încrucişate, i-a îngheţat apa în ochi.

*

Ţine paharul în dreptul frunţii şi priveşte lichidul agitându-l.
- Băiete, când am băut prima dată alcool, aveam opt ani. Tata a fost un beţiv inimaginabil. Nici măcar un caricaturist n-ar putea să deseneze un asemenea beţiv. Într-o zi, uitându-mă la el cum bea, mi-a turnat şi mie un deget, mi-a spus că lumea trebuie să fie a bărbaţilor, iar bărbaţii adevăraţi nu pot fi mari dacă nu beau, că dacă ăla din faţa ta nu cade din primul pumn, e degeaba, şi că trebuie să-ţi iubeşti aproapele, dar fără să ştie, că dacă află că-l iubeşti, va trebui să-i dai primul pumn. Nu-mi doream nimic mai mult decât să mă vadă bărbat, aşa că am băut paharul dintr-o mişcare şi m-a ars aşa de tare pe gât, încât pe loc m-am învineţit la faţă, îmi venea să-mi întorc stomacul pe dos, să-l las acolo şi s-o iau la fugă. Dar am rezistat bărbăteşte. S-a-mbătat de tot până la urmă, a-nceput, ca de obicei, să-şi dea palme, să-şi ardă palmele cu bricheta, ţipând că lumea asta a ajuns să fie stăpânită de muieri, apoi a plecat din casă. A doua zi, l-am revăzut la spital. Avea picioarele rupte, îl călcase o maşină. Râdea la mine, spunându-mi că nu-i nimic grav, că-şi va reveni, că maşina l-a boţit numai pentru că aşa a vrut el. Eu mă gândeam numai la degetul ăla de alcool, mă gândeam că dacă aş mai fi băut încă unul, poate că nu se îmbăta atât de tare şi nu ar mai fi ieşit din casă. Aşa că data viitoare când mi-a pus în pahar, am mai cerut unul.

Proză: 

Comentarii

Adrian, după părerea mea,

Adrian, după părerea mea, textul e promiţător. Le-am citit şi pe celelalte. Însă, în proză, a se evita folosirea excesivă a punctelor de suspensie, precum şi exprimările eliptice, de genul "Nu p...", sunt doar unele din secretele scrierii unei proze de calitate, pe care, dacă doreşti, le poţi şi tu îmbrăţişa. În rest, îţi doresc inspiraţie şi condei răbdător, ştii şi tu că noi aceia care mai scriem uneori (şi) proză, trebuie să muncim ani şi ani până la "rod". Mult succes, aşadar! Şi sper să ne terminăm romanele noastre cu bine! :)

- er -

Iulia, ştiu bine şi de mult teoria şi tehnica prozei. Nu m-am apucat să scriu aşa, la ce-o ieşi. Ca la şah, şi în proză sunt unele principii sfinte, însă, din nou - ca la şah - există momente când ele trebuie încălcate. Scena care conţine multe puncte de suspensie e rară şi e rezoluţia unui anumit cumul/ conflict tematic. Din această cauză, personajele se poticnesc, se încurcă, se răzgândesc, îşi caută cuvintele etc. Cum să arăt asta în scris? Să schimb structura/ natura dialogului realistic doar pentru a evita punctele sau să încalc pincipiul în numele firescului dialogului? Am ales varianta a doua. De altfel, eu sunt un înverşunat inamic al punctelor de suspensie.
De bine!

Adrian,

Adrian,

Îmi pare rău că am mai şi cârcotit, aş fi vrut doar să îţi dau câteva îndrumări pe drumul ăsta sinuos, pentru că ştiu că nu e uşor. Nu ştiu dacă mă crezi acum, dar vei renunţa tu singur la folosirea în exces a punctelor de suspensie, cu timpul. Îţi vei adapta mesajul (adică tocmai ideea ta, propria ta idee pe care doreşti să o exploatezi în text), astfel încât scriitura să fie fără flow-ri. Îmi vei da dreptate odată, ştiu. Abia aştept să ajung să îţi cumpăr cartea! :)

- ... -

Iulia, cum am spus - poate neclar - şi în primul comentariu, ştiu de mult că densitatea punctelor de suspensie e toxică, deci îţi dau dreptate de pe acum. Mă rog, nu ştiu cât ţie sau principiului la care făceam referire mai înainte. Cineva, nu mai reţin cine, spunea că scriitorul slab se recunoaşte după câte puncte de suspensie pune. Dar revin - scena aia (şi doar aia) e de asemenea natură încât cere acele puncte, iar principiul trebuie încălcat. Mai mult de atât nu mai am ce să zic.