imaginea utilizatorului Sixtus

Ceasul

Când n-are omul ce face, comite. Deşi am promis că n-o mai fac, uite c-o fac.

Când mi-ai spus „ceasul de la Universitate, ora…” sau mi-a spus altcineva nu ştiu cine sau nu mi-a spus nimeni sau mi-am spus singur am fost acolo.
De fapt mi s-a spus să intru în pasaj să mă aşez la o anumită masă şi sa privesc oglinda din faţă.
Sunt acolo la ora fixată cu cafeaua în faţă şi aştept am mai cerut un nesti sau lipton îmi fac treabă cu ţigările si chibriturile aici nu se fumează dar aerul deşi străveziu este parcă format din fragmente instantanee care se perind unul după altul fără pauze între ele într-o continuitate şi ea instantanee.
Şi aşteptarea durează deşi veniseşi te-ai aşezat la masa aceea te joci cu o şuviţa de păr care-ţi cade tot timpul umbrind o privire nu ştiu cum puţin plictisită puţin înviorată puţin absentă dar acolo mereu fără să fixezi nimic cu spatele la toţi şi la toate îndreptată în faţă oglindindu-te în tine parcă te studiezi atent este numai o părere.
Sunt impresionat de acea privire de acea şuviţa de păr mătăsos care-ţi cade mereu şi o dai reflex la o parte de pe chip de pe faţa ovală atât cât trebuie mi se pare puţin asimetrică dar ăsta este tot şarmul de care tu nu eşti conştientă.
Aici filmul s-a rupt.
Se reia.
Mi s-a spus că te voi găsi acolo e altă zi la aceiaşi oră în pasaj trebuie neapărat să mă aşez la o anumită masă cu spatele la toţi şi la toate să privesc numai şi numai înainte să nu întorc capul să mă concentrez asupra ovalului feţii tale pe care ochii plictisiţi dar atenţi desenează două contururi vagi acoperite din când în când de pleoapele care clipesc rar neinteresant şi absent ce culoare au ochii tăi?
Sunt acolo privesc din nou la ceasul care indică exact ora care trebuie mi s-a părut pe drum că voi întârzia era aglomeraţie mare în staţie oră de vârf am coborât în pasaj data trecută uitasem să-mi iau o carte pe care s-o răsfoiesc în timp ce aştept acum o am în faţă nu trebuie s-o deschid eşti acolo privirea mea s-a lipit de gura ta de buzele perfect desenate pline care aşteptă au rămas puţin întredeschise ceva parcă te-a deranjat nu e decât şuviţa de păr care iar ţi-a căzut peste faţă şi o dai la o parte cu gestul reflex pe care ţi-l cunosc acum atâta de bine.
Când am plecat de acasă grăbindu-mă afară începuse să burniţeze data trecută era soare.
S-au deschis mai mult buzele tale.
Pe scară azi era ca de obicei semiîntuneric îi spusesem administratorului să schimbe nenorocitul de bec.
Mi s-a părut o frântură de timp că mi-ai prins privirea mea în oglinda ce-ţi stă în faţă parcă presimţind ceva o cută infimă ţi-a brăzdat faţa a fost doar o părere genele tale au tresărit imperceptibil şi totuşi o mijire un scurt interes te-a făcut să schimbi puţin poziţia capului.
Când am coborât înainte să ies am salutat din nou iar te înclini? mi-a zis madam Nina care are o garsonieră la parter deschizând uşa crezând că i-a sosit vizitatorul cam mulţi de altfel îşi acoperă cochet umerii dolofani cu şalul diafan pe care îl poartă aşa de kiki iar saluţi ficusul? fir-ar al dracului de administrator i-am zis de nu ştiu câte ori să schimbe becul ăla chior.
Nerăbdarea mea n-avea rost evident că n-am întârziat ca şi data trecută ceasul indică exact ora care trebuie când cobor în pasaj.
Privirea mea coboară puţin de sub puloverul pe gât pielea-ţi fină abia se-nfioră atunci când mai degrabă o simt decât o văd cu adevărat pentru că acum pare că m-ai observat în oglinda ce-ţi stă în faţă.
Nu, ceasul ăsta a început să mă obsedeze parcă ceva inexorabil s-ar întâmpla dacă aş depăşi timpul fixat măcar c-o secundă când cobor în grabă mă-mpiedic deşi treapta asta a pasajului ciobită o observasem bine de nu ştiu câte ori.
Încep să observ semnele abia simţite o privire uşor lascivă, o uşoare îmbujorare un început care se lasă spre sânii tari sub puloverul pe care ţi-l tragi intensificând prezenţa ta iar eu nu numai că observ toate astea dar ştiu că o şi simţi.
Am coborât încet ficusul e la locul lui becul e la fel de chior madam Nina e în uşa garsonierei în faţa intrării mă năuceşte prezenţa ta de ce n-ai venit? te-aştept de mult ceasul ăla parcă stă acolo aiurea înţepenit la aceeaşi oră.

Proză: 

Comentarii

- vechi vs nou/ luciditate vs transă

Mi se pare că miza textului stă sub încercarea de-a creiona caractere din trăsături fizice care duc la meditaţii/ introspecţii (re)descoperiri/ re(inventări), caractere care converg în cititor, din vreme ce autorul pare că doar ni le sugerează.
O altă idee care s-ar putea decupa din text şi ar putea deveni polemică e aceea că iubirea se naşte din/prin fizic, ci nu din spirit. Ori "îndrăgosteală" vs dragoste via spirit vs fizic.

Sunt câteva chestii de corectat, cum ar fi: aceiaşi oră / să bureze mărunt / semi-întuneric.

Ceasul. Timpul. Acea de

Ceasul. Timpul. Acea de nenumit „oră care trebuie”. Oglinda (reflecția realului) și ochii, privirea (a te vedea pe tine, prin ceilalți… și reciproca. sau a-ți imagina că vezi, compunând totul din frânturi). Și iarăși ceasul, care trebuie întors la momentul potrivit, nu mai devreme, nu mai târziu. Și fără să insiști, pentru că apare ruptura.
Am o problemă cu acel ficus… un indiciu?
Tanti Nina, ca o parabolă a necesității și a clipei ratate, mă face să mă gândesc la (să nu râdeți, domnule Gorun)… la sfârșitul poveștii lui Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe…”
Bun. Inițial, scrisesem un comentariu mai lung, dar am șters o bună parte din el… prea se învârtea în jurul aceleiași idei. Destul de cețoase, de altfel, nu?

Acesta e com-ul corect. Mii de scuze pt. com-ul anterior

Evident, Adriana, locul central îl ocupă „Ceasul”. Povestea începe cu un „defender”, denumire introdusă de filosofia analitică americană: un obstacol insinuat când nu te aştepţi şi te împiedică să mai gândeşti corect; de exemplu un virus apărut de niciunde pe calculatorul tău, de care te prinzi prea târziu, atunci când nu mai poţi face nimic. Dar şi mai interesant: să presupunem că, într-o bună zi, când te plimbi pe lângă faimosul „Big Ben” londonez ridici privirea şi observi că nu mai puţinul celebru ceas arată ora 12 şi 15. A doua zi, plimbându-te prin aceleaşi locuri, ridici iar privirea şi vezi aceeaşi oră. Deşi, pe moment, eşti intrigat de coincidenţă (ceasul tău îl uitaseşi acasă, nu ai cum să verifici) îţi spui că se pot întâmpla lucruri şi mai ciudate. În realitate ieri (sau azi-noapte) ceasul se oprise rămânând înţepenit la ora cu pricina.
În acest caz să fie chiar un „defender”? Aici intervine Guenon, mult iubitul tău Guenon: „Din punctul de vedere care leagă simbolismul lui Ianus de timp, trebuie făcută o remarcă foarte importantă: între trecutul care nu mai este şi viitorul care nu este încă, adevărata faţă a lui Ianus […] nu e, după cum se spune, nici una, nici cealaltă dintre cele care se pot vedea. Într-adevăr, această a treia faţă este invizibilă, pentru că [aici este vorba de o] clipă insesizabilă; dar atunci când ne ridicăm deasupra condiţiilor acestei manifestări tranzitorii şi contingente, […] vedem adevărata realitate”. Interesant, şi cu asta închei, este că celebrul ceas din Londra are…patru feţe ceea ce chiar ar trebui să ne dea de gândit!

obsesii despre sine

eu așa le-aș numi. sigur, ideal ar fi să trăiești în pace cu ele. pe mine mă obsedează chestii de genul: ieri, la ora aceasta eram la sute de km de locul în care mă aflu acum.
timul e completat de spațiu. iar asta se desprinde și din textul de mai sus, un spațiu ca un pretext al ieșirii din timp preț de o răsuflare. un oarecare element de stranietate vine să completeze un tablou pe care, pentru o clipă, mi s-a părut că l-am mai văzut. la mine în amintire.
p.s. felicitări și pentru comm. l-am luat ca pe o parte din text.

Sebi,

Multumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.