imaginea utilizatorului emiemi

viaţa de dincolo de fortral 2

placebo

la Psihiatrie dimineaţa începe cu dezlegatul mîinilor
asistentul cu părul prins în coadă freacă încheieturile cu margarină
tatăl se dezmorţeşte mulţumit
numără zilele de internare obligatorii pentru pensia pe caz de boală de parcă l-ar număra pe cassius clay trimis la podea
numără zilele de internare obligatorii le coase frumos pe cearşaf bijuterie handmade
pentru puţinii interesaţi să şi-l aducă aminte
după ce-a înmulţit pîinea peştii şi xanaxul fiul nu mai are nimic de făcut
decît să împartă cartele prepay cu
rugăciunea universală ca opţiune

la ora mesei întreg spitalul miroase a măruntaie
îţi vine să crezi că femeile s-au adunat să cureţe maţe de porc pentru chişcă
pe hol umbra unui chirurg cu halat de unică folosinţă discută cu umbra unei soţii
de unică neputinţă
negociază o biopsie de parcă ar cumpăra ghebe la kilogram
umbra chirurgului zîmbeşte în silă în drum spre blocul operator pacientul se uită în urmă
umbra soţiei se transformă în calciu gluconic
în cabinetul de la subsol anatomopatologul înjură
potriveşte lamela sub microscop
visează că viaţa lui e un zorb

(într-o parte a lumii ştii că se moare atunci
cînd se pune oglinda la gură
iar aburul respiraţiei devine scoarţa unui copac
pe care necunoscuţi şi-au scrijelit numele
în altă parte a lumii ştii că trăieşti
cînd pe trupul tău prăfuit un înger analfabet scrie cu degetul
spalămă)

doar cardiacii sunt mulţumiţi viaţa lor e o îmbrăţişare continuă
nimic nu e mai sincer decît un om lipit de piept - ce tandră ecografie
îţi spune că inima bate şi că e singurul semn că trăieşti
inima e fotografia primului fetus pe care-o primesc proaspăt îndrăgostiţii de aer
pentru albumul lor de familie

Comentarii

un text măsurat, redactat

un text măsurat, redactat care taie fără pasiune. singura parte care își permite să devină tandră este finalul. ca un fel de înlesnire mărinimoasă. am aproape impresia că a fost adăugată intenționat. ca un fel de anestezic, morfină, pentru cei ce nu pot citi pînă la sfîrșit arta realismului nepretențios de pînă acolo.

virgil

Da, finalul a fost inversat cu penultima strofa. Din pacate, daca cei care nu pot cit pina la sfirsit s-ar rezuma la atit, ar avea o scuza. Dar cind iei primul text(fara acordul autorului) care a fost discutat si aici, il postezi pe un alt site unde autorul nu are posiblitatea sa intervina(culmea il postezi la sectiunea polemica desi stii ca cel vizat nu se poate apara) apoi faci autorul toaleta publica la adapostul unor argumente asa-zis literare, iti trebuie un tratament mult mai puternic decit Fortralul. Iar "autorul" Cristina Moldoveanu stie la ce ma refer. Stau si ma intreb, daca oricare din autorii de aici mai scrie un text care nu-i convine, tot asa va proceda?

wow. emilian, asta nu este ok

wow. emilian, asta nu este ok. si trebuia sa ne anunti. cristina moldoveanu este membra hermeneia iar daca acesta este cu adevarat gestul ei atunci va trebui cu siguranta sa il clarificam si sa luam niste masuri.

repet ce am scris pe pagina mea

ce spune domnul Emilian nu este adevărat. Contul meu va fi suspendat de pe acest site pentru faptul că domnul Virgil consideră că eu am încălcat multe drepturi ale autorului emilian. Eu nu am încălcat nici multe şi nici puţine drepturi de autor fiindcă ştiu că orice autor în viaţă poate fi citat dacă se specifică sursa publică de unde a fost luat textul, publicat acolo de autorul citat în persoană. Lucrul acesta se petrece chiar fără specificări, pot da exemple. Dar eu am şi specificat. Am explicat că încă din prima zi a acelei discuţii mi-am cerut scuze administraţiei fiindcă nu verificasem dacă domnul Pal e sau nu membrul siteului, pentru a se putea apăra, şi nu ştiam că numai autorii care nu mai sunt în viaţă sunt polemizaţi de către cei vii fără replica autorului. Găsisem întâmplător rubrica POLEMICI şi dacă aş fi scris toate comentariile mele drept un text pur personal, care nu admite replică, eventual fără a îl cita pe autor şi doar cu aluzii, poate textul ar fi fost acceptat. Discuţia aceea a fost încheiată deci din prima zi, nu azi.

Cristina, nu știu dacă ți-a

Cristina, nu știu dacă ți-a spus vreodată cineva dar frazele care încep cu „dacă aș fi” nu valorează nici cît o ceapă degerată și nici nu interesează pe nimeni. Sînt doar lamentările tale ridicole. Cele ce au importanță sînt faptele. Nu are importanță nici dacă știai sau nu dacă Emilian are cont acolo. La urma urmei o astfel de justificare mi se pare culmea stupizeniei. Este responsabilitatea ta să știi ce faci și în ce context faci ceea ce faci, și ce consecințe are ceea ce faci. Evident, chestiile astea se învață în primii ani de viață. Mi se pare jenant să fiu nevoit să ți le spun ție acum. Dar modul cum pui tu problema trădează o incapacitate suspectă de a-ți asuma responsabilități. În orice caz, toate asta nu sînt problemele mele ci ale tale. Și ți le rezolvi singură.
Dacă nu știi ce drepturi i-ai refuzat lui Emilian gîndește-te măcar la cel de replică. Care, să-mi fie cu iertare, dar este o problemă de bun simț în primul rînd.

Virgil

In primul rind nu am anuntat pentru ca nu am dorit sa promovez gratuit si inutil un alt site. In al doilea rind, daca nu mi s-ar fi atras atentia asupra polemicii respective, probabil ca ar fi continuat si azi, fara ca eu sa am habar. Nu in ultimul rind, consider ca s-a dat prea mare importanta unui text ca oricare alt text din spatiul virtual, ca discutia a fost dusa voit intr-o directie care nu-mi apartine.
Crsitina Monica Moldoveanu, pe site-ul respectiv, anunta "cu durere in suflet", aparitia acestui text, aratindu-se surprinsa ca sunt persoane care l-au apreciat, deci punind sub semnul intrebarii posibilitatea ca in mediul virtual sa mai existe si alte opinii in afara de punctul ei de vedere.
Autoarea, din nou, face confuzii grave. Ea crede ca este exonerata de faptul ca a mentionat autorul si sursa, intrucit este o practica uzuala in virtual. Ceea ce nu stie Cristina Monica Moldoveanu este ca sunt mari diferente intre a cita un autor si a reda textul integral. Punctul personal de vedere si l-a exprimat in subsolul acestui text, are acest drept si a uzat de el, indiferent daca cineva este sau nu de acord cu el. Insa, in momentul in care supui acest punct de vedere personal dezbaterii publice, privind persoana vizata de orice drept la o minima aparare legitima(nu ca as avea nevoie), trebuie sa-ti asumi consecintele acestui gest unilateral public, pentru ca deja a depasit sfera personalului.
Si nu ma pot abtine sa nu remarc un argument cel putin halucinant. Este a doua oara cind Cristina Monica Moldoveanu pomeneste de citarea autorilor in viata.
Pe siteul unde s-a iscat polemica, autoarea justifica: "Daca autorul nu ar fi fost in viata atunci ar fi acceptat, poate, ravasul meu". Sa inteleg faptul ca daca eram oale si ulcele i-as fi dat binecuvintarea din ceruri sa ma fac buda publica? Sau ca opinia ei e un fel de rugaciune subliminala pentru salvarea sufletului meu chinuit?
De parca n-ar fi fost de ajuns, vad ca si aici foloseste aceeasi justificare dar sub o alta formula: "nu stiam ca numai autorii care nu mai sunt in viata sunt polemizati de catre cei vii fara replica autorului". In micimea mea spirituala, eu ce sa mai inteleg? Sa omorim mortii prin spinzurare pentru ca ei nu pot musca? Cum ramine cu zicala "despre morti numai de bine"? Nu-mi ramine altceva decit sa ma intreb oare ce s-ar fi intimplat daca eram chirias pe vecie pe Aleea Artistilor din Bellu si-o aveam vecina pe Iulia Hasdeu? Oare stimata doamna Moldoveanu ar mai fi fost asa de inversunata?
Pe aceasta cale vreau sa anunt pe toti cei care asteapta sa mor ca sa ma citeze fara sa le raspund, ca sunt inca in plina viata, chiar daca nu sunt un clasic.