imaginea utilizatorului emiemi

viaţa ca o Prada

oraşul acesta nu are arest preventiv
suspecţii dau declaraţii la lumina unei lanterne
în aşteptarea probelor ei sărbătoresc vasilopita
cel mai bătrîn se crede vasile cel mare
îi dă comisarului şef cinci cătuşe de orz
ceilalţi caută prin castronul de tablă
un bănuţ norocos

uneori ceea ce pare lichid seminal
se dovedeşte a fi doar algocalmin uscat pe o pătură
încrederea-n oameni devine codul de procedură pînă la proba contrară
lombrosso şi pinatel se bat cap în cap
nu se pot pune de-acord
a respira e un mod de a fi
sau o mărturisire completă

aici oamenii sunt case conspirative
de aia umblăm toţi buimaci
ne plîngem că avem multe de dat
dar prea puţini să primească
organizăm baluri de caritate o dată pe lună
strîngem fonduri pentru statui case memoriale
în felul ăsta ne batem cu pumnul în piept că nu uităm
şi-avem dreptul să scoatem ochii celor ce nu-şi vor mai aduce aminte de noi
cumpărăm rechizite pentru copii nevoiaşi
sperăm ca primul cuvînt pe care-l vor scrie să fie numele nostru
dar nu să-l scrie oricum ci cu mujascule
în aşa fel încît să se vadă din spaţiu
iar dacă acolo există vreo formă de dumnezeu să se ştie că
venim în pace

cînd nu conducem ultimul model de vauxhall
donăm organe ne credem fraţii grimm scriem basme moderne
împieliţatul de slujitor s-a poticnit şi-a dat peste mîna în care eva ţinea mărul
uite-aşa în căsuţa noastră cu şapte paturi în loc de carpete cu răpirea de serai
avem plasme pe care rulează 3d
întoarcerea-n rai
şi dacă noi n-om fi murit între timp
trăim fericiţi pînă-n zilele noastre

e una din zilele alea cretine în care stai şi aştepţi să treacă timpul
ca un copil pe care bunica-l trimite la liturghia de seară
şi-n timp ce preotul citeşte toţi răposaţii pentru care se face prohodul
copilul se-ntreabă dacă era aşa puternic de ce cristos n-a lăsat un singur testament
ca-n familia guldenburg
e una din zilele alea în care inima ţi se strînge în piept ca un liliac obosit
eşti conştient orice om care pleacă e un animal crescut într-o rezervaţie
iar acum a venit vremea să se alăture haitei
în lipsa lui nu-ţi doreşti altceva decît cenuşă vulcanică
să te pietrifice în aşa fel încît geologii să se întrebe pe cine strîngeai la piept
să fii expus apoi într-un muzeu de artă contemporană celor ce te privesc ghidul să le explice
că eşti un turist rătăcit pe un aeroport din bangkok
în cele din urmă să crezi că lumea o maternitate gigant premiată de unicef
pentru că femeile alăptează pe tocuri în timp ce prezintă
nou-născuţi haute-couture