imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

rugăciunea inimii

ridic receptorul să vorbesc gratuit duminica/ din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine/ la celălalt capăt al firului nu există alte vorbe/ frunzăresc agenda de telefoane oameni pe care i-am uitat fiindcă nu m-au vrut/ iubirea mea pentru departele meu/ neamurile biblice încolonate la acelaşi prânz/ înmulţind ceapa şi mămăliga/ şi omul care e plătit să înmoaie buretele în oţet

e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine
oamenii se întorc de la biserica albă cu turle joase
împărţind umbrelele

lipesc vârful degetelor de pământul din ghiveciul cu plantă verde/ mă deconectez/ mă descarc electrostatic/ caut să fixez picioarele pe parchetul laminat/ să echilibrez sufletul între cei doi plămâni/ e un exerciţiu fără mantre fără lumânări feng shui sau ikebana

doar floarea-soarelui stă lângă perete ca o maică precistă în rugăciune

Comentarii

am o impresie ambivalentă

am o impresie ambivalentă despre acest text. primele 4-5 versuri sună puțin sec. parte a doua însă este foarte reușită.
remarc: „e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine”, „lipesc vârful degetelor de pământul din ghiveciul cu plantă verde/ mă deconectez/ mă descarc electrostatic/”

textul

e ca un exerciţiu de sinceritate, o trecere a prezentului prin autoanaliză lucidă, câteva trepte urcate sau etape de la prima, mai seacă poate, la următoarele, sunt mai multe filtre...mulţumesc pentru comentariu, e o poezie fragmentată şi apoi cu încercare de sinteză, cum scriu uneori în ultimul timp