imaginea utilizatorului celestin

Privește-mă la înălțimea gândului

Întotdeauna lumii i-a plăcut
să privească
peste umerii mei
peste inima mea

pământul e un album de oase

însoțește-mă și tu
la înălțimea gândurilor

e un nou început

să ducem zborul șoimului flămând
ne hrănim cu boabe de clipe
respiră căutarea spre inima mea
împreună să umanizăm
încă o încercare

în ochii celor singuri
nu poți vedea fericire
au chipuri pătate de ceară topită
înalță-te prin cuvinte
în sus e drumul frumosului vis.

Comentarii

- repetăm, repetăm, dar să nu plictisim -

Antal, tu nu crezi că sunt cuvinte suficiente în limba română? Sau vrei să le goleşti de toate sensurile latente de te repeţi atât de îngrozitor de mult?

"să privească, priveşte-mă, nu poţi privi
să, să, să, să
peste inima mea, spre inima mea
sufletul celor singuri, sufletul pereche
respirate reciproc, respirăm reciproc".

Reflexul ăsta + clişeele de genul "doar sufletul pereche se înalță prin cuvinte" pot strica orice chestie bună, cum ar fi:

"Întotdeauna lumii i-a plăcut
să privească
peste umerii mei
peste inima mea /

pământul e un album de oase".

Mulțumesc Adrian pentru idei

Mulțumesc Adrian pentru idei am ținut cont de ele și am făcut niște modificări în poezie...ai multă dreptate apreciez mult intervențiile tale,mă ajutș să văd unde greșesc.