imaginea utilizatorului yester

pieton în căutarea limitei

am vrut să vezi că nu ai pierdut nimic că orice rădăcină
e în pământ că zilele noastre s-au strâns ghem și pulsează
înspre ochi nu mai știu nimic de tine ești ca o gară
nouă spre care merg încet pentru că așa e mersul trenurilor
pentru că sunt un calendar trecut mi-e dor de ridurile
tale de locul unde vroiai un tatuaj de căldura coapselor ca
și cum am avea un copil trist sau un bătrân drag de îngrijit
voi intra în nimeni și voi spulbera cuvântul cu sforăitul
meu calm după ce nu voi mai fi din mormânt se va ridica
un munte stâncos tata cântă în camera cealaltă un cântec de
crăciun așa se înserează mi se sparg vitralii sub piele mai
cad pe scări ori sar multe garduri vechi va fi o noapte
liniștită mă scurg în somn ca un fir de mărțișor alb nimeni
nu vrea să cedeze unui actor rolul vieții lui oricât de scurtă

Comentarii

- fără final -

Mi-a plăcut acest torent calm de confesiuni, dar nu şi finalul, care mi se pare o aserţiune prea categorică şi generalistă, dacă pot să mă exprim aşa fără să fiu prea tautologic.

right

da, Adrian. ai dreptate cu finalul. și, dacă mă uit mai atent la text, nu cred că are pretenții multe:)
mulțumesc.