imaginea utilizatorului nicodem

mic tratat de neputinţă. 2.

timpul
ca o bidinea mă vopseşte pe barbă
dacă temperamentul nu mi-ar fi liniştit
i-aş pocni vreo două după ceafă
aşa cum primeam eu de la tata
în rest e bine că ceasul merge de zor
pot să-mi pun banii actele încrederea
în transpiraţia lui

un caz în studiu ar fi
copiii mei care
de-aseară până azi-dimineaţă au crescut cât urşii
ăl mijlociu e un vulcan perpetuu în clocot un
instrument de percuţie
împreună
punem nume OZN-urilor
îmblânzim cuvinte sălbatice
vindem lirică hip hop pe bitcoin
noaptea ne pitulăm în ochii bufniţei
uneori perforăm lacul cu beţe de bambus
sîntem legaţi amândoi într-un
nod de cale ferată
săgeţi ceilalţi
trag drept la ţintă cu ei în viitorul neclar

prin apele poeziei se ascunde
tinereţea mea ca suveica de iute
arunc mreaja s-o prind şi ce scot sînt
hohotele de râs ale
aceluiaşi
timp

Comentarii

impresie contradictorie

...dar favorabilă în general după lecturarea acestui text. are ceva ce m-a prins, între nostalgie și teribilism. ”tinmpul ca o bidinea mă vopsește pe barbă” mizează poate pe un efect voit amuzant, deși nu-s sigur că, ai să-i zic, acest chapeau nu e decât o primă expresie neșlefuită suficient.
”prin apele poeziei se ascunde/ tinerețea mea ca suveica de iute”, suveica, hmm, prea proletar, prea puțin scăldată de apele poeziei...
farmecul rezidă însă în jocul acesta de contraste jovial-poetice, nuanțate surprinzător, inegal.