imaginea utilizatorului sebi

iarna întârzie la un film

nu ningea
peste hornuri ceața
mă plimbam pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agățam privirea de fiecare trecător
și cântam
doi m-au auzit
au întors capul
fetița în bleumarin mi-a zâmbit
afon cum sunt am tăcut cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular

nu ningea
auzeam pașii fulgilor
treceau bariera din nordul orașului
își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii

nu ningea
dar eu mă prefăceam că ninge
suflam peste ceaiul fierbinte
îmi încălzeam mâinile pe o ceașcă ciobită
pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu fu mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult

nu ningea
au ieșit paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn
pe horn
dii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin

Comentarii

îmi place cum

întârzii iarna dinadins, ca să fie şi mai frumoasă când o veni. la un moment dat chiar faci cititorul să se oprească şi să ciulească urechile: parcă se aude iarna! goana ta printre trecători, şi acel "câinii diii" - căci de unde reni, ei vin pe iarnă, nu?! - fac în aşa fel ca dorinţa de iarnă să fie precipitată. în fine, mai este şi sentimentul pe care îl laşi acelora cu care te intersectezi...
remarc.

no, și totuși

poate că iarna nici nu există și e doar un sentiment. iarnă blândă îți doresc,Ottilia și Sărbători minunate!

- fragmente -

"își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii"

"nu ningea
dar eu mă prefăceam că ninge
suflam peste ceaiul fierbinte"

"dii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin" - f frumos!

iarna blândă

cine nu are un câine-căluț pitit undeva, Adrian?
cine nu l-a visat cum amușină scheletele săniilor de odinioară?

Sărbători ale inimii și minții îți doresc!

poezie de dragul vorbelor

Îmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
Un bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.

Timpuri, dor de iarnă, copilul din noi

Eu observ o inconsecvență a timpurilor verbale începând chiar cu titlul (verbul din titlu este la prezent, iar în poem predomina trecutul). Eu am citit totul la prezent, fiindcă acest poem mi-a zâmbit precum iarna când întârzie la un film :)

iarna întârzie la un film

nu ninge
peste hornuri ceața
mă plimb pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agăț privirea de fiecare trecător
și cânt
doi mă aud
întorc capul
fetița în bleumarin îmi zâmbește
afon cum sunt tac cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular

nu ninge
aud pașii fulgilor
trecând bariera din nordul orașului
își trage sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii

nu ninge
dar eu mă prefac că ninge
suflu peste ceaiul fierbinte
îmi încălzesc mâinile pe o ceașcă ciobită
ca pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu a fost mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult

nu ninge
ies paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn

diii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin

(pe horn - este scris de două ori)

La mulți ani, Sebi! ... și ierni frumoase, de poveste!

Mariana

apreciez efortul de a rescrie versurile la timpul pe care l-ai considerat tu oportun.
Nesincronizarea lor are însă un scop. iarna întârzie încă un film, pe undeva însă ninge.
Sărbători minunate!

Plăcere

Sebi, a fost o plăcere să trăiesc acest poem acum și aici :)... de aceea rescrierea lui.
Cât despre repetiția „pe horn”, mă refeream la ultima strofă, aici:

„să tragă o țigară cu ochii pe horn
pe horn
dii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod”.

Iar dacă așa ai vrut tu, așa să fie! :) Eu am crezut că e o greșeală, deși am cochetat cu ideea că poate așa ai dorit, mai ales că și în prima strofă apar hornurile.

Din nou și cu drag, „La mulți ani!”

da, știu

știu, Mariana, unde era repetiția. îți mulțumesc din nou pentru lectură, rescriere, răbdare.
respect.

pe alocuri

pe alocuri, impresia e că e un text foarte bun. sunt câteva imagini foarte bune, textul are, cum s-a mai zis ritmicitate și este foarte filmic. Bine construit "dramaturgic", surprinde, nu plictisește etc. Dar sunt și părți care nu mi-au plăcut deloc. are un anumit aer pueril (nu naiv, cum poate se voia), poate că e din cauza "pașilor fulgilor de nea" sau din cauza citatului din arghezi? (tudor gheorghe?) :)
trăgând linie și făcând un calcul, mi-a plăcut. e un text bun.