imaginea utilizatorului a.a.a.

Elegie de dincolo

Se subţiară timpul şi forma şi culoarea
în zboruri îngroşate, în păsări neajunse
la plâns,
iar păsării din zâmbet nu-i mai ajunse zborul,
se prăbuşise timpul sub ancore uscate;

ca într-un os de veci,
m-am strâns
şi-am strâns
din ochi, din dinţi, din sânge,
până când, duso, ai început a strânge
până la măduvă, până la cruce, până la vânt,
până când
copacii se legănau mai pustii,
şi-am întrebat mai mort şi mai viu:
mai ştiu,
mai ştii?

Comentarii