imaginea utilizatorului ioana catalina rosculet

de vorbă cu tine II

***

a trecut destul de când nu ți-am mai scris
între timp m-am mutat într-o căsuță mică
cu pereți albi și ferestre deschise mereu
două mâini împreunate căuș în care seara
se așază ca o femeie lăuză

acum doar văzul mai stă de veghe
îţi vorbesc despre și despre
tu zugrăveşti cu degetul văzduhul
ești prea frumoasa pentru o icoană îmi spui
uite sprîncenele! de unde atâta mirare în arcuirea lor
părul neacoperit buzele neînvăţate la tăcere
genunchi dezveliţi ca sîmburii ieşiţi dintr-un fruct

enlai enlai
nu mă ridica mai sus decât pot să întorc privirea
poate ar fi timpul să împietresc ca nevasta lui Lot
doar tălpile să-mi rămână vii să-ți simt creștetul
enlai enlai
de pe buzele mele zboară cuvinte
și-mi doresc ca măcar unul să fie canarul albastru

Comentarii

- ... -

De corectat "căsuță mică / seara se așează"

Aş revedea "două mâini împreunate căuș/ văzul mai stă de veghe/ neînvăţate la tăcere / de pe buzele mele zboară păsări".

pentru mine nu e nicio

pentru mine nu e nicio problemă, rolul acestor expresii e de a întări anumite însuşiri.
...
a fost odată ca niciodată
un uriaş cu ochii albastri
îndrăgostit de o femeie mărunţică
ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
(Nazim Hikmet)

aşa. îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală. apreciez la o creaţie reperele care ţin de complexul expresiei artistice şi nu tematica care se pliază pe algoritmi temporali. un întreg oscilînd între revelaţie şi îndoială. pot să am o slăbiciune pentru strofa doi? şi nu ştiu de ce pentru canarul albastru care indiferent de simbol am încredere că se va transforma în cuvînt.
am strania senzaţie că ai făcut sau ţi-ai un dar! să fie de vină febra sărbătorilor?

- între simbioză şi decenţă -

Nici nu mă aşteptam, Vlad, ca tu să ai vreo problemă cu oareşce din acest text sau oricare alt text/ desen/ recitare/ aparţinând autoarei.

Sincer, îmi place cum vă trimiteţi voi bezele literare cu orice prilej hermeneic, cum vă puneţi voi peniţe la bentiţe fără să vă întrebaţi dacă, pe undeva, cumva, se poate considera abuz sau prost gust faptul că folosiţi acest spaţiu doar pentru voi, de parcă ar fi terasa voastră de vară. Îmi place pentru că, uite, Vlad poate comite, după vreun an, un comentariu literar, transformând în nişă literar-modernă un text petulant-inocent în abordare şi naiv-adolescentin în mijloacele expresive şi în strucutra discursivă, pentru că, uite, în 2 ani, dintre atâtea sute de texte care s-au perindat pe aici, doar două i-au reţinut atenţia peniţei lui Vlad, ambele ale autoarei respectivei scrieri.

...

adrian, gelos mic

poemul e intr-adevar slab in masura in care nu apreciezi/gusti genul asta de vers romantic. ar fi pacat sa scriem toti la fel de parca am reda traumele victimelor razboiului din Bosnia. mai trebuie sa existe si dulceata in lume, dar de aici pana la a spune ca vlad + catalina = dezadrian (pardon, love) e mult

- /// -

Raluca, eu, din postură de membru al Consiliului Hermeneia, am luat atitudine vizavi de un fenomen de simbioză care se întâmplă de prea mult timp, într-un mod aproape jenant. Tu din ce poziţie şi de ce mi te adresezi? De asta ai revenit pe site? Să ne arăţi că deţii agendă neagră, gps şi limbaj (adrian, gelos mic) specific unei categorii de făpturi cu unghii mari şi roz şi botul voit strâmb?
Te rog să te calmezi, să nu te mai erijezi în cruce roşie şi să foloseşti regulamentar acest spaţiu!

***

multumesc Vlad pentru faptul ca mereu m-ai incurajat sa-mi pastrez stilul. poate ca este petulant-inocent, naiv-adolescentin, romantic... nici nu mai stiu cum mi-a fost catalogat scrisul, dar este vocea mea. am recunoscut mereu ca imi place poezia lui vlad si nimeni nu imi poate interzice sa las comuri acolo unde simt, dar de aici si pana la bezele literare e cale lunga Adrian. am apreciat si inca apreciez H si nu cred ca poti sa-mi spui ca am incalcat regulamentul. daca ai dreptate vino cu argumente si imi asum consecintele. multumesc Raluca pentru ca ai citit si ma bucur ca te-ai intors. asa cu limbajul tau cu tot. esti o pata de culoare si cred ca nimeni nu incearca uniformizarea H sau pusul pumnului in gura.

raluca, atenție!

raluca, ia-o ca un avertisment. asta daca îți dorești cu adevărat să activezi și să postezi pe Hermeneia, și dacă nu cumva confunzi acest loc cu o rețea de interacțiune socială. nu că nu am interacționa ca ființe sociale dar acest loc nu este o rețea de interacțiune socială. deci, te rog să nu mai intri în discuții cu alți comentatori și să nu mai comentezi comentarii. mi-ar place să cred că nu există niciun fel de ambiguitate în ceea ce îți cer mai alesc că este stipulat și în regulament.

reiau: îmi place poemul tău

reiau: îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală.
nu transform acest text în “nişă literar-modernă” ba dimpotrivă îl scot dintr-un areal în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă. de ce nu o ştampilă cu două rînduri de .......... după care odată aplicată nu ne mai rămîne decît să completăm titlul şi autorul (dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?)
în acest context dă-mi voie să am opinia mea inclusiv cu o peniţă de la un stilou chinezesc de pe vremuri. admit domnule membru al consiliului hermeneia că criteriile (ştiu că nu îţi pasă de cacofonii doar ai declarat asta ci doar de o casuţă mică) mele estetice au limita lor şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant. mai ales atunci cînd argumentez chiar dacă arealul meu estetic este unul îngust.
tot în baza unor criterii subiective aş mai putea adăuga ceva și despre modalitatea gestionării situaţiilor de criză cum comentezi tu doar pe texte şi cum faci trimitere la regulament o da! îl şi respecţi, dar e mai bine să mă opresc aici. nu vreau să primesc un avertisment.

ps: am hotărît ca de azi înainte să ne trimitem doar brioşe cu glazură de ciocolată.

- nepotism -

Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:

1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.

2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:

3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:

- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.

4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.

5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.

pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.

nichita da da sau nu nu

Poemul mi se pare foarte slab, prozodia se încâlcește în clișee optzeciste iar pastișa nu-l ajută, ba dimpotrivă.
Desigur, nu trebuie neapărat să căutam originalitatea, dar parcă nici să scriem așa la mișto după Nichita, nu e o idee bună.
Că uite-așa a murit Enghidu, prietenul care ucise cu mine lei.