imaginea utilizatorului dudu

de el

mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra
de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki
lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii
mi-e dor de florentin
nimeni după el
nu m-a mai înșelat atât de convingător
nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta
pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor
de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet
între noi

dar cel mai rău mă doare gaura
din pantoful lui drept
și lacrima uscându-i-se pe obraz prima oară când
n-am mai reușit să înghit fumul

îl uit în fiecare zi
atât de mult îl uit încât
mi-e dor să nu-mi mai fie dor
de tata

Comentarii

- "îl uit în fiecare zi" -

Genul acesta de texte este foarte greu de scris, pentru că autorul trebuie să păstreze calitatea şi măsura sa emoţională într-un echilibru constant cu instrumentele lirice şi cu tipul de discurs folosit. Cu alte vorbe, el trebuie să fie atent cum ajunge "ce" ul său la cititor astfel încât încărcătura să nu fie diluată, poetizată, hiperplasticizată, dar nici patetică, excesiv de ironică, obscură sau amorfă.

De accea, consider că:

"mi-e iarăşi dor [...] de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
[...] de corigența la fizică
mă doare [...] lacrima uscându-i-se pe obraz prima oară" sunt cel puţin nereuşite.

Finalul ("mi-e dor să nu-mi mai fie dor/ de tata") ar putea fi bănuit de joc de cuvinte, dar eu nu cred asta.

Cu excepţia versurilor de mai sus, cred că este un text bun spre foarte bun, care (e nevoie de megaclişeu!) face punte între şi între... Poate şi pentru că m-a prins în sfera cititorilor perfecţi, din motive care vor rămâne nespuse.

Dacă veţi dori să modificaţi acele versuri, bine, dacă nu, nu.
Peniţa e, în primul rând, pentru emoţia curată.

mi-a trezit emoţia

acelui "mi-e dor" curat. cred că este exprimarea care nu poate deveni vreodată clişeu.

mi-a plăcut întregul. spun şi eu că ai fi putut evita anumite versuri, dar poate că fără acelea nu ai fi simţit că transmiţi tot ceea ce era de transmis.

încurcătură

m-aţi pus în încurcătură. efectiv. nu vreau să par "mironosiţă". nici nu sunt. dar sunt asaltat de senzaţii contradictorii. pe de o parte, nu pot să cred că... chestia aia galbenă e ataşată de poezia mea. peniţă? eu? am înţeles: v-a prins în sfera aceea şi aţi răsplătit emoţia. nu neg că mă simt bine.
pe de altă parte însă, toate acele observaţii foarte corecte (zic şi eu) mă fac să mă gândesc că, de fapt, nu meritam remarcarea. cred că aţi fost în mare dubiu şi ati ales, în final, să încurajaţi.
vă mulţumesc pentru buna intenţie!
voi încerca să modific, deşi, sunt destul de blocat. am emanat textul ăsta fără efort şi probabil ar fi trebuit mai întâi să-l mai "gândesc". dar nici nu cred că ştiu acum cum ar fi mai bine să schimb. voi vedea.

aici, un anume farmec

indicibil, aș zice, dar care ajunge la cititor. domoale aceste versuri, ca o așteptare, un tricou ud care se usucă încet, și toate acele lucruri, stări, ființe pe care le uităm în fiecare zi...
pentru mesaj, pentru ton neforțat, expresii, evitare elegantă de patetism inutil,Radu, congrt!

am citit

zilele astea un text pe aceasi tema, in aproximativ aceeasi maniera de realizare scenaristica, dar diferit complet ca limbaj, ca abordare. diferentele intre cele doua texte constau in ceea ce priveste maniera de receptare a poeticului de catre fiecare autor. daca textul de fata este invechit si nu aduce nimic proaspat poeziei, celalalt e modern, revigorant ca limbaj si maniera stilistica, adica daca vreti e ca si cum am compara ultimul model de dacie abia aparut cu cea fabricata in 1966 la pitesi, celebra 1100. nu as vrea sa contest ca ambele sunt poezii si izvorasc din acelasi filon emotional, dar totusi suntem in anul 2013 si cred ca orice autor care are pretentia ca vrea sa scrie poezie trebuie sa fie contemporan cu el insusi, daca nu reuseste sa fie inaintea timpului sau. e o minima moralia pe care poezia o cere si cine nu intelege asta mai bine ar fi sa renunte la poezie. redau aici textul de care vorbeam>

mașina de tuns iarba

într-o zi te vei strica
te voi desface după o săptămână
bucată cu bucată

vreau să fie marți și să plouă
să dorm toată dimineața și
după cafea
să te așez în mâl

îmi trebuie ceva diferit
pungi subțiri de la mega image
sau cele verzui de la piață
în care aduc rădăcinoase
să-ți șterg piesele de vaselina
devenită catran
să le învelesc în plastic și câlți

în marțea aia în care nu
voi avea nimic în mâini
decât piese metalice
în ploaie

nu corpul rece al tatălui
până-n 30 kilograme
în care inima a cedat

doar o parere

domnule oprea, departe de mine gandul ca poezia mea poate sta alaturi de vreo capodopera contemporana. numai ca, exista optiuni. si optiuni. sau nu? important, pana la urma, e sa poata fi numita. poezie. sunt unele exceptionale (nu e cazul, desigur, sa cautati printr-ale mele pentru ca nu veti gasi asa ceva), altele bune, unele slabe, altele execrabile (d-astea scriu cu predilectie). totusi, imi permit sa nu fiu de acord cu dumneavoastra: a renunta sa incerci e doar o alta optiune. e posibil sa nu pot atinge vreodata calitatea scrierilor dumneavoastra, dar nici macar sa nu incerc? (la urma urmei, in foarte multe cazuri, actiunea e mai importanta decat rezultatul acesteia. zic si eu.)

daca cititi cu atentie

veti observa ca eu nu interzic nimanui sa nu incerce. doar sa fie atent la anul in care traim (2013) si sa incerce sa-si adapteze scrisul acestui an. este conditia minima pentru cineva care vrea sa scrie cu adevarat poezie. asta pentru ca veleitari sunt destui si oricine insira niste versuri pe o pagina alba, fie ca sunt fara rima si eventual imprumuta cateva procedee, tot nu respecta exigentele. nu dau exemple. sunt oameni care nu reusesc sa-si formeze o identitate poetica, desi cumva au putin talent in a incropi texte care suna poetic, dar din pacate sunt desuete, sunt deja scrise de altii si altii dinaintea lor. majoritatea celor care scriu pe site-uri, si credeti-ma sunt documentat, nici macar nu citesc poezie contemporana. nu cumpăra carti, unii nici macar nu stiu care sunt diferentele intre ceea ce scriu ei si poemele care au cu adevarat valoare in ochii criticii. pentru ca cei mai multi se complac in micile succese obtinute in comunitatile de poezie, unde de obicei autorii se apreciaza reciproc - se lauda unii pe altii ca sa fie la randul lor laudati - si asta e cel mai mare dusman al inovatiei, al cautarii, al depasirii propriei conditii. chiar si acolo unde exista talent, virusul autosuficientei loveste fatal. a fi cel mai dur critic al tau inseamna nu sa astepti laude, ci sa inveti din reprosurile, criticile facute de altii.

nu vreau

sa polemizez cu dumneavoastra. probabil aveti dreptate. probabil. totusi, exagerand si extrapoland... daca as incerca sa compun o simfonie "moderna", respectand tendintele, ati fi la fel de placut impresionat auditiv ca atunci cand ati "savura" Mozart, Schubert, Chopin etc.?
Repet: nu e vorba de calitatea scrierilor mele. Nu sustin ca ar avea vreo valoare extraordinara. Dar nici nu pot subscrie la o opinie. Aceea ca, morti, copti, trebuie sa scriem neaparat modern. Nu e un criteriu de departajare. Absolut deloc. Se poate scrie in stil clasic foarte, foarte bine. Faptul ca cineva nu reuseste, nu inseamna ca altii nu o pot face. Priceperea si talentul, da. Asta departajeaza. Inovatie? Foarte de acord. Dar, asa cum bine ati spus chiar dumneavoastra, totul s-a spus/scris. De mult.
Si mai e ceva. Dumneavoastra scrieti pentru "ochii criticii"? E si asta o optiune. Eu nu. Cu toate astea, nu incetez sa "aspir" critica care mi se adreseaza.
Cam atat. Sper.

pai tocmai asta e ideea

de ce sa scrieti ceva ca Mozart, daca niciodata nu o sa atingeti acel inefabil al lui? De ce sa scrii sonete daca nu vei ajunge niciodata la fel de bun ca Shakespeare? de ce sa scrii ode in metru antic daca nu te vei putea asemui cu Eminescu? de ce sa sculptezi masa tacerii daca ea a fost deja sculptata? de ce sa incerci sa aduci propriul tau aport, sa incerci sa-ti gasesti locul tau anume, fara sa copiezi sau sa imiti ceea ce au facut altii. epigonii, se stie. sunt cei care isi fura singuri lantul de la bicicleta. si da, apreciez efortul aceluia care vrea sa fie original. si care si reuseste. nu e asa usor si e cale lunga pana iese ceva cu adevarat original. asta inseamna munca, rabdare si informatie. dumneata ai atitudinea unui las. te eschivezi, desi in mod normal ar trebui sa ai un punct de vedere invingator. si acesta ar trebui sa stea nu in ceea ce spui, ci in ceea ce faci. asa cum spuneai in primul coment: merita sa incerci, dar sa incerci acolo unde n-a mai incercat nimeni. nu poti gasi o comoara acolo unde a sapat toata lumea. si a sapata suficient de adanc incat sa nu mai poata fi facuta o gaura mai mare.

Extras

Extras din Regulamentul H:
25.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului;

Domnule Oprea Serafim, tot în spiritul urării de bun venit pe care am făcut-o sub primul dumneavoastră text, sunt nevoită să precizez că Hermeneia încurajează polemica literară și comentariile cu privire doar la texte și nu opiniile despre persoana autorului sau a altui comentator.