imaginea utilizatorului aquamarine

construct

prima injecție cu epinefrină. trei săptămâni de liniște
în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște
ierbivore înfometate
traversând o pajiște arsă.

trei săptămâni
singuri cu suflul nostru calm și senin,
o plimbare de noapte
pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri
aproape senzuale, lustruite și strălucitoare,
așteptând.

*
șocuri care te scot din starea de groază,
după care se așterne o liniște compulsivă.

un șir lung de blocuri vopsite proaspăt roșu și galben,
din cartierele marginașe
acolo unde câinii se ling unul pe altul.
sunt câini cuminți care își ascut în tăcere
instinctul de luptă.

sunt
temerile. sinistre și indispensabile.

/atunci când ai tăi au spus nu este necesar să te străduiești prea mult, nimeni nu o face/ că e

de ajuns doar să intuiești dezastrele, să te lași în jos ca un animal obosit.
e la fel ca lupta cu gravitația.

*
pe drum mărșăluiesc camioanele schmidt - cargobull
căutând ieșirile, acolo unde între oraș și sat miriștile sunt încă negre sau moarte.

așteaptă combinele, utilajele electrice de îngropat
cu lamele lor strălucind ,
retezând aerul.

asculți de
centrii nervoși ai nesiguranței care te avertizează permanent
că tot ce e bun și frumos
e învelit într-o folie la fel de strălucitoare și rezistentă.

dar uneori e suficient să scoatem ghearele și să rupem.

*
tot ce poți face mai bine
e la fel ca sfâșierea -

prin fața ochilor îți trece o mică parte din viață,
în amurg,
trailer-ul unui film din care îți rămân pe creier
scânteile orbitoare ale aparatelor de sudură

și lipsa de frică

*
stai oarecum singur, așteptând un tren, aproape de miriștea iașilor,
e ceață și o obositoare
senzație că furtuna se apropie.

momentul slow- motion al filmului.

*
e tot ceea ce construiești.

e seară, e același câine care te așteaptă, cu multă mulțumire și obediență
îți linge plăcut mâinile/ își ascute mai departe instinctul de luptă
pentru mâine.

*
și seringile, frica, soarele mic și negru,
toate în autoclavă.
acest vas închis ermetic pe care îl cărăm tot timpul,
ca pe o boală rușinoasă,
până erupe.

în minte,
fașele de tifon învelesc pământul
ori de câte ori e nevoie pentru a opri sângerările.

în realitate,
 trenul zguduie plăcile tectonice.
prin vibrații,
mușchii se mișcă, 
până încep să funcționeze normal.

*
cel mai bine este
să rupem

alternanța frică / liniște / somn care ne alimentează.

chiar dacă seara nimeni nu uită că
instrumentele chirurgicale se aruncă
în tăvițe de fier,
se sterilizează și din ele o să înghițim din nou
mâncarea și visele ca pe niște comprimate filmate.

Comentarii

Daniela,

Eu sunt un utilizator de internet. Din păcate una din definițiile mele ca astfel de utilizator, este că sunt un egocentrist leneș și lipsit de răbdare căruia nu-i place să dea scroll prea mult. Poți te rog să postezi acest calup măcar ca două texte diferite, să scoți acele spații dintre rânduri etc?

Uite, am citit doar primele două texte că au necesitat doar 3 scroll-uri :)

În aceste două texte îmi place contrastul pe care îl evidențiezi:
- gânduri ca ierbivore înfometate / bicicletele senzuale
- șocuri, stare de groază, temeri / câini cuminți, blocuri colorate

Îmi place faptul că poți să simți tristețea aproape depresivă din fiecare vers. E ca un bolnav (de de)presie care încă nu a juns în punctul de suicid, încă mai vede părți bune pe alocuri, încă mai are speranțe.
Place începutul, dar formatarea Daniela, formatarea... ? De lenea mea nu ți-e milă? :)

Cum ajung la un calculator,

Cum ajung la un calculator, am sa - l refac. E asa din word, desi era spatiat la un rand, ceva n- a iesit ca de obicei.
Sincer, nu mi- e mila , decat un pic, doar ca si eu sunt la fel tine, asa , ca utilizator de internet. :))

Un text viguros

pe care l-am citit cu plăcere. Și totuși, în opinia mea, sunt prea multe adjective în primele 2 texte despărțite de o steluță, care se succed unul după altul și care mie nu mi s-au părut indispensabile: „ierbivore înfometate”, „pajiște arsa”, „suflul nostru calm și senin”, „stradă pustie”, „Centru vechi”, „lanțuri aproape senzuale, lustruite și strălucitoare”, „un șir lung de blocuri vopsite proaspăt roșu și galben, din cartierele marginașe”, „câini cuminți”, „temeri sinistre și indispensabile”. Mai sunt și în jumătatea a doua, dar le-am enumerat doar pe cele care mi s-au părut cele mai supărătoare.

Aproape de final, cred că ai un typo: „chiar dacă seara nimeni nu uita că...” cred că ai vrut să spui „nu uită” În caz contrar nu se potrivește timpul verbului.

Eugen.

eugen, e posibil sa fie mai

eugen, e posibil sa fie mai incarcat cu epitete, asa cum spune si titlul textul e o constructie din mai multe randuri adunate in ultimele luni.
cred ca se poate si mai bine, o sa mai revin. multam mult pentru feed-back, acolo, da e un typo, corectez.
elena, de parti descriptive n-am dus lipsa niciodata, e sigur ca sunt inclinata spre asa ceva, cand ma apuca scrisul.
multam si tie!