imaginea utilizatorului a.a.a.

Ca într-un scrânciob după multă vreme şi inimă

se bat covoare

Ca un labrador vişiniu
se scutură timpul, lumina
năpârleşte şi mă cheamă din mine şi mă cheamă din ea
orbitor, pe pipăite, pe şchiopătate,
sunt murmurul surdului, gestul mutului mirat,
şi buzunare pline cu păsări mici răstoarnă aerul,
aerul acesta iute şi rumen şi copilăros,
această sârmă de solzi ţipători,
sub mine se întâmpla spinări de acvile cuminţi,
nu mai respir decât când uit,
nu mai uit decât când te amintesc.

Şi pentru prima dată cerul e mai adânc decât înalt,
un ţol cu flori de câmp şi praf arcuit,
şi pentru prima dată oameni-lăţi-lungilă
bat covoarele între blocuri de parcă bat din aripi,
şi tata cântă din os cel mai vesel şi mai devreme cântec,
ah! cum aş plânge din senin albastru
şi ah! cum aş râde portocaliul ăsta bubuind, bubuind, bubuind.

Zboară, scrânciob, şi cântă şi taie zarea
peste care trec bărci argintii,
şi taie şi cântă zarea peste care nu trece nimeni,
căci după atâta vreme şi după atâta inimă,
golul tău strigă ca apucatul:
Maniri, Maniri, apucato,
Maniri, Maniri, mirato,
s-a răsturnat aerul cu tot înţelesul lui,
s-au apucat covoarele de cules oameni.

Comentarii

s-au apucat covoarele de scuturat oameni

un text foarte bun, cursiv, liric,aproape imnic. l-am citit de trei ori si mi-a placut din ce in ce. ai aici un ton firesc, pare scris dintr-o suflare, aproape fara travaliu. nu se simte incapatanarea cea buna uneori pe care o pui in anumite texte pe care le vrei mai clare, mai limpezi. aici pare ca totul vine dintr-un impuls, dintr-o suflare, probabil de aici si indicibilul farmec. oricum, felicitari, un mare DA pentru poezie!

poezie

cred ca este cea mai frumoasa poezie pe care am citit-o la tine in putinul timp pe care il am aici, are puls, vibratie, culoare, suflet.

un singur cuvant m-a incomodat un pic , acel "se intampla"