imaginea utilizatorului Giurgesteanu

Paznic la Miliție

Unchiu Ion este pensionar de stat. Are o pensie de zece ori mai mare decât oricare ceapist doldora de norme. “Toată viața a muncit din greu” spunea nevastă-sa Ileana, mândră de nu-i ajungeai nici cu prăștina la nas. Fusese paznic la Miliție; de, a și avut ceva cu branșa: “a fost sergent de securitate“ mai completa muierea. (“- Veselar, fa, la răcani!” o înțepa tata.) Pensia de stat era mare, dar băgam de seamă că se dădea chiar “pentru stat”. Că cea pentru muncă era mică și o primeau doar proștii care au dat cu sapa toată viața. Nici paznic la Miliție nu era tocmai ușor; la asfințitul soarelui, unchiul Ion pleca la post: tăia lemne, săpa grădina, mătura ograda și umplea căldările cucoanei “comandantului”.
Plutonierul Capău locuia la etaj și-i plăcea tare să i se spună “Comandantul”, iar primarul, codoș a-ntâia, mirosindu-l, îi cânta și el în strună. Dealtminteri, avea mari perspective de carieră că făcea treapta întâia la agricol-comasat (era într-a noua), mai înainte fiind ani buni tractorist. Înainte de miezul nopții unchiul Ion se culca pe canapeaua din holul de jos, arareori întâmplându-se să-i fie somnul tulburat de ceva. Și uite așa îi trecea serviciul.
Astăzi lucrurile stau cam la fel, doar că postului îi zice “de poliție”, iar paznic este unul mai tânăr, numai bun de muncă “la stat”. Însă, cu democrația asta, Simion, cârcotașul comunei, o mai face pe nebunul întrebându-se cu voce tare că de ce Poliția, care “ea” trebuie să ne păzească pe noi, este păzită de un handralău tot pe banii noștri...

Proză: 

Comentarii

Am citit tot cei ai postat pina acum. Personal, se vede mina sigura, vocatia de prozator. Cel mai mult apreciez faptul ca toate aceste crochiuri-cel putin asa le vad eu, sunt extrem de credibile, dar bine conturate din citeva gesturi. Ma captiveaza firescul si, mai ales, stiinta de a te opri, stiinta de a struni narativul, mai ales ca proza in spatiul virtual e relativ greu de urmarit. Nimic in plus, nimic in minus, totul curge, nu e ingreunat, o aerisire pe care am intilnit-o rareori in proza. Ma repet, e mare lucru din citeva gesturi, din citeva tuse sa dai credibilitate. Ma deranjeaza putin ca sunt numai portrete, fara o introspectie, as vrea acolo, in zona psihologicului, psianalitcului, sa te vad ce faci, dar e un impediment relativ minor, pentru ca din punctul meu de vedere nu cred ca intentia ta e implicatia psihologica. Cu alte cuvinte, bun in opinia mea.