imaginea utilizatorului solomon

oul de piatră

dispăruse de o lună încheiată

și-a făcut un timp datoria a căutat-o la morgă

la urgența în apartamente închiriate cu ora se gândea

poate în dâmbovița mai departe pe dunăre în mare

chiar și in ziare i-a apărut portretul dezgolit o dată

cu scris mic dedesubt dispărută de-o lună încheiată

și-a făcut datoria copoii au mirosit cupele ei de dantelă ciclam

tricoul blugii și haina de piele întoarsă în ordine inversă

așezate pe spătar sub pervazul fereastrei deschise în ger

au tras de lesă de mâna de om de voința lui de inerție

s-au oprit la pervaz dincolo de el se ridica un perete

de canion în care sorii iși băteau apusul doar cât ai clipi

*

nu aveam ce să fac cum să spun c-am rămas

se vedea cum crește conturul marcat un halou de lumină

albăstruie ca de neon clipind enervant icnet surd era vis

într-o sală fără mobilă cu durere ecouri iar tu chiar în mijloc

pe un scaun cu spatele la geam cu leșul meu pe genunchi

încă proaspat mușcai fără poftă din inima crudă

nu aveam ce să fac îl doream îl ceream mi l-am vrut

nu mă mai cuprindeau cureaua nasturii brațele tale

de abanos nu mă ajungeau nu mai zăboveau pe sânii mei

întăriți dureros înfășați strâns în chingi mumii ale fricii

*

mă ascunsesem într-o gaura de șarpe în chiar peretele din fața ta

un pui de piatră să iți nasc tu îl priveai atent fără să-l vezi

cât o clipire sorii adăstau pe casa lui mă cuibăream în zid

un ou ca tine dar de cremene în centrul uterului meu dormea

pe care să-l cioplești apoi meticulos cu unghiile tale crestate

de cuțitul unui circar orb cumsecade ce-ți măsura regulat fără patimă

ca un refren fredonat aerul din plamani apnee pe termen limitat

a nimerit te-a nimerit pe roată te-a rastignit pe ea te-a învârtit

în ziua aia cand am fost la circ fără bilet iar el a zis hai cine se oferă

cine are curajul să poftească în arena atunci credeam în tine

eu am zis du-te fii om și-am încetat să-l caut pe cel adevărat

era bun arunca doar între degete în ciuda cataractei avansate

venele se umflau pe dosul mâinii tale din ele creșteau așchii

și se lungeau în gratii se țeseau în colivii uriașe schele

peste cupola circului copiii rămăseseră cu gurile căscate

pe fruntea ta se zbăteau capilare se spărgeau în cornee

atunci a mișcat prima dată

*

nu puteam să rămân n-aveai cum să-l dorești ai fi crezut

că semană cu tine încă un ou de lemn încă un rând de sfori

doar un faraș de jar cenușa adunată din soba cu vătraiul

eu știam că e piatra îi simțeam cotul cum îmi sfâșie carnea

cu dinții tari cum sfârteca hulpav un capăt de cordon

când se-nvârtea în mine se prabușeau diguri ape se revărsau

toate organele mele se comprimau îi făceau loc să crească

*

acum te urmărește din zid redecorezi împingi un pat

în chiar salonul gol un tablou un ciocan un pumn de cuie

ea urlă nu acum tu o privești dar nu o vezi n-auzi respiri încet

parcă te-neci tușești măsori din ochi peretele unde să-l pui

vrei să agăți un nud în tablou este ea și din ea te strecori cu capul înainte

așteaptă nu lovi nu înca nu apuca ciocanul și lasă-te născut

din uterul ei rupt aluneci tu de piatra nemuritor și rece

la aer ai țipat

ai luat nota 10

Comentarii

Mult prea cautat. Eu unul nu am inteles nimic. Nu ai transmis nimic pentru mine. Am remarcat discrepante mari intre strofe, timpuri verbale, pronume. Sper sa revin. Daca nu, ramin la aceeasi parere: fortat.

Ioana dragă, de ce oare zidul din text și titlul mă duc cu gândul la un poem al meu de pe Hermeneia: http://www.hermeneia.com/experiment/2464 Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! Ar putea fi un text interesant, am înțeles povestea și contorsionările temporale, ai început cu epilogul la pers a III-a, foarte rece povestit. Îmi place trecerea rapidă la pers I, de la rece la fierbinte, la o trăire tensionată, detest sfârșiturile ratate ca ăsta începând de la "nemuritor și rece". Gata.eu. tu nu.

...probabil din motivul pentru care poemul indicat de tine ma duce cu gandul la propriul meu poem care a fost publicat intai pe agonia, in 2006 la adresa de mai jos :) http://www.agonia.ro/index.php/poetry/213107/index.html Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! sunt de acord. sfaturile tale sunt bune. voi tine cont de ele. imi place "ioana, draga" :)

emi, am inteles. iau in consideratie. adevarul este ca si acest poem si cel anterior au primit, in decursul timpului, aprecieri contradictorii si nu prea stiu ce sa fac cu ele. cum spuneam si la "traiesc periculos", vreau sa vad cum sunt primite si aici...

Ioana dragă dragă, bine că mi-am luat o măsură de siguranță:"Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...!" Să-ți spun că n-o citisem ar fi (deja) în plus. Dar las că te mai citesc eu! Bisous!

... recunosc valoarea textului la nivel de conținut și un pic contrafacerea a la Gelu Vlașin la nivel estetic, mai precis formal. uzezi de mneme si taxis foarte bine încât chiar ar trebui ca pe Găina să găsim ouă de piatră:) frumos, Ioana, cu drag, Paul

ai fost atent, paul. si ai avut rabdare in acest "baroc" de poem. nu prea l-am citit pe GV, dar daca tu zici ca il recunosti, se prea poate sa ne asemanam pe undeva. asta este un semnal de alarma, insa. nu ma prapadesc de placere sa fie ceilalti recunoscuti in mine. prefer sa fiu eu recunoscuta in ceilalti. :) however, ma bucur ca ti-a placut, dar mai ales ma bucur pentru primul tau comentariu la un text de-al meu.