imaginea utilizatorului Sixtus

Orfeu

Când a privit-o
cu ochiul întors
în el însuşi
o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea
ceasului cu o singură limbă
ce stătea

o auziţi
cum clipeşte
acum??

Comentarii

"Când a privit-o cu ochiul

"Când a privit-o
cu ochiul întors
în el însuşi"

partea asta ma face sa ma gandesc la "Cel care se vede pe sine, in lume"
mai ales ca, mai departe, ceasul e intr-o incremenire care ar putea insemna prezentul continuu...

azi ma vrut sa va cer o tigara, si-am vazut ca a disparut pachetul. :) de ce?

De ce?

De ce? Pentru ca incarcatura de sensuri multiple nu a fost exploatata "poetic". Acea poezie trebuie reluata. Nu stiu cand. A fost scrisa prea "la cald".

Sunt curios daca sensurile (ambigue)ale celei de fata vor transpare (cat de cat) in eventualele comentarii.

Excepţional,

Excepţional, din punctul meu de vedere, ce spui, Cristina! ” eu as prefera sa fie euridice cea răspunzătoare de toate astea”, spui dumneata.

Hai să fac analiză pe text. Ca şi când nu ar fi al meu. Pentru a evidenţia, pe cât posibil, un prim nivel de «dezambiguizare».

„Când a privit-o [pe Euridice]
cu ochiul întors
în el însuşi” [deoarece atunci când Orfeu a privit-o, a orbit şi nu mai putea s-o vadă, în urmă, decât cu „ochiul [interior] întors în el însuşi” [cu văzul «văzului»]

„o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea” [după o astfel de «rafală» liniştea care se lasă e «asurzitore» şi doar «urechea interioară» mai reuşeşte s-o «moduleze» şi să discearnă «ecoul»]

„ceasului cu o singură limbă
ce stătea” [«ceas cu o singură limbă» ce se oprise; cu o «singură limbă» pentru că cea care indica orele dispăruse deja odată cu moartea fizică a Euridicei şi acum, după ce o pierde a doua oară, privind înapoi, se opreşte, fizic, şi minutarul; rămâne însă «ecoul» vieţii de «după» ce continuă şi se transformă, amplificat, în cântecul orfic]

„o auziţi
cum clipeşte?” [cine? Euridice/ liniştea/ acest «ecou» care pare continuu, dar care este format din «puncte instantanee» care urmează unul după altul ca bătăile unei inimi noi care îşi deapănă «cântecul» revenind/rămânând în «viaţă»?]

Acesta este, aşa cum am spus, un prim nivel de dezambiguizare. Altele, mai profunde le intuieşti şi pe ele: „anima/ animus”; “ying/yang iar intre ele timpul asasin ciunteste armonia initiatica” etc.

Încă o dată, îţi mulţumesc din suflet, Cristina, că ai «rezonat»! Fie ca urările de bine pe care mi le adresezi să ţi se reîntoarcă înmiit!