imaginea utilizatorului emiemi

one bullet 'till morning

...

să te trezești dimineața să-ți scuturi degetele
ca un husky după o ploaie zdravănă
din degete să se prelingă apa să răsufli ușurat

ea e aici

să mergi săltat pe stradă să-ți spui într-o zi
strada asta o să poarte numele meu poate așa
vei rămîne aproape de oameni
unii te vor călca cu respect
alții vor merge împleticit nu contează
ești aproape de oameni îi simți respirînd
și asta te face mai bun

să te sui în trenuri de plastic
în gări aproape electrice să nu mai păstrezi decît
amorțeala din braț și căldura patului
cînd ea se ridică și deschide fereastra
preț de o clipă inima ți se strînge poate
o să plece și ea dar nu
ea se întoarce în locul ei
între piele și stern

*

mi-am dorit să trăiesc mult
să mă las de fumat
să împart cu ea zilele ca pe-o bucată de pîine
draga mea ia și mănîncă nu te prosti
intri în sesiune și ai nevoie
n-am înțeles nici acum de ce îmi dai mie zile mai multe
cînd eu sînt obișnuit să nu mănînc zile întregi
draga mea ai să cazi pe stradă
poate cineva cu mașină gri te va duce în trombă
la cel mai apropiat spital
iar eu nu voi ști

și-o să dorm ghemuit într-o stare de rău vecină cu voma
o să mă trezesc în aceeași stare vecină cu voma
colega de cameră o să-mi pună comprese
o să încerc să mă duc la servici
dar după primul pas o să cad și în cădere
o să trag după mine pămîntul

*

ea e aici

și ziua începe ca și cum ai învîrti cheile în contact
totul se mișcă
ea e aici între mușchi
și vertebre
totul se mișcă

*

să te trezești dimineața să-ți scuturi degetele
ca un miner după o explozie zdravănă
din degete să iasă mii de albine
și ele să fecundeze pămîntul
să ai un milion de copii și fiecare
să aibă un nume după lucruri mai importante
pe unul să-l cheme soare
pe altul străin
pe altul culoare

ea e aici și noaptea începe ca un tren
mai întîi lent apoi accelerează
pînă cînd simți că nu mai poți păstra nimic din ceea ce vezi
pînă cînd inima se lipește de oase ca un copil de trupul mamei

*

Comentarii

autobiografic (doar e un text de Emilian Pal, nu?) si totusi, de data asta, trecand cu mai multa usurinta peste accentele de jurnal ( prea ascutite) care tineau, uneori, cititorul la distanta. Fara metafore sofisticate , fara multe artificii optzeciste, douamiiste sau etc-iste. O poezie care traieste, respira, viseaza. O poezie a fericirii imbracata in haine de lucru. :) "ea e aici și ziua începe ca și cum ai învîrti cheile în contact totul se mișcă ea e aici între mușchi și vertebre totul se mișcă" "să te trezești dimineața să-ți scuturi degetele ca un miner după o explozie zdravănă din degete să iasă mii de albine și ele să fecundeze pămîntul să ai un milion de copii și fiecare să aibă un nume după lucruri mai importante pe unul să-l cheme soare pe altul străin pe altul culoare" da. penita.

Intr-un fel cred ca pe final ai pierdut ceva din forta textului. Insa pot spune cu mana pe inima ca este un text poetic absolut ok. Mizand mult pe anatomie (poate asta vine de o Ioana sau o Iona) Emil ne infatiseaza aici o disectie pe viu care imi aminteste de tablourile "Renasterii suprarealiste". Sigur, este greu si lung drumul suprarealismului, mai lung si mai greu decat calea ferata de la Vascauti la Barlad vorba unui prieten comun, dar fara nicio indoiala este un drum plin de viata adevarata, adica dureroasa. Andu

Adriana, Bobadil, multumesc. Din punctul meu de vedere acesta este unul din cele mai calme texte pe care le-am scris. Terminasem programul la servici m-am asezat sa scriu. Nu stiam ce sa scriu si nici ce va iesi. Era doar o stare.