imaginea utilizatorului yester

oceans house mirror

mi-e dor de tine ca de lampa cu petrol a bunicilor
în nopțile vechi
prăfuite
scârțâitul unei balamale pare a fi mersul
unui înger
iau pixul în gură
mă pun pe burtă în pat
și îți traduc acest track cu durerea grea
pe care o cresc singur
de când plecai în microbusul aglomerat
zâmbeam amândoi
era bine
eram frumoși
mi-e dor de tine ca de o melodie ce se duce departe
nu știu unde se duc melodiile
eu stau pe pat
mijesc ochii și fredonez
dacă ai reveni îmi spune cântecul
dar eu tac mormânt
apoi din mine intră un frig albăstrui
în pustietatea imensă tăcută și liniștită a camerei
ca un violoncel
nu mai am putere asupra mea
și nici nu mai vreau

Comentarii

paul,

paul, un poem excelent de dor si visare. mi-a plăcut tot iar finalul m-a surprins cu "frigul albăstrui care intră din tine în pustietatea imensă, tăcută și liniștită a camerei". momentan, nu-mi dau seama dacă nu ar fi mai plastic sau firesc "frigul iese din mine." felicitări. de la mine un semn de apreciere pentru un poem frumos.

mulțumesc frumos,

mulțumesc frumos, Daniela... îmi fac bine trecerile tale. despre frig, așa am avut impresia că din mine intră în cameră, poate pentru că eram și în mine și în încăpere... nu merit felicitări, dar cuvintele tale de apreciere le primesc cu toată bucuria și modestia... pentru că aprecierea e reciprocă.

Chestii: .

Chestii:

...Am să încep cu unele observaţii (subiective sau obiective):
* durere grea - i-am înţeles caracterul intenţional, efectul ce-l creează această exprimare banală în contrast cu ineditul, însă nu cred că (aici sau atunci) se impunea.

* tac mormânt - expresie pur şi simplu ratată

*pustietatea imensă, tăcută şi liniştită a camerei - aglomerare de atribute/epitete (şi genitivale), care, cumva, devin redundante. Dacă se doreşte, totuşi, menţinerea lor, eu aş vedea puţin, puţin altfel versul ăsta, accentuând prin conjuncţie, adică aşa: "pustietatea imensă şi tăcută şi liniştită...", asumându-mi accentul.

Acum, de bine, ca să zicem aşă, sau de foarte bune:
* trăire veritabilă

* caracterul personal trecut printr-un limbaj echilibrat din toate punctele de vedere (tehnic/expresiv/acustic), şi adus din unviersul intim în cel (aproape) universal - particularizare poetică trecută ca universală. Păstrând proporţiile şi timpurile, ai reuşit, în acest text, ce au reuşit marii poeţi, (din pedeveul meu de vedere, la noi, doar Eminescu) - transcenderea din lumea eului liric spre cel poetic, iar de acolo spre eul comun, colectiv, dacă-mi permiţi exprimarea asta. Altfel spus, şi clişeic, ai construit puntea dintre tine şi mine ("mine" fiind cititorul de la un anume moment). Şi mai altfel spus, ai aici o o bucăţică de inefabil.

*expresia faptului banal, dar atât de personal şi irepetabil, schimbă şi este schimbată de elemente specifice doar ţie, ca autor. Remarc comparaţiile de-o originalitate şi-o naturaleţe dezarmante.

*hipotipoza "apoi din mine întră un frig albăstrui"

* /hipotipoza acustică/ "în pustietatea imensă tăcută și liniștită a camerei
ca un violoncel"

* implicarea minimă, desprinderea de "iar te-ai cufundat în stele/ şi în cerurile 'nalte", saturaţia/lehamitea folosită exact ca un instrument liric

*etc, şamede

...Bun! Ce mi-a spus mie textul ăsta? Fără prea mare vorbărie criticoasă, şi scurt pe doi virgulă cinci, mi-a spus că orice devenire are-n capete câte o moarte, iar, uneori, dorul seamănă c-o noapte, la ţară, pe malul vreunei ape, zvârlind cu pietre albastre în argintiul fără fund. Fără sunet, fără ecou.

...Te-aş rugă ca atunci când ai timp, să-ţi iei 3,4 minute, pentru a căuta, pe youtube, "Maria and the violin's strig (Ashram). Ascult-o citindu-ţi textul de 2,3 ori.

...Felicitări pentru acest text, unul dintre cele mai bune citite în ultima săptămână. Nu că ar conta foarte mult, dar am să las aici prima peniţă de când activez pe acest site, şi am să-l iau şi la preferinţe.

Salutări din Iaşi!

Adrian,

Adrian, probabil că acum fiind detașat de text, am zâmbit la cât de serios și hâtru ai subliniat ce ți-a plăcut și ce nu. Știi că te apreciez ca om de litere, de aceea semnul tău mă bucură, cu toate că pentru mine este un poem la care nu îmi vine a mai poposi, dar o voi face în serile cu ploi și descărcări electrice. Știu piesa la care te referi, Maria &... a folosit-o și George Serediuc la un poem video Soarele mecanic, pe care îl am pe blog și îmi place f. mult. încearcă, în funcție de timpul tău, să citești poemul pe piesa cu numele poemului de max richter. Îți spun asta pentru că ai acordat mult timp textului și meriți un reper auctorial. Ai dreptate cu acel "tac mormânt", mă voi gândi eu la ceva. Îți mulțam om bun!
gând bun!
dinu, poemu' spune: domo arigato:)

Spre final,

Spre final, poemul devine măreţ prin acel "dar eu tac", hiatus între lumi. Cred, totuşi, că ar merge un titlu în româneşte. Acum nu-l mai schimba, că te-am sharuit pe facebook, dar pe viitor :).

deja ai trei penite.

deja ai trei penite. si e a 4-a oara cand o citesc.

e imposibil sa nu-ti placa poezia asta. si cumva... as spune ca e imposibil sa nu-i placa unei femei.

foarte frumoasa poezia asta a ta. ca o mana intinsa pana la suflet.

mmm.

mmm... beautiful mornin',
ghimpe, da bro, blue ca pe pandora...
Alina, eu aș zice chiar colosal, da's încă emoționat di sheruitu' tău:)
Oana, e o plăcere să te citesc...
vă mulțumesc pentru timp, iar modovenește voi încheia solemn: ars longa vita bre vis :)