imaginea utilizatorului a.a.a.

Noapte bună, copii

Aici, Radio România Actualităţi

Soră-mii
i-a rămas mic şorţul,
ori e mare.
Oricum,
tata
acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar;
cu degetele belite de cuie,
pune fir pe fir,
învârte încet butonul, înjură, învârte iar...
şi, în cutie,
ca păsări de plastic sub cer faianţat,
vocii i-au crescut ochii.

Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,
spune tata
şi iî cere mamei un castron cu borş.
Mamei îi râde movul din jurul ochiului,
mă strânge uşor de mână,
eu, pe soră-mea aia mare.

Cade noaptea cu surcele albe,
cât jumate de om, zăpada,
ba nu, cât un copil şi copilul râde frig,
râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;
arde am-să-uit-cum ledul din capul cutiei,
dar tot întuneric.
Şi ce?

Sunt ghemuit pe scaun,
pipăi şorţul plângăcioasei de sor-mea,
e întins bine, cald, prietenos.
O să mă vadă.
Ba nu!
Ba da!
Ei, şi?

Vocea clipeşte ca nişte bile portocalii şi pufoase
într-un borcan de ulei;
e ceva cu înşir-te mărgărite,
cu nunţi de trei zile şi mese cu toate bunătăţile,
chiar vânat de mistreţ!
Doamne, ce foame mi-e!
Se foieşte tata.
Ba nu mi-e foame.
Parcă e şi ceva cu un pieptene care, aruncat în spate,
se face pădure şi
e şi cu un voinic ce-a bătut un zmeu de l-a omorât cu bătaia şi
s-a pus sub un copac de-a mâncat agude zemoase pân-a adormit.
Mi-e somn. Bune rău agudele.
Se foieşte mama. Înjură tata.
Dac-aş avea
un pieptene...

Nu mai ascult.
Mi-am tras genunchii sub barbă,
mă uit cum se chinuie fulgii galbeni să intre printre geamuri.
Brr, ce mult alb şi tot negru.
Mă trimite tata la somn –
n-auzi, boule, că s-a terminat?
Aud.

Mi-a spus noapte bună, copii
vocea aia moale ca o plăcintă cu brânză.
Da’ e proastă bâtă – eram doar unu.
Mă foiesc. Înjură tata.
Rămân aşa. Mi-e teamă. Ba nu. Mi-e drag tata.
O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
Doar ledul încă.

Comentarii

Stiu ca s-ar putea sa sune

Stiu ca s-ar putea sa sune putin dulceag din partea mea dar... e ataaaat de frumoasaa!!! Mi-a amintit de Morometii (vol I). Ai atat de multe imagini incat nu ma pot decide care imi plac mai mult si care mai putin. Toate cu insemnatatea lor:).

Adrian, îmi place foarte mult

Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)

Silvia, în primul rând,

Silvia, în primul rând, mulţumesc mult pentru felul în care cobori prin textele mele. Nu e lucru puţin să oferi atâta timp, mai ales, în mediul virtual.

Apoi, trebuie să recunosc că, atunci când nu pătrunzi sensurile veritabile, ai o anumită intuiţie pe care, personal, aş dori-o fiecărui cititor, în general, nu doar cititorului "cibernetic".

Trec repede peste părţile pe care le consideri pozitive şi ajung la observaţii:

"cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;"

R: textul meu are punctuaţie. dacă "frig" era insular, de sine stătător, apărea oareşce semn. L-am vrut adverb. Nici mai mult nici mai puţin. Ia-o ca pe o licenţă, dacă vrei. Iniţial era "râde rece", dar nu am vrut să fie alterat sensul ("rece" putându-se intepreta la figurat), aşa că am scris, ca si cum ai spune "râde frumos", "râde frig". Sau, ca tine, Silvia, dacă altcineva îşi imagineaza, în acest context, că frig este complement, atunci licenţa mea va fi încercarea de transformare a unui verb intranzititv (râde) în unul tranzitiv.

"“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”."

R: Voiam să surprind toate dimensiunile cu acel "negru". Poate că am pierdut sugestia. Mă voi gândi.

Finalul, da, va trebui rescris cumva. Nici pe mine nu mă încântă. Cred că obosisem.

De bine, cu bine!

Ok, am tăiat "peste tot" din

Ok, am tăiat "peste tot" din "ce mult alb şi tot negru peste tot". Am modificat şi finalul.

"O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
Ledul e cumva încă."

Poate c-aş putea renunţa şi la "cumva":

"O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
Ledul e încă.".

Adrian, dar dacă ai zice: "O

Adrian, dar dacă ai zice: "O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
(Ledul e încă.)" - doar ledul/
ca să ne pui puţin pe jar. ce spui? puţin să simţim răcoarea cum urcă pe şira spinării...
oricum, poemul e superb!:)

Un text excelent, nu stiu,

Un text excelent, nu stiu, poate ca genul asta de re-memorare in formula( remarcabil realizata in cazul poeziei de fata) asta a...povestii jucaus/triste (sau poate nu musai trista...)in fine , genul asta de formula este o slabiciune a mea . clar. Dar dincolo de asta, cred ca prin forta imaginii si naturaletea incredibil de percutanta a discursului scrierea asta este o Poezie fix cu majuscula. Si cred ca merita multe penite. sincer. E unul dintre cele mai frumoase texte pe care le-am citit.Felicitari pentru "filmul" asta. L-as revedea :)

deal, Adrian. scenaristul a

deal, Adrian. scenaristul a fost de nota zece, azi!ştii că actorii buni au dreptul să discute deschis cu regizorii, adică li se permite - fără a le lua personal sau a se interpreta, v-aş ruga. la tine e scenariul şi regia, eu, un actor, azi.
dar merge bine şi acel încă pentru că năuceşte, adică enervează în sensul bun urechea:)
îmi place!

Da, şi mai merge şi din

Da, şi mai merge şi din perspectiva asta (de altfel, acesta e motivul pentru care am decis să-l folosesc):

"Nu se mai aude nimic.
Doar ledul încă." - fără "încă", s-ar păstra sută la sută reverberaţiile verbului din versul anterior [nu se mai aude nimic, doar ledul (se mai aude)]; aşa, cu "încă" ăla, procentul scade undeva pe la jumătate. Ceea ce este bine. Ideal ar fi să pun puncte de suspensie după "încă", dar detest să-mi termin textele în acest semn de punctuaţie. Din varii morive. Mulţam pentru reveniri!

timp, in sfarsit. marturisesc

timp, in sfarsit.
marturisesc ca in aroganta mea, am pretentia ca am dat prima steluta la text. :o)
l-am citit aseara si n-am avut timp sa las semn, e genul care iti da o idee despre cum se cerne calitatea (intr-un singur moment) si cat de slabe sunt poeziile care credeai ca ti-au placut pana acum. cred ca esti foarte talentat, desi tu stii iar eu o spun cam sec.

mai cred ca-i o poezie buna si pentru ca m-am gandit la ea o vreme dupa ce am citit-o. mi se parea foarte solid construita pe detalii si totusi neintrusiva, metaforele sunt de situatie si de aceea foarte fin inserate.
era si ceva care ma nemultumea si am realizat ca nu-mi parea credibila foamea copiilor. am schimbat perspectiva si-am vazut ca cel mai probabil lumea mea e incredibila, daca faptul asta imi pare nereal. si-am fost in situatii asemanatoare in care adevarul semana mai mult cu o constructie decat cu el insusi numai pentru ca era teribil sau mai dezgolit decat putea indura simtul estetic.

pe scurt, bravo e putin. ai provocat o rotatie in lista mea de poeti favoriti. :o)

si-am fost in situatii

si-am fost in situatii asemanatoare in care adevarul semana mai mult cu o constructie decat cu el insusi numai pentru ca era teribil sau mai dezgolit decat putea indura simtul estetic. - oho, cât de cunoscut îmi sună.

Cristina, aş putea să scriu o teză exhaustivă despre un miez de pâine întărit si trei guri. Asta spus în treacăt. La fel de bine, aş putea scoate trei volume de texte, probabil nu tocmai ratate, numai pe axa unei copilăriei... ciuntite, ca să fiu blând. Asta spus pe scurt. Cert e că, sunt unele lucruri care trebuie să rămână doar în noi. Aici, intervine autocenzura fiecăruia. Sunt momente care nu se împartăşesc nici măcar în poezie. Nu ştiu dacă textul de mai sus ar fi trebuit înclus aici. Dar e aproape.
Mulţumesc foarte pentru apreciere!

Mi-a placut povestea. E multa

Mi-a placut povestea. E multa tristete aici si cateva amintiri din alte timpuri, asa le percep. O impletire de vis cu realitatea de trecere a unei nopti si ce m-a uimit, nimeni nu asteapta un nou inceput - dimineata - aici este finalul, in noaptea unde ledul palpaie ca o speranta care mai mult nu este. Foamea este o tema repetativa/obsesiva si nu stiu de ce m-am gandit la o foame totala, de nou, de altceva dar si la o pragmatica stare de foame. Sfarsitul poemului aduce iarasi ledul, asa cum am mai spus, ca pe o unica mica speranta de lumina. Felicitari pentru creatie.

am citit-o când avea 2 citiri

am citit-o când avea 2 citiri după postare şi o citesc acum când are 175 de citiri şi 3 peniţe. nu ştiu ce este deosebit aici. nu înţeleg entuziasmul unor comentatori şi ploconul care i se aduce. un text obişnuit, nimic mai mult. şi are şi acea greşeală de tastare care n-a semnalat-o nimeni...

" n-auzi, boule, că s-a terminat?" nu cred că un tată i se adresează aşa unui copil. o mamă de bătaie, poate, dar epitete de-astea, de la coada vacii, nu. sper să nu-mi fie luată în nume de rău părerea.

"" n-auzi, boule, că s-a

"" n-auzi, boule, că s-a terminat?" nu cred că un tată i se adresează aşa unui copil. o mamă de bătaie, poate, dar epitete de-astea, de la coada vacii, nu. sper să nu-mi fie luată în nume de rău părerea." - dacă nu credeţi d-voastră, nu înseamnă că nu se întâmplă. Mă intrigă, totuşi, să văd că sunteţi adeptul violenţei fizice în detrimentul celei verbale.

Trec peste amărăciunea pe care o simt în tonul d-voastră şi vă prezint scuze pentru că am scris un text obişnuit care, fir-ar să fie, a fost apreciat de unii şi degrabă împieniţat. Cu peniţele acestea, am să-mi imbogăţesc CV-ul literar. Sau, mai degrabă, consideraţi că vi le-am dăruit d-voastră. Şi vă mai ofer şi o sută cincizeci de afişări. Oricum, d-voastră ştiţi (şi eu ştiu) că scrieţi foarte bine, dar nu sunteţi înţeles.

Să vă spun ceva despre care sunt aproape convins că nu aveţi idee: ştiţi când un text este cu adevărat reuşit? Atunci când oareşcine care nu prea are legătură cu literatura se uită lung şi spune "Şi ce-i cu asta? De astea pot să fac şi eu sute de mii de catralioane". :)

"şi are şi acea greşeală de tastare care n-a semnalat-o nimeni..."
Aştept să-mi semnalaţi greşeala de tastare; nu mai recitesc. Până atunci, vă arăt eu una, din comentariul d-voastră, care nu este de tastare: "acea greşeală de tastare care n-a semnalat-o:" - acea greşeală pe care... Să nu vorbim ca fotbaliştii - folosindu-l pe "care" fie ca subiect etern, fie ca semn de punctuaţie.

În rest, sănătate! Şi mult ceai de urzică. Face bine la ficat, adică acolo de unde vine amăreala.

cred ca textul asta are

cred ca textul asta are suficiente penite deja. cred, de asemeni, ca s-a spus tot ce era de sus despre el. chiar si mai mult. mai cred cu tarie ca nu gust intotdeauna textele tale.

si in final, cred ca, avand in vedere faptul ca acest text mi-a placut extrem de tare, am si eu dreptul, ca orice user al site-ului, sa mai dau o penita, pe motiv ca - iete- penita mea este ca o exclamatie entuziasta, facand un salt deasupra textului tau.

Un poem de stare, foarte bine

Un poem de stare, foarte bine şi ingenios conturat, colorat exact cât trebuie. Foamea e evidenţiată prin tot :) ( m-a terminat comparaţia ,,vocea aia moale ca o plăcintă cu brânză" ) Mi-a plăcut mult expresia ,,copilul râde frig". Mi-am amintit de o prelucrare a poveştii ,,Crăiasa Zăpezii " de H. C. Andersen, într-unul din manualele şcolare. Această crăiasă aducea iarna, cu tot decorul ei, printr-o simplă suflare.
Pe scurt, e un text care se adresează tuturor simţurilor :) şi cerebralui. Atinge.
Poemul tău, Adrian, m-a făcut să îmi fie dor de tata, de sor-mea, de led.
Şi parcă mi-e foame.
O poezie e bună, când naşte poezie ( iertată să îmi fie lipsa unui comentariu strict de critică literară )

Las un semn tocmai aici. Nu

Las un semn tocmai aici. Nu va cunosc nu ma cunosteti. Am urmarit(e drept tacut) scriitura dumneavoastra. O mina sigura, un autor care conduce textul si nu invers(cum e cazul meu). E un text inteligent, o inteligenta pe care am mai intilnit-o la Cosmin Perta si Claudiu Banu. Ca sa ma explic: initial am avut impresia ca citesc un proces verbal de constatare a unui deces liric si ludic. Sintem toti satui de autoconfesiuni si lamentatii. E o limita foarte fragila intre poezie si confesiune. Din punctul meu de vedere fiecare are o poveste, nu poezie. Cind reusesti sa ajungi la cel de linga tine(stiu ca e cliseu), chiar de-ar fi unul singur, inseamna ca ti-ai atins scopul. Subliniez citeva lucruri:
se simte faptul ca textul e scris dintr-o sau dintr-un instict/respiratie
se simte ca te stapinesti in asa fel incit cititorii te simt
Pentru mine senzorialul conteaza foarte mult in poezie. Adica fa-ma sa simt. Asta e poezia pentru mine.
Si nu e com de complezenta.
In plus, am vazut un com hilar. Nu am nici o intentie de a fi vulgar. Mie taica-miu imi zicea: mai pulica/emilica du-te si-mi adu sticla de votca.

Emilian, surprins plăcut de

Emilian, surprins plăcut de oprirea ta, cu atât mai mult cu cât dai rar pe aici.
"E o limita foarte fragila intre poezie si confesiune.", de acord. Pe linia asta, consider că una dintre cele mai mari greşeli care se face frecvent este faptul de-a considera orice aspect demn de-a fi scris.

"Cind reusesti sa ajungi la cel de linga tine(stiu ca e cliseu), chiar de-ar fi unul singur, inseamna ca ti-ai atins scopul." - până la urmă, în ciuda oricărui curent, experiment, trend, circ etc, rolul artei rămâne acela de-a naşte sentimente. Sau, măcar, de a deschide uşa acestora.

Acum, mă văd pus într-o poziţie ingrată: trebuie să-ţi amintesc că Hermeneia nu acceptă vulgarităţi, aşadar ar fi ok să nu se mai repete.

Mulţumesc pentru atenţie, timp şi apreciere!

"şi are şi acea greşeală de

"şi are şi acea greşeală de tastare care n-a semnalat-o nimeni...", ziceam eu şi repetai şi tu. dar cei cu sus partidul, jos partidul nu au văzut-o. cine-i la putere, uraaaaa! uite-o aici:

"şi iî cere mamei un castron cu borş."

probabil că s-a vrut un "îi". iî nu e îi, aşa cum ep nu e pe, aşa cum ed nu e de, aşa cum al nu e la, aşa cum nid nu e din, etcetera. sper să înţelegi. eu cu o greşeală ca asta ajungeam în şantier. vai de ele de peniţe, stele , pălmi, sau cum vrei să le spui. dar nu tu eşti vinovat. sus partidul, jos partidul, e. sper să nu fie cu supărare.

mai nicodem. este vorba aceea

mai nicodem. este vorba aceea cu de gustibus. mai ar fi una dar nu o pot spune pe aici, ca nu se face.

iar implicatiilor de mai sus nu prea le vad sensul.

eu una pun problema asa - mi-a placut textul. imi exprim parerea. am dreptul sa o fac. daca cineva nu-i de acord cu mine, e problema lui. face parte asta din frumusetea diversitatii fiintei.

tu ti-ai exprimat parerea. ok. mie nu imi pasa daca esti de acord cu mine. de ce ti-ar pasa tie de a mea sau a altor useri???

mai nicodem. este vorba aceea

mai nicodem. este vorba aceea cu de gustibus. mai ar fi una dar nu o pot spune pe aici, ca nu se face.

iar implicatiilor de mai sus nu prea le vad sensul.

eu una pun problema asa - mi-a placut textul. imi exprim parerea. am dreptul sa o fac. daca cineva nu-i de acord cu mine, e problema lui. face parte asta din frumusetea diversitatii fiintei.

tu ti-ai exprimat parerea. ok. mie nu imi pasa daca esti de acord cu mine. de ce ti-ar pasa tie de a mea sau a altor useri???

mai nicodem. este vorba aceea

mai nicodem. este vorba aceea cu de gustibus. mai ar fi una dar nu o pot spune pe aici, ca nu se face.

iar implicatiilor de mai sus nu prea le vad sensul.

eu una pun problema asa - mi-a placut textul. imi exprim parerea. am dreptul sa o fac. daca cineva nu-i de acord cu mine, e problema lui. face parte asta din frumusetea diversitatii fiintei.

tu ti-ai exprimat parerea. ok. mie nu imi pasa daca esti de acord cu mine. de ce ti-ar pasa tie de a mea sau a altor useri???

D-le Dinu, există o vorbă:

D-le Dinu, există o vorbă: "nu vede trandafirul, dar se uită cercetător la spini".
Ultimul d-voastră comentariu este absolut jenant. Mie mi-ar crăpa obrazul de ruşine.
Nu mai spun decât: sper că fierea vă este bine. Şi nu uitaţi, evident, de rudotel.
Somn uşor!

Adrian, mai există o zicală

Adrian, mai există o zicală prin vest (est): "filosoful nu se sinchiseşte că nu e înţeles de oameni, el se întristează că nu înţelege, sau nu cunoaşte oamenii." ar fi un proverb chinezesc.

trandafirul tău mie mi se pare ofilit. atât vreau să spun, şi probabil dacă tăceam, filosof mă făceam.

Adrian, Asa cum exista o

Adrian,
Asa cum exista o granita fragila intre poezie si confesiune, la fel de fragila e granita dintre vulgar si real. In ultima instanta totul tine de intentie. Dupa cum am spus, nu am intentionat sa fiu vulgar in ultima parte a comentariului meu. A fost o reactie fireasca, reala, la afirmatia " n-auzi, boule, că s-a terminat?" nu cred că un tată i se adresează aşa unui copil. o mamă de bătaie, poate, dar epitete de-astea, de la coada vacii, nu. sper să nu-mi fie luată în nume de rău părerea".
A fost doar un mod putin mai direct de a arata ca se poate si mai rau. Pentru a nu fi complet off-topic, ceea ce m-a facut sa las semn a fost faptul ca textul mi-a adus aminte de vechiul televizor alb-negru OLT 415, parca, si de faptul ca dupa 22 decembrie, cind circulau tot felul de zvonuri despre teroristi, alergam noaptea pe strada strigind in gura mare "nu beti apa, apa este otravita". Exact senzatia asta mi-a dat-o textul, chiar daca, pe ici pe colo mai sint inegalitati(pe care le pastrez pentru mine), dar important e ca, dincolo de imperfectiuni, a facut exact ce ti-ai propus: rezonanta.

Emilian, discuţia despre

Emilian, discuţia despre vulgaritate, în genereal şi-n literatură, e lungă, anevoioasă şi destul de sensibilă. Aceasta este politica Hermeneia - nu acceptă vulgaritatea explicită, dacă pot să mă exprim aşa. Cu alte vorbe, cuvântul, şi buretele :).

La mine e cu televizor Venus, Pinochio şi Nils Holgersson. Mă va urmări toată viaţa melodia din Nils. La fel momentul când deşteapta de soră-mea a pus o vază cu flori pe Tv, aceasta s-a vărsat şi au bubuit lămpile. Am pierdut episodul din Nils şi am fost la un pas de crimă :). Am rămas pentru o vreme în radio, în "Noapte bună, copii". Eh, amintiri. Sau mai mult decât amintiri.

părerea mea este că deși

părerea mea este că deși textul are (să le zicem) „nuanțe” poetice, totuși nu cred că este poezie. cred că puțin modificat ar fi putut funcționa ca o bucată de proză. chiar reușită.

Scuze,

Scuze, citesc și eu textul Dvs. abia acum din motive oarecum obiective și doresc să vă spun că din tot ce am citit plus abundența de comentarii, nu pot decât să subscriu părerii pe cât de laconic exprimate pe atât de substanțial adevărate a lui Virgil T și anume că acesta este un text care se plasează la granița fragilă dintre poezie și proză și aici complez eu că nu este altceva decât un amestec de amintiri, o autobiografie scrisă forțat în versuri, simțită pe alocuri însă lipsită de forță poetică, un fel de poluție nocturnă a unui adolescent boem care, visând la fata blondă încearcă apoi să ascundă jenat rezultatul printre așternuturi.
Mai mult, ideea acestui poem, o idee bună să zicem, deși deloc nouă, este tot superficial, adolescentin abordată și expediată așa, într-o doară. O bucată de proză eventual, da, ... însă cu condiția renunțării la complicațiile unei frazări evident forțate doar ca să iasă, vezi Doamne, un fel de poem.
Părerea mea, desigur.
Margas

Margas,

Margas, din tot ce ai spus, faza cu aşternutul şi rezultatul m-a dat gata. Trebuie să ai oareşce obsesii ori neimpliniri ca să ajungi, din poezie, cu o comparaţie, taman acolo. Ori, barem, să nu-ţi fi ieşit ardeii puşi la oţet, să ai acnee şi să împleteşti cioropei cu medicamentele lângă tine. Zic şi eu, încercând să-mi explic bizanteria.

Trec peste veninul care se simte din grăsimea literelor tale şi-ţi mai spun doar că atunci când o să vreau să-mi inseninez ziua, o să-ţi mai răspund din când în când la comentarii. Viaţa fără unii ca tine ar fi tristă... La fel cum viaţa fără fraierul cartierului ar fi lipsită de miştocăreală.

Despre poezie, cu tine, nu vorbesc decât contra cost. 50 de euro ora + zece cămăşi călcate :).

De acord,

De acord, vă rog să țineți socoteala.
Eu una nu mă simt amenințată prea tare, de vreme ce Dvs. scrieți atât de slab și de clișeistic folosindu-vă doar reputația în locul talentului de care nu dați dovadă.
Poate doar o minune Dumnezeiască mă va așeza la masa de călcat forever, dar nici atunci nu voi regreta.
Voi călca, voi citi din Dvs. și voi fi fericită, iar voi călca, iar voi citi, ... etc atât cât poate să fie de fericită o femeie într-o lume discriminatorie, nu-i așa?
Până una-alta Dvs călcați domnule A.A.A... peste multe lucruri... și-mi pare că nu mai e nimeni pe aici să vă cenzureze călcătura asta care face pleoshc pleoshc, câtă responsabilitate vis-a-vis de actul artistic mai este oare pe aici mă întreb? Și nu retoric...