imaginea utilizatorului adim

Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă

sonet

Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă
Pe un răboj de frunze dumicate.
În crugul toamnei m-am culcat pe spate,
Să simt secunda-n ram cum se destramă.

Sub clopotul înaltului se zbate
Nădejdea tâmplei răzbătând prin vamă.
Un vifor strâmb a început să geamă
Zvârlind sămânța râvnei în bucate.

Ajunge taina până-n largul mării
Și se întoarce-n zborul amuțit.
M-agăț uimit de marginea uitării

Privind cum veacul nu s-a mai clintit.
Mult prea departe-mpins, spre geana zării,
Se frânge-n sine timpul nesortit.

6 februarie 2005

Comentarii

In seri de vara-albastre/ porni-voi pe carare/ calcind firave ierburi/ de grine ciugulit - Rimabud. Poezia ta sta-n picioare insa legatura om-natura este prea vaga, prea sublimata. Notiunea de timp-moment prea accentuata dind o senzatie de superficial. Ideea frumoasa dar insuficient exploatata.ca rima dumicate -spate merge insa suna inestetic. macerate . desi si-asta suna deplasat. E numai parerea mea.

interesant arcul intre "clipa ce ma cheama" si "timpul nerostit"

Hanny - este o părere critică de care voi ține seamă și voi reflecta. La prima impresie am de adăugat faptul că nu cred în noțiunea de echilibru ca marcă specifică fiecărui text de acest fel. Inevitabil accentul cade pe o anume stare și, personal, nu simt nevoia să echilibrez cu ceva. În acest caz păstrarea în zona sugestiei poate fi și ea un căștig și nu un lucru de blamat. În privința rimei semnalate, sunt de acord că deranjează. Ceea ce numai intuiam, s-a adeverit. Mă voi gândi la schimbări, mergând până la înlocuirea întregului pachet de rime.

Profetul - un arc pe care încerc mereu să-l aștern peste trăiri uneori divergente, așa cum sunt cele ale fiecărei zile, sub povara stimulilor ce ne sunt potrivnici.

Adim, ce trebuie sa faca un poet nu stiu,avantajul cititorului in cazul de fata intr-un astfel de loc, este ca are posibilitatea sa influenteze poetul in directia gustului lui si uneori sa imbunatateasca ,probabil intr-un sens unic si-n ochi personali. dar daca iei in consideratie ca cititorul poate avea uneori in spate mii de alte poezii citite , o aruncatura de ochi si-un gind nu strica.Aveam un numar mic de ani cind ,intr-o joaca, Caramitru mi-a recitat o poezie scrisa de taica-meu , Balada Nerundei negresa cu ciorapi violeti devenise de-odata un adevarat poem. scrierile noastre traiesc prin ochiul cititorului si prin sufletul lui.Mai ales prin suflet...

Hanny - de părerera și impresia ta de cititor am ținut cont și sonetul de mai sus are, în acest moment, substanțiale modificări de care sunt satisfăcut. Virgil ne-a anunțat că în curând textele se vor putea edita. Atunci voi face și eu cuvenitele schimbări, neutând cine le-a provocat. PS. Mi-ai adus aminte de un actor cu care nu de mult am avut un dialog pentru radio. Se pare ca avem ceva pasiuni comune.

Adim, daca reusesc sa ajut e bine, nu -i in intentia mea decit egoismul de-a citi o poezie care sa-mi placa si cum poezia ta are o gramada de lucruri care-mi plac e pacat sa ma impiedic de frunze. Nu te supara pe mine, bine? Caramitru...l-am intilnit si mai tirziu, in casa la poetul Copilu Cheatra si-apoi de citeva ori in Israel. Blestemul lui Arghezi recitat de el intr-o alta seara cu un pian clincanind asa, ca picaturile de ploaie pe-un mormint...