imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Libertango

(dansat cu Ramona)

Să zicem că suntem la Buenos Aires..
Să zicem că ai cîteva clipe libere, intri la Cafe Intim, unde timp de 3 minute, timpul unui tango la bandeon poți dansa cu o femeie străină făcînd ce vrei cu ea. Alegi randomal o brunetă, e deja în brațele tale, o simți caldă și transpirată, pe tocuri de lac lucios, glezne fine fragile, miroase a țigară, a parfum Chloe și sudoare de cal tînar dar piruetele ei te duc amețitor înapoi în tinerețe, acasa la bunicul care cobora scările pivniței să aducă butelia de Amontillado în timp ce bunica suduia muștele înecate în supa duminicală și tu rîdeai de fata vecinilor care se ridicase pe vîrfuri să te vadă prin geamul afumat al bucătăriei de provincie curioasă, îi faceai cu ochiul tau șmecher de băiat de oraș snob, cu educație și ceas Doxa, că doar citiseși Kafka, îti pierdeai ore la licitații căutînd tablouri cu naivii la modă, ea se rușina și fugea să se ascundă în căpițele ciuruite de ciorile verii emulînd sperietoarea flendruită ca să nu vi dupa ea în tăvălire cu mușcături nebune de gît printr-un act de neplătită dragoste, dar uite ai călcat neatent partenera pe picior și realizezi ca e o crimă să pierzi Libertangoul lui Piazzola, o privești fugar în ochii verzi adînci în care alunecă marea, derulata copilărie a unei tinere abandonată la marginea unui vapor scufundat și ea se ridică pe vîrfuri, vine la ureche ta și îti șoptește timid:

Îmi arăți locul unde începe ploaia?
aduni în palme
vuietul de gardenii
sumar înveșmântate-n rouă
Mă ungi
cu absențe
de vapoare,
răsfoind dicționarul de ancore
Te ascult,
mă nărui
picior peste picior
în caruselul tau de amintiri, pelerinule...

Proză: 

Comentarii

probabil ca eu as fi renuntat la ultima parte. am sa caut sa aflu daca exista in limba romana cuvintul "randomal". iata un text pe care eu il vad undeva la granita dintre poezie si proza. si ca la orice granita ai o senzatie excitanta a unui pericol nevazut, ca si cum ai face ceva ce nu ar trebui sa se se vada. de asemeni textul merge pe aceeasi linie puternic masculina cu care ne-ai obisnuit pina acum.

Virgil, eu am multe pacate, unul din ele este cel de a inventa cuvinte sau imprumutul de la altii. E nevoie uneori de sonor, sau de un tric neasteptat ca sa nu cadem in banal. Ma gindesc la Hayden care in mijlocul unei simfonii plicticoase ("Surpriza" ) trintea un bubuit de tobe de scula din somn publicul ce motaia pe acolo.