imaginea utilizatorului yester

într-o dimineață cu lună

testament I

las tot ce iubesc unui om blând supus visător
de lumină nu am nevoie
sau poate că nu știu
însă voi privi fascinat rădăcinile algelor
pentru prima dată fără gânduri fără nimic
pune tot ce am scris pe un raft prăfuit
lasă pace între lucrurile mele
închide plaja nu privi lung perdelele
vei simți întinderi de ape calme
noastre devine acut dureros
nu-l băga în seamă e un cuvânt
pune-ți filme vechi să oftăm împreună
nu te mai speria de casele negre
ele sunt oi împietrite și triste
mângâie-mi obrazul te rog
palmele tale sunt o familie
vei mai visa fiordul vei mai tremura de frig
adu-ți aminte că am fost și foc
nu îmi închide ochii vor pleca ei încet
pe aceleași drumuri visate la febră
vreau să văd nori creștini creste verzi de valuri
să pâlpâi inofensiv pentru univers
de fapt vom fi singuri asta vreau
imperfecți unul pentru altul mereu
declarații de dragoste oprite în gât
ultima plutire e înspre comori de aceea
las tot ce iubesc unui om blând supus visător
el te va găsi într-o dimineață cu lună

Comentarii

aha

nu știu tu, dar eu uneori mă plictisesc de teoretizări mambo jambo ori de revelații gratitudinale. prefer să fiu simplu pentru un text care mă atrage să îl citesc. de unde să știu eu cât onirism sau ars poetism a inclus autorul acelor mâzgăleli de moment? dacă acestea nu sunt decât o stare informală, un remember pentru sfârșitul unei zile obositoare? poate tocmai de aceea încerc să nu trec la idee și mă rezum la formă în analiză, respectând discreția din spatele cuvintelor. e drept, uneori mesajul este evident, iar atunci lectorul se poate hazarda în a emite chestii de genul celor de mai sus. și pentru că o face, se expune. admir acest curaj ce deopotrivă mă amuză. pentru că se schimbă rolurile. înțelegi cris? de exemplu: eu, oricât de mult m-aș chinui, nu aș reuși să văd o artă poetică în textul meu. dar tu, desprinsă de realitatea textuală poți. e funny! tre să mai încercăm! apoi, uite ce pățești când ești formală, ai patru rânduri cu patru "liric" în ele... acum finalul: este atât de... atât, că mă rușinez și nu mai zic nimic.

deci decât

eram decis să nu intervin, însă nu îmi dai alte alternative. tu de câte ori îți sare țandăra generalizezi. sari de la mine la întregul site. nu că m-ar jigni această abordare, dimpotrivă, dar nu e fair. când mi te adresezi redu, te rog, acuzele la persoana mea. astfel, voi primi o avertizare, dacă e cazul și lucrurile vor decurge conform regulamentului site-ului. de asta fii sigură.
acum despre reacția ta. e una copilăroasă.
1. nu am spus că scriu de dragul unei zile obositoare... dar da, am scris în urma uneia și (se pare) ți-a plăcut.
2. nu îți înțeleg frustrarea referitoare la patalamale.
3. un scriitor, conducător de cenaclu sau așa ceva, are mai mare grijă la ce exprimă și cum o face, pretenție pe care o aveam de la tine, ce-i drept. de aici dezamăgirea mea la acest oarecare comentariu. însă eu sunt de vină. am așteptări nefondate, ca să le zic așa, cel puțin de la anumite persoane. e probabil faptul că am greșit în ce te privește. și pentru că spui voi nu faceți comentarii la texte ci la persoane vin la ultima ta poezie (aici nu am cum, observi) și vedem ce se poate comenta.

tocmeală lirică

mi-a plăcut mult: "lasă pace între lucrurile mele", "pune-ți filme vechi să oftăm împreună" “nu îmi închide ochii vor pleca ei încet “... e o licărire de trăire autentică aici, fără sofisme și fără să epateze, distins și cuminte înlănțuie doar firesc realitatea cu emoția și transmite o stare de blândețe senină.
m-a deranjat puțin exprimarea:" vreau să văd nori creștini creste verzi de valuri"

cu apreciere
anana

apoi vorbim

"vei simți întinderi de ape calme
noastre devine acut dureros
nu-l băga în seamă e un cuvânt" - nonsens. taiat si aruncat la cosul de gunoi, apoi vorbim poezie.

inocențe

nicodem, we go a long way back, ca să mă exprim colocvial. nu m-am uitat, poate că în ultimul timp vei fi scriind și poezie. acum, că tu nu înțelegi un pronume substantivizat, ori o metonimie ca figură de stil, ori ce altceva nu intră între cunoștințele tale, nu e un fapt nou pentru mine. nonsens e această inițiativă a mea de a-ți răspunde, dar hei, de aceea există lestul temporal. desigur, vor fi existând la tine și alte neînțelesuri, prefer să las textul să vorbească.

nuța, ești pe cât de pragmatică pe atât de măgulitoare. mai hai.

parere

Deşi este de notorietate faptul că eu şi cu acest atât de aclamat autor tecucean nu ne regăsim pe aceleaşi lungimi de undă lirice, ca să zic aşa, unde mai pui ca el, tecuciul, este pentru mine mai abscons decât linia ferată de la bârlad la văscăuţi şi tot negativismul luate împreună, deci, cum spuneam, eu în mod normal nu împărtăşesc aceleaşi fioruri lirice cu autorul acestui text. Cu atât mai mult cu cât, iată, abia astăzi am citit şi eu mai cu atenţie biografia sa din pagina de autor şi am fost foarte impresionat, îndeosebi de cariera academică a autorului, nehotărâtă, lungă şi întreruptă de felurite halte cam ca sus-menţionata cale ferată şi care finalmente mi-a rămas destul de neclară.
Cu toate acestea spuneam, textul ăsta, că o fi scris la duş sau pe budă, mie mi-a plăcut. Întâi de toate îmi place cum începe iar eu sunt un romantic întârziat, dacă ceva îmi place cum începe, îi mai iert acolo două, trei episoade post-coitale...
Însă are verb mult în el (şi asta e greu) are luciditate cât să te pună niţel pe gânduri şi, cum spuneam, are în incipit chiar şi inspiraţie, apoi pe final desigur în lipsă de altă inspiraţie pe măsura primeia (iar asta e o şmecherie care ţine de o mie de ani), iată, autorul repetă incipitul şi în final... şi iar mi-a plăcut! Fără mumbo-jumbo (tare!) e un vers pe care îl reţin.
Ave.
Andu