imaginea utilizatorului vladimir

insomnie

s-a terminat și țigara
ca o carte ieftină
citită pe drum
ea doarme mă ține de mână
speriată de gândul
că m-ar putea rătăci
printre lucruri
într-o absurdă
răfuială cu lumea

undeva se aude o muzicuță
fiecare îmbrățișare poartă cu sine
dulceața destrămărilor repetate
aroma sângelui sufocat
printre cămași murdare de ruj
există zile cu două dimineți
femei care se îmbracă fără pudoare
irevocabil în roșu
buzele noastre sărate
tânjind după voluptatea canibală
a sfârșitului

Comentarii

Uneori este dificil să "critici" o poezie. Autorul reușește să îți dea impresia că ești doar un intrus, un tolerat în lumea creată de el. Cam așa este și aici. Îmi rămân câteva imagini memorabile, aceea a zilelor cu două dimineți, a muzicuței care face totul să se piardă în umbre (de când n-am mai întâlnit evocarea acestui instrument atât de simplu - nice touch, Vlad), și aceea a femeilor care se îmbracă fără pudoare irevocabil în roșu. Asta sună aproape ca o sentință. M-aș mai gândi la ultimele două versuri ale primei strofe, sunt puțin cam... previzibile. "Dulceața destrămărilor repetate" spune mult, dar... e cam... exact dulce. Știu, acum n-ai cum să schimbi asta, tocmai asta ai vrut să lași cititorului, gustul leșinător de dulce al sfărșitului zdrențuit, dar eu tot m-aș mai gândi un pic. Despre buzele sărate, venind după sângele sufocat... nu știu ce să zic dar parcă nu merge. Am fost tentată, cu toate criticile, să las o peniță, pentru atmosfera și lucrurile nespuse, pentru imagini. Dar cred că, deși nu-ți stă ție în fire să schimbi, aici mai poți face ceva.

hai sa marturisesc ca nu este placere mai mare decat sa citesc, o, voluptate a volupatilor! Unde mai pui ca se intampla sa citesc si comentariul dinaintea citirii mele, asta e un orgasm intelectual. Acum, hai sa fim sinceri pana la capat, cine nu il cunoaste pe vladimir ca autor poate usor cadea in capcana prozodiei, dar vladimir nu scrie ca se afle in treaba, el scrie pentruca are ceva de spus, de aceea eu niciodata (si l-am comentat de ma dor deshtele :-) nu m-am legat de prozodie pentruca nu despre asta era vorba. Daca mi se ingaduie, ma voi intoarce acum, aici, insa doar pentru o simpla propozitie, la tarot. "femei care se imbraca fara pudoare/ irevocabil in rosu". Uneori zambesc, din pacate din ce in ce mai rar, insa atunci cand o fac, sunt fericit fara sa mint. Andu

Bianca... in materie de gusturi nu e ca si in viata unde traim dual... la nivel de gust avem un termen mediu celebru intre dulce si sarat si anume amarul... tocmai aici este de fapt tinta poemului, de a sugera exaltarea omului indragostit spre cele doua extreme si revenirea la realul amar. Andrei... textul acesta chiar nu a vizat in mod programatic trimiteri oculte decat in masura in care intra in reactie cu imaginarul lectorului. Va multumesc la amandoi pentru feed-back.

Eu niciodată nu m-am împăcat cu țigara ca motiv literar. Hai, poate merge în proză, Preda a dovedit-o. Așa că m-am oprit la versul trei, scuze pentru asta. Aveți cumva salon și pentru nefumători?

Călin pot accepta perspectiva ta aseptica, din colegialitate, insa nu imi poti cere sa o si inteleg... mai ales ca tigara nu este un motiv literar aici ci doar un pretext, o introducere, o farama de real din care mi-am revendicat in ziua aceea prada. Banuiesc ca de la versul trei incolo nu mai este nimic daca tot e sa judecam dupa principiul "ceea ce nu pot percepe prin simturi nu exista" :)

Vlad, ai dreptate, ai prins bine chestia cu amarul. Nu știu dacă l-aș vedea ca pe un gust "mediu", unii chiar îl consideră în sine ca pe un gust țintă. De fapt, eu așa prinsesem poezia ta, uite că acum o citesc altfel; sunt bune comentariile astea. Andu, îți reamintesc că, potrivit punctului 23.3, comentariile trebuie "să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului": Rămâi te rog la subiect, pe viitor. Mulțumesc.

Vladimir, bine-nțeles că ai dreptate, dar nici eu n-am cum să înțeleg perspectiva ta. Pentru mine e un chin să stau în fum, pentru alții în schimb, e o delectare. Cum să ne înțelegem atunci? Aici mi s-a părut interesant cum, din motive exterior literare (nu e nici meta-text, nici para-text, e altceva și cum să-i spunem?) putem induce anumite perceperi ale unei scrieri - aici "înecăcioase" pentru mine - de care nu ne dăm seama. Văd că Bianca a prins ideea.

Mai jos de versul trei e chiar reușită poezia, mai ales "aroma sângelui sufocat", ori acele "zile cu două dimineți". Te depărtezi simțitor de poezia aceasta "conjucturală" (am pus ghilimele căci încă nu prea e încetățenit termenul), ternă, tare la modă azi, de aceea textele tale nu-mi trezesc decât interes de fiecare dată. O să revin cu amănunte, ca să nu-mi fie greșit înțeleasă prima intervenție.

Uite că am revenit, cu tot fumul de țigară, și pentru mine înecăcios, am revenit să ascult muzicuta aceea cumplit de amară, să privesc o istorie destrămându-se dulce-amar, un tablou din care nu se desprinde decât o singură culoare, aceea a pasiunii, a sângelui, a "irevocabilului". Vlad, poezia aceasta chiar merită o peniță, pentru că lasă, ca un vin bun, vechi, un gust inconfundabil. Vă invit să citiți ascultând și muzicuța aceea pe fundal.

Calin... fiecare, din postura de autor sau lector, venim cu un bagaj foarte personalizat, cu o serie de sensibilitati care ne apropie sau ne departeaza de text... cum facem fata e doar o chestiune personala... tu stii insa ca la mine in pagina opiniile tale sunt binevenite. Bianca... multumesc pentru modul in care ai rezonat... sunt unele poezii pe care le intelegem mai degraba cu inima decat cu mintea.