imaginea utilizatorului Virgil

transfigurare hermeneia.com - partea a V a

migrare iminentă spre noua platformă Hermeneia

Ok, deci, cred că toți cei care au vrut să trimită răspunsuri la mesajele mele de email au făcut-o deja. La fel și cei care au ales să nu o facă. Deci, în momentul de față am toate datele necesare pentru migrarea membrilor pe noul site. Planul meu este ca site-ul Hermeneia să fie migrat pe noua interfață pe 12 mai, a.c. Asta ar veni cam în timpul dimineții de 12 mai în Romania. Dacă, din anumite motive transferul nu va putea fi făcut atunci, vă voi anunța amînarea în timp util. În orice caz, intenționez foarte serios să migrez site-ul nu mai tîrziu de 15 mai. În ultima parte a lunii mai voi călători în România și intenționez să am cel puțin o săptămînă la dispoziție pentru a monitoriza și ajusta eventualele probleme care vor apare, înainte de a pleca. În dimineața zilei de 12 mai, a.c., site-ul va fi inaccesibil pentru un scurt timp.

Site-ul vechi, împreună cu tot conținutul său, va deveni vizibil din nou la scurt timp după migrare la o sub-adresă ce vi se va comunica.

Vreau să mai fac cîteva completări la mesajele trimise pînă acum pe acest subiect.

În ce privește elementele erotice din textele literare publicate pe Hermeneia, principiul care va guverna nu va mai fi incriminarea cuvintelor (care la urma urmei sînt niște simpli vectori) ci va fi judecată intenția textului. Cu alte cuvinte, existența textului erotic, sau cu elemente de natură sexuală, nu este interzisă pe Hermeneia. Intenția pornografică(sau obscenă) este interzisă pe Hermeneia. Delimitarea între aceste zone, oricît de subiectivă, va aparține editorilor Hermeneia, și în final directorului Hermeneia. Este posibil ca într-un viitor apropiat să scriu un text mai amplu despre asta. În orice caz, această decizie aparține, în unanimitate, Consiliului actual al Hermeneia.

Un alt aspect este legat de numele noii pagini despre care am spus (într-un text precedent) că va intenționa să grupeze "Texte nu foarte bune dar care ar mai putea fi lucrate". Am decis ca această pagină să se intituleze „Atelier – Hermeneia”. Termenul nu este neapărat peiorativ și implică existența unui proces de îmbunătățire și de muncă în continuare. Nu textele proaste vor ajunge aici ci "Textele nu foarte bune dar care ar mai putea fi lucrate".

Un alt aspect pe care aș dori să îl clarific este cel legat de conceptele de publicare, ciornă, retragere din publicare, salvare, etc. În general am mai explicat aceste lucruri dar vreau să mă asigur că sînt clare. În esență nu este nicio diferență între modul cum funcționează acum lucrurile pe Hermeneia, și modul cum vor funcționa în viitor. Orice text, odată ce ai introdus titlul, subtitlul, corpul textului, ai selectat tipul textului și ai introdus (la alegere) cuvintele cheie, - deci odată ce ai făcut toate acestea, textul poate fi salvat sub formă ce ciornă, sau poate fi pre-vizualizat si apoi salvat ca text publicat.
Un text sub formă de ciornă nu este vizibil pe site decît pentru autorul lui și eventual conducerea site-ului. Nimeni altcineva nu poate vedea un astfel de text, aflat în ipostaza de ciornă.
Un text publicat pe site este vizibil pe site sub formă de text integral sau sub formă de titlu în diferite liste. El poate fi comentat, votat. promovat, etc
Un text publicat poate fi retras din publicare de către autorul lui sau de către conducerea site-ului. Un text retras din publicare este echivalent cu un text în ipostaza de ciornă. Adică este invizibil.
Un text în ipostaza de ciornă (sau retras din publicare) poate fi re-publicat de către autorul lui (sau de către conducerea site-ului) atîta timp cît poate fi editat (modificat). A nu se uita „regula celor 7 zile” care restricționează abilitatea de editare a unui text la 7(șapte) zile din momentul în care a fost salvat pentru prima data pe site (postat), indiferent dacă prima salvare a fost sub formă de ciornă sau sub formă de publicare.
Orice proces de trecere de la o ipostază la alta se poate face numai prin folosirea butonului „Modifică”, care deschide interfața de editare. În interiorul interfeței de editare orice salvare într-o ipostază sau alta (ciornă sau publicare) va fi întotdeauna precedată de folosirea butonului „Previzualizare”. Cu alte cuvinte, nu poți salva nimic cu privire la un text fără să pre-vizualizezi modificările făcute.

Această discuție mă duce la următorul subiect legat de ștergerea textelor pe Hermeneia. Este evident că textele aparțin autorilor lor. În același timp site-ul nu le aparține. Deci este nevoie de realizarea unei coabitări prin respect reciproc. La fel cum Hermeneia se străduie să ofere acest spațiu în mod gratuit și fără dispariții neprevăzute, tot la fel ne așteptăm ca și prezența textelor pe Hermeneia să nu fie victima unor capricii de moment. Pentru că ștergerea masivă a textelor și/sau vandalizarea contului, prezintă probleme nu numai estetice, dar și funcțional-tehnice pentru Hermeneia. De aceea nu permitem ștergerea textelor pe Hermeneia. Ele, pot fi retrase din publicare, dacă aceasta se dorește. Această ipostază, așa cum am mai spus, este echivalentă cu invizibilitatea textelor, deci un fel de „soft delete”. La urma urmei, dacă cineva dorește să nu i se mai vadă textele, le poate retrage din publicare. Deși, este puțin cam lipsit de logică să postezi un text dacă nu vrei să fie vizibil pînă la urmă. Rămîne, evident, cazul textelor care au mai mult de 7 zile de la postare și pe care autorii lor ar vrea să le șteargă sau să le facă invizibile. Această situație va trebui abordată cu Consiliul Hermeneia prin email. În principiu, cu excepția unor situații dramatice, care justifică un astfel de gest, eu mă pronunț împotriva acestor ștergeri. Iar dacă totuși se cere ștergerea lor, atunci acest lucru nu se va putea face decît cu votul unanim al Consiliului, și însoțită de suspendarea contului pe cel puțin 6 luni. Cu alte cuvinte, dacă nu vrei să îți publici textele, nu încurca nici pe alții.

Aș mai vrea să adaug un aspect care probabil este de le sine înțeles, dar ca să mă asigur că l-am spus: vă rog frumos să vă dezvoltați obiceiul de a scrie, edita, corecta, citi, re-edita și re-corecta textele înainte de a le posta și publica pe Hermeneia.com! Nu folosiți Hermeneia în mod neglijent. Aveți grijă de gramatică și glife (diacritice) înainte de a posta (publica) textul pe Hermeneia.

În faza inițială, pînă veți începe să postați texte noi, pe noul site Hermeneia, voi exista mai multe texte „place-holder”, care vor asigura echilibrul estetic al site-ului. Eu sper, însă, să aveți texte noi pregătite deja.

Totodată, categoriile de text „Note personale”, „Anunț literar” și „Anunț publicitar”, vor fi introduse într-o fază ulterioară.

Vreau pe această cale să mulțumesc lui Adrian pentru ajutor în privința elaborării noului Regulament Hermeneia.

Dacă aveți alte întrebări sau neclarități vă rog să le puneți aici. Voi încerca să răspund atîta timp cît acest site va fi activ. Sau mai bine să le trimiteți la adresa office AT hermeneia.com

Vă mulțumesc,
director Hermeneia,
Virgil Titarenco