imaginea utilizatorului Sancho Panza

în ultima cameră, el

***

dacă n-am mai fi așa grăbiți
și n-am scrâșni din dinți când adevărul
încearcă să ne cheme ca un unchi
închis de unul singur în ultima cameră
dacă am reuși să-i suportăm mirosul
și n-am da secunda la maxim și n-am striga să tacă odată din gură
când vedem cum încep să îi tremure buzele

dacă am îndrăzni să ne privim în oglindă
până când oglinda ne-ar sorbi
ca pe o picătură
de rouă

Comentarii

nu vreau să fiu înțeles greșit,

nu vreau să fiu înțeles greșit, Adriana, dar simbolurile pot fi exprimate și prin cuvinte netocite. cuvinte în care șaizeciștii și nu numai ei (cu de la eminescu pornire) se înecau. e opinia mea, desigur. și nu e infailibilă:) (chiar dacă picătura de rouă este esența umanității, ori persoană, ori ce vrei tu să fie, asta nu o împiedică să rămână fadă și vetustă.)

vrei „simboluri inovatiare”,

vrei „simboluri inovatiare”, nu??
:))))

iartă-mă, nici eu nu vreau să fiu înțeleasă greșit, dar lasă-mă să râd pe îndelete.
și asta nu e orinia mea. :)
pe lândă simbol, șaizeciștii și nu numai ei sunt bieți embrioni care nici nu știau că există.
da, când nu poți să tii gura închisă si să respiri (cu inspirație/expirație) te poți îneca, e-adevărat...

uite ce vreau,

uite ce vreau, Adriana, dar poate cer prea mult:)

Prieten la toartă c-un crin
Umblam prin bogate ţinuturi;
Pitacii în pungă puţini
Dar inima plină de fluturi!

La cîte un han mai adînc
Ne-opream: el, să beie o rază
Spirtoasă de după-amiază,
Eu roua din blid s-o mănînc.

Apoi o porneam iar la drum
Cu vîntul roşindu-ne faţa
Şi adesea nici nu ştiam cum
Pe cîmp ne-apuca dimineaţa

Mergînd şi mergînd în pas lin
Şi-abia respirînd, oh, abia
Ci de la o vreme-acel crin
În urmă mereu rămînea...

Emil Brumaru are aici simboluri, ba chiar cuvântul: rouă. Dar la salvat frumos prin context.
Cât despre generația '60... de la Maria Banuș până la Alexandru Lungu este tributară simbolismului.
Am venit cu exemplul, deși cred că m-ai înțeles din prima:)

păi ești fericit! deja ai găsit

păi ești fericit! deja ai găsit ce-ai vrut, vezi? :)
iar înaintea lui Brumaru nu mă pot face de râs, așa că o să invit un alt... „clasic”, ceva mai tocit, e-adevărat, dar poate i se va ierta.
pe Nicolaus Cusanus.
care spune

„non est nisi religion una in rituum varierare”.

înlocuiește aici „riturile” cu „expresia”. pentru că ele nici nu sunt altceva. și „religia” cu poezia. pentru că asta ar trebui să fie ea, poezia, pentru cel care scrie. nu o luptă pentru supremație, nu un campionat de originalitate.

părerea mea de om „vechi”, asta e... :)

îți respect părerea,

îți respect părerea, Adriana, pentru că îmi place să cred că e reciprocă atitudinea. și nu o fac la modul: câte bordeie atâtea obiceiuri. zi faină să ai!

Un text proaspat iata,

Un text proaspat iata, pe o tema destul de veche "si daca"... scrierea moderna cred ca este responsabila de scoaterea acestui poem din previzibilele tipare ale unei prozodii
Adriana inoveaza si in aceasta poezie si nu pentru ca ea urmareste acest lucru cu tot dinadinsul, ci pentru ca ea scrie asa cum simte si o face cu talent.
Felicitari.
Margas

realiitatea e ca eu nu-mi propun sa

realiitatea e ca eu nu-mi propun sa inovez nimic, Margas. sau nu imi MAI propun asta. m-as multumi sa pot reda esentialul, ori sa pot atrage atentia asupra lui. nu mai am timp de inovatii, nici nu inteleg cui ar folosi si-n ce scop.
(sper sa nu-mi vorbeasca cineva aici despre tehnica, informatica, progres... pentru ca asta e alta discutie).

multumesc pentru vizita si penita.