imaginea utilizatorului Virgil

în căutarea pietrei albe II

iar tu cel care nu ai crezut niciodată

închizi ochii
zgomotul şinelor sacadat
te loveşte cu aripa lui de oţel îmbătrînit
calm fără grabă neutru solid
apoi te gîndeşti la cămaşa cu dungi albăstrui
la cravata uşor dezlegată
şi te întrebi dacă locurile ar fi fost inversate
dacă anii oamenii războaiele ar fi fost altfel
ai mai fi iubit
ai mai fi putut să măsori cuvintele pauzele
cu teama logicii dialectului tău interior
la fel
apoi mirosul de cafea te inundă
o infecţie tandră ca o schimbare de ritm
o abatere de la reguli de la promisiuni
cald ba nu rece
albastru abisul trece o clipă prin tine
o planetă prelingîndu-şi norii
sub picioarele tale
iar tu cel care nu ai crezut niciodată în îngeri
te trezeşti atîrnat de picioarele
unuia ca ei
cu convingerea că nu ar fi trebuit
să fie aşa

Comentarii

Un îndemn la meditaţie.

Înteresante cele două planuri în care este construit poemul cu o spectaculoasă rupere de ritm, cănd ai revelaţia că "albastru abisului trece o clipă prin tine". Şi nu mai poţi fi cel de la început, chiar dacă rămân întrebările cu răspunsuri incluse în conţinut. Citind poemul am avut sentimentul de trecere ireversibilă a timpului fizic şi începutul unui alt timp cu o curgere interioară, ce aparţine doar poeziei. E doar o interpretare.

excelent

un poem în care mă identific cu naratorul și cum sunt subiectiv în lecturi nu pot să nu îl savurez. doar la "prelingându-se" am unele rețineri. poezie frumoasă, nostalgică, textul meu din seara asta. (e chiar stilul în care nu se zăpăcește cititorul cu figuri de stil, ci descriptiv reușește să substituie prezența lirică inducând-o la nivel de stare)

Părere

Discurs bine închegat, cursiv şi un final pe măsură. Pot să spun că am empatizat şi eu cu acest monolog, alcătuit din răspunsuri şi întrebări retorice. La "prelingându-se" m-am poticnit şi eu. Apoi mai e cuvântul acela medical "infecţie", asociat cu "tandră" şi cu "cafeaua" din versul anterior care iarăşi nu mi-a sunat bine. Ar mai exista şi versul cu "teama logicii dialectului tău interior" care pare să se abată de la restul poemului şi care îmi sună puţin cam didactic şi forţat.

Doar o părere
Citit cu interes,
Bot Eugen