imaginea utilizatorului aalizeei

film grain

nu am scris de cîteva luni. adică de la „feng shui în lucernă”- o parodie deosebită. cred că succesul ăsta m-a dat peste cap. mai primesc și acum numeroase mail-uri de felicitare din partea unor asociații umoristice de cartier. desigur, personalitatea mea universală nu poate fi raportată la un areal așa de restrîns. invidioși, unii dintre prietenii mei înveșmîntați în pixeli m-au abandonat – doare al dracului să realizezi că ești butonul x al unei ferestre virtuale.
-am găsit întîmplător pe internet un anunț, cumpără o sută de pixeli la prețul de doar un ron per pixel. nu mulțumesc. la prețul ăsta nu îmi permit nici măcar un deget care să mă certe. de răscumpărarea unui chip la un frame decent nici nu poate fi vorba-
paranteza nu e genială dar avînd în vedere recesiunea prin care trec, e cel puțin interesantă.
prietenii care au rămas mă salută în fiecare dimineață cordial – ești bine te simți feng shui? în colț la Elefterie femeile se emoționează discret – dacă ai săpa atunci repede în jurul lor ai da de rădăcini și lăstari. uite-l pe cosașu! Radu? unde? nu dragă. e poetul acela sensibil care trage la coasă și se are bine cu sfîntul Ilie.
într-o noapte m-a încercat un junghi –ah! mă doare în spate de atîta lucernă și de Socrate. ce spui tu acolo? mai bine hai să faci din mine o scară și ultima treaptă a mea să fie trupul tău. Nathalie Nathalie ! nu-mi vorbi mie despre concepția infinitului actual nu vezi că trec printr-o criză de identitate literară?

e bine de știut că în acest răstimp totuși am încercat. poem în proză poezie proză scurtă proză foarte scurtă. așa de scurtă că ar fi încăput cu uppercase și aldine pe un tiv de batistă. toate subiectele au eșuat lamentabil. altădată, pe limba mea sălta cuvîntul/ca iarba crudă într-un miel/scriam poeme moderniste/celula mea! chiar și-n excel, îmi spuneam revoltat. noroc cu grafica digitală o alternativă deosebit de plăcută. uite o poetă m-a rugat să îi pun pe coperta volumului ei pisica preferată. alta avea o nedumerire, dacă l-am văzut pe Dumnezeu și dacă pot să îl retușez line art. fermecătoare femei! ca să-mi treacă angoasa am făcut și afișe electorale. unuia Mutu îi găsisem un slogan existențial – mutu tace da’ face – însă a refuzat pe motiv că apostroful e prea populist.
nimic pe lume nu egalează însă un first personal shooter cînd ai frustrări. un pic de imaginație transformă inteligențele artificiale în editori critici colegi de breaslă. ce plăcere să-ți pui talpa pe grumazul unui boss level.

(10 septembrie
mă cert cu Nathalie. de regulă comunicăm pe intranet sufragerie-dormitor. se pare că a trecut clipa noastră de tandrețe dacă a venit ea să-mi spună face to face – dragul meu mai unge și tu balamalele nu auzi cum scîrțîie ușile în casa asta? unde ai văzut tu Nathalie un poet care unge balamale? așa nu se poate scrie!)

o vreme am cochetat cu Vică. avea toate atributele pentru a face din el personajul literar perfect. Vică stă pe străzi de opt ani și se autodefinește ca fiind prost cinstit bețiv și muncitor. sînt de acord. ziua îl găsești în bar la colonelu, șterge mesele și golește scrumierele. îmi place tot la Vică dar mai ales perciunii ca o limbă de pantof și felul cum îmi cere el țigări – ai o tigară nea? modulează pe nea într-un fel anume de parcă ar vrea să-ți spună domnule dar e conștient că formularea nu l-ar prinde. cum să pui într-o sticluță din acelea în formă de mașină Pobeda un parfum franțuzesc?
tu pe unde dormi Vică? l-am întrebat într-o zi. în spate la teatrul Odeon. și nu ți-e urît singur? auzi nea odată demult demuuult...fără noimă mă gîndesc la magazinul de îmbrăcat mirese – la șicul elegant – din fața bisericii sfîntul Mihail. domnișoară Aurica domnișoară Aurica!...demuuult pe la chindie tata mi-a arătat o vale. vezi tu valea asta Vică? niciodată valea asta nu a dormit singură mereu s-a găsit cineva să o privească de pe deal. cam asta e nea. ha! pînă și berea rămasă în halbă începuse să facă iar spumă de atîta mirare. m-am șters repede pe barbă cu dosul palmei dar nu suficient de repede. între timp dramaturgul Florian avea deja licență pe Vică. e mult pentru o sticlă de vodcă? moca! deh, prea mulți scriitori pe metru pătrat în cartierul ăsta!

(15 octombrie
o dispută pe tema filmului “300” mă face să pierd o poezie remarcabilă. și ce bine începusem – ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus. am mai scris asta? mă rog.
ea zice despre film că e bun. eu îl asemuiesc cu un macrame reeditat în formă electronică. mă felicit în gînd pentru comparație. văd în webcam cum se enervează și plînge. plînge așa de frumos încît monitorul meu tft sony face ape ape. profit – de o săptămînă stă necurățat - și îl șterg cu poala cămășii mele de bumbac. am economisit un șervețel umed.)

(eu cu femeia și copiii primăvara anului 1965. Gheorghe – de încercat!)
într-o “istorie a literaturii române în imagini” – plic din carton format A4 bordurat cu pattern-uri – printre pozele clasicilor redate în sepia și cu un noise intens, pe alocuri granular găsesc și cîteva fotografii vechi de familie. ba chiar și o carte de identitate a mea pe care o declarasem pierdută. zîmbesc – să se adeverească faptul că uneori îți găsesti identitatea în cărți?
iată o poză în nuanțe de gri și cu marginile zimțate în care stau bosumflat. mă certase tovarășa. lăcrima – copii a murit tovarășul Dej. eu am zis că nu a murit nimeni; aș fi aflat de la maica Măria bunica mea care merge cu lumînare la toți morții din sat.
uite-i pe ai mei! tata și mama pe motocicletă la o nuntă. ce frumos era tata și ce cravată pictată de mînă avea, cu o balerină în radial blur; dacă mai trăia cu siguranță juca în top gun. eh! s-a dus la cinzeci și patru de ani. bătrîn! m-am gîndit atunci. de fapt eram eu mult prea tînăr – un buzunar în care nu ai băgat mîna încă, o gaică fără haină. mama nu a avut timp să-l jelească pentru că a zăcut în pat moartă de beată. în fine, din cînd în cînd se mai ducea prin vie să urineze din picioare. peste zece ani a plecat și ea. de data asta s-a îmbătat frate-miu. la cîteva luni avea să-i cadă și lui așteptarea pe piept sub un puiet de brad. încă nu cunoscuse femeia. eu nu am apucat să mă îmbăt a trebuit să rămîn treaz ca să-i îngrop pe toți.

(20 noiembrie
folder nou explicit – “poze_de pus la ușă_ pe măsuță”. colegii din birou se revoltă apoi admit că e o hotărîre înțeleaptă. nu se știe niciodată, să fie la îndemînă. dai drumul la imprimantă zîmmm zîm ia uite, Dumitrescu. așa de frumos – normal rezoluție mare unsharp mask carton lucios - încît nici mă-sa din groapă nu l-ar mai recunoaște. zîm zîm, Lulu! cu fața ăstuia am avut ceva de lucru dar pînă la urmă – cu filtre și healing brush – a ieșit bine. măcar în poză să pară și el viu. Sara a fost de acord să rămînă cu mine în același cadru. oricum lumea vorbește că trăim împreună.)

(mesaj text, 24 noiembrie – de analizat)
dragul meu, am început exercițiile de foniatrie. uneori e deprimant alteori alături de colegii de suferință nu te mai simți atît de confuz. sîntem niște păpuși generoase. ne apăsăm reciproc în spate nădăjduind că vom scoate un sunet. Teodora.

(azi. îmi primesc tema pentru acasă – sînt cuvintele o prelungire a tăcerii?)
s-a dus și Petre orbul, cel mai bun prieten al meu de pe linia 123. ești un bou Petrică așa se moare fără să dai un telefon? îl ajutam în fiecare dimineață să coboare la gară. mă ținea strîns de mînă. oamenii își dădeau coate. americane tu știi cum văd eu moartea? m-a întrebat într-o zi. cum Petre? ca o lumină mare americane ca o lumină mare.

Proză: 

Comentarii

tot "filmul" e deosebit, dar ce incheiere, domnule, ce incheiere...! as fluiera admirativ, dar nu mi-a reusit niciodata.( fluieratul.)

bucuros că ți-am răpit din timp și nu intenționez să-mi cer iertare pentru asta. pot să fluier eu doamnă? mie îmi reușește pînă și în biserică. doamnă, chiar mă admir (nu pentru fluierat). Adriana Lisandru, stimă!