imaginea utilizatorului queen margot

e ora când lutierul din cer își hrănește copacii cu un stol de păsări albe

sinaxar

ploaia a spălat pietrele de carne
le-au rămas oasele gălbii
de martir
cranii ciobite
fără cruce

uneori, femeile se opresc să le plângă
de parcă ar fi un cimintir al iubiților necunoscuți

și ploaia își spală rochia încet
zdrelindu-și genunchii de pietre
ca de o maglă a păcatelor cu zimți

de fapt, regele midas a vrut să fie cea din urmă statuie din panteonul grec
fără viermi
fără bocitori în urma lui
fără ruguri
fără cenușă

și-a încordat auzul încât a fost poleit cu sine
o piatră vânătă cu vârful aurit
și vârful l-a înmuiat în călimara cu otrăvuri

prințul fericit al lui oscar wilde e tot un rege midas
din timp în timp istoria își cheamă la rampă figuranții

oamenii simpli sunt cei mai fericiți artiști
umplu fără explicații decorurile, nu-și uita replicile, n-au emoții
îi vezi așteptând ore întregi autobuzul îi știi după cum își țin cana cu lapte în brațe
după mușcata din fereastră și tabloul cu barcă din sufragerie, o copie după aivazowski
din valuri, un ultim colț de corabie se întreabă hamletian to be or not to be
și, de undeva din tavan, începe să picure
oamenii din cameră încep să separe o corabie a lui noe, bărbați și femei, de-a dreapta, de-a stângul
îndrăgostiții refuză și mâinile lor împreunate într-o intersectare a mulțimilor de câte un singur element
sfidează logica rațiunii pure
ochiul lor susține coaja de pod într-un fel antic iar spatele lor, pământul
lecțiile de geografie poetică se încăpățânează în mister
stai în prima bancă de la geam
cerul se clatină iar eu gem în capătul celălalt al clasei
suntem ca un clasor de timbre, am un colț rupt, tu ai un număr tatuat pe antebraț
un număr de cazarmă de spital de telefon de taxi
un cod numeric personalizat al celor care au trecut prin noi
însă AZI NU VORBIM DESPRE UMBRE

lângă statuia prințului fericit s-a oprit o femeie
își face fotografii de vacanță, absentă bea suc
iar el, în toată splendoarea sa de aur masiv, geme sub zale
un huruit de epavă-n ocean
vreau un semn! imploră ceva din chipul împietrit

e ora când lutierul din cer își hrănește copacii cu un stol de păsări albe