imaginea utilizatorului Virgil

downloadez poezii

rece și mereu din profil

downloadez poezii
din mine
mă cred poet din greșeală
și tu știi
prin crăpătura pe care ai făcut-o în cutia asta cu minute ticăitoare
cu care mă laud printre vecinii mei morți
ai lăsat să intre ziua de azi
ca un muncitor ilegal
a venit noaptea
și-a lăsat sculele la ușă și a ațipit
i-am spus să se trezească
mă gîndeam la tine
și la datoria mea de cuvinte
l-am pus să-ți tatueze ore în șir trupul cu sîngele constelațiilor care treceau
inconștiente pe deasupra noastră
în timp ce eu priveam dezbrăcarea ta de mine
ai ajus să semeni cu o zeiță egipteană
rece și mereu din profil
ți-am zis trezește-te
fă dragoste cu mine soro mireaso
te-ai întors pe partea cealaltă
și ai rîs din profil
la fel de rece și la fel de egipteană
mi-ai spus mai bine gîndește-te la nimic
și dormi
sau mai bine dowloadează poezii
și tatuează-mă cu ele

variantă

downloadez poezii
din mine
mă cred poet din greșeală
prin crăpătura cutiei cu minute
ticăitoare
ai lăsat să intre ziua de azi
muncitor ilegal venit noaptea
și-a lăsat sculele la ușă
a ațipit
i-am spus să se trezească
mă gîndeam la datoria mea de cuvinte
l-am pus să-ți tatueze ore în șir
trupul
cu sîngele constelațiilor trecînd inconștiente
pe deasupra noastră
priveam dezbrăcarea ta
de mine
semănai a zeiță egipteană
rece mereu din profil
ți-am zis trezește-te
fă dragoste cu mine soro mireaso
te-ai întors pe partea cealaltă
ai rîs
din profil
la fel de rece la fel de egipteană
mi-ai spus
mai bine gîndește-te la nimic
dormi
sau mai bine dowloadează poezii
tatuează-mă
cu ele

Comentarii

Interesanta idee, mi-a placut. Remarc indeosebi pasajul median al textului. "ai lăsat să intre ziua de azi ca un muncitor ilegal a venit noaptea și-a lăsat sculele la ușă și a ațipit i-am spus să se trezească mă gîndeam la tine și la datoria mea de cuvinte l-am pus să-ți tatueze ore în șir trupul cu sîngele constelațiilor care treceau inconștiente pe deasupra noastră" Incipitul este un pic prea explicativ pe gustul meu si cred ca apoi abuzezi de elementele explicative pe toata durata poemului. Ele diminuaeza senzatia de poezie pe care ti-o poate da lectura. If I were you, as curata din ele si as lasa poezia sa respire prin cititor. Countless "si" "in" "care" plus "cu care" sau "pe care", sunt, majoritatea, eliminabile. Pentru ele s-a nascocit recycle bin-ul. Observ abuzul asta nu doar la tine dar sper ca macar tu te vei corecta intr-o buna zi. D-aia vorbesc in loc sa tac, desi tu poate ca esti, ca mai mereu de alta parere. Andu

nu, nu cred ca sint neaparat un gica contra. dar tocmai ma intrebam daca nu cumva exagerez, daca nu cumva sint prea "clasic", prea invechit, prea purist, prin obsesia asta a mea de a fi "poetic". ma intrebam daca nu cumva lumea a trecut peste mine. e o alta epoca acum. se "contine" poezia, nu se "scrie". iar eu am ramas intepenit intr-un model. ceva ce am detestat intotdeauna. la altii.

Nu cred ca esti atat de pierdut incat sa fii intepenit intr-un model :-) Cred ca fiecare suntem tributari mai mult sau mai putin unei anumite perceptii, avem fiecare daca ar fi sa-l citez pe castaneda un "punct de asamblare" pe care nu ne vine tocmai la indemana sa-l schimbam intr-o singura viata. Point-ul meu ramane in cazul tau acela ca ar merita sa faci curatenie in prozodie pana la punctul in care lasi poezia in pielea goala, ca sa zic asa. Pentru ca explici prea mult si folosesti prea multe cuvinte de legatura, si citindu-te, vad ca tot nu renunti la acest balast. In rest, eu unul n-am nicio problema daca neica nimeni sau vreun geniu pierdut te considera oldfashioned ori whatever... poezia se citeste si se simte (eu o simt la tine) si va ramane, ca si arta in ansamblul ei, o chestiune de suflet si de educatie. Andu

"arta in ansamblul ei, o chestiune de suflet si de educatie" Andule pentru vorba asta ai sa intri in istorie ca Maiorescu. Uite chiar ma gindeam sa gasesc o solutie de compromis. Am sa pun dedesubt si o a doua varianta, "curatata" de molozul retoricii explicative. Am sa vad atunci opinia ta. Si nu numai.

prima variantă îmi pare mult mai naturală, mai "liberă". povestea care se derulează, cu fir epic, se transformă în poezie. e în "trend". femeia adorată vrea să fie tatuată numai de dragul liniștii... muncitorul ilegal mi se parea la început un pic cam forțat, dar tot citind textul ajung la concluzia că este sarea și piperul...

Ambele variante îmi plac, diferențele sunt minore, un vers sau două, cizelări precum gerunziu "trecând" în loc de "care treceau", apariția muncitorui ilegal, un posibil jose the plumber, etc. Ex-presie generală bună mai puțin im-presia manelistă dată de "soro mireaso" Bobadil a citat deja partea cea mai frumoasă. I s-a dat în cap, capul a reculat în cap, the usual ciocniri bombadilico-profetice, antologice, ciocniri plastice ori elastice, nu mai știu - ceva cu bile de soc într-un laborator cu miros chimic de transpirație macho, mai puțin mireasmă de poet. Ah, și teoria de buzunar a magnetismului polemic.

habar nu ai de unde este expresia "soro mireaso". sub nici o forma insa nu este manelista. dar daca simti nevoia sa numesti textul manelist este dreptul tau sa o faci.

“Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurul de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu... – Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de dragoste! “ Manea? Oare? Hai să o numim (în)cântare... Despre poem? La prima vedere salut eliminarea acelor și-uri din prima postare.

Prea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).

Sixtus. oare nu gresesti fiind atit de "pozitivist"?, incercind atit de mult sa vezi lucrurile in alb si negru., fiind atit de sigur pe ceea ce afirmi. Tocmai asta ma ingrijoareaza la tine si la altii care la fel ca tine sint "convinsi". Mai ales ca eu nu sint chiar atit de convins ca tine ca am urmarit ce spui tu. Apoi privesc spiritul tau "contestator". Oare nu se hraneste din propria energie? Nu se auto-entusiasmeaza? Chiar nu exista "conditie postmodernista"? Daca nu ar exista atunci de ce naste o asa enorma opozitie? Intreb aproape retoric pentru ca realitate postmodernista intilnim oriunde, de la conflictul gastronomic dintre cheese-burger si vinul corsican si pina la evadarea in "mediaval renaisance". Hai sa fim seriosi, comunismul a murit de douazeci de ani si lumea nu are religie. DOUAZECI de ani!! Iti dai seama ce inseamna asta?? Mai ales acum cind sarim de la Mega la Giga si curind la Peta in doar un deceniu. Sentmentele sint doar frisca in poezie. Poezia adevarata are carne si oase si singe. Dar nu e vie. Decit in masura in care intram noi in ea.

fiecare poet este profet la masa de scris/în el circulă tot felul de personaje cu mâinile goale/cu legende proprii/iată-mă și pe mine captivă în povestea ta. apropo de nick-ul tau aveam versurile de mai sus scrise de mai mult timp, acum mi le-am amintit. referitor la poem, cel mai mult mi-a placut: în timp ce eu priveam dezbrăcarea ta de mine/ai ajus să semeni cu o zeiță egipteană/rece și mereu din profil. licenta poetica downloatez poezii este originala si reluarea in final a primului vers, ca un laitmotiv, vine sa accetueze zona firewire are esti si in care se intampla chestiuni high-tech la nivel poetic.nanotehnologie si metafore intr-un circuit online. scrijelirea, tatuarea, cioplirea in piele/pe piele cu poezii am mai intalnit-o. mcm

Cred că ori n-ai înțeles ce am spus, ori n-ai citit cu atenție com-ul meu. Și mai există și terțul inclus: ne aflăm pe poziții diferite si nu putem, nici unul, nici altul sa ne detasam. Justificarea poziției mele, sintetic: 1. Eu consider că ceea ce dă «viață» unei poezii, este sentimentul. Indiferent că o astfel de «viață» este dată de «om» sau, prin intermediul său, de «ceva» din afara lui. Din acest punct de vedere am și scris: „. prefer textele lui Baudrillard. Care «trăiesc», pȃnă la exasperare, «Condiția postmodernistă» „ (considerȃndu-le, implicit, «texte poetice») . Ceea ce, mi se pare, că este departe de a afirma inexistența «Condiției postmoderniste». Ci, dimpotrivă. Că accept sau nu, o astfel de «condiție», aici este treaba de opțiune personală. Care poate fi argumentată, eventual, eseistic. Iar argumentul meu este că nu se poate pune semnul de identitate între între perioada «postmodernă» în care am intrat și «postmodernism». Și aceasta deoarece, în cadrul «posmodernităiii», zic eu, pot fi identificate mai multe «moduri de a fi»: postmodernist, newage, sacral și altele, precum și mixruri ale acestora. Cum tot așa, de exemplu, în perioada modernă (pe care am lăsat-o în urmă), «romantismul», nu poate fi confundat cu «modernismul», ambele fiind «condiții de existență» trăite în aceiași perioadă de timp. Iar cei care le-au reprezentat cu succes (poetic, dar nu numai) și le-au asumat, fiecare în parte, și le-au «trăit» din plin. Aș dori să mai adaug că, dacă îți mai amintești, am remarcat (în urmă cu ceva timp și nu recent) un text de-al tău care mi s-a părut că «trăiește» din plin «condiția postmodernistă» pe care și declarativ, ți-o asumi. 2. Tehnica nu face nimic altceva decȃt să «îmbrace» cȃt mai perfect o toezie care «tăiește». Deci este o condiție de ordin secund dar de care nu se poate face abstracție Și o astfel de potrivire apare atunci cȃnd o trăire puternică (indiferent de natura sa) vădește harul (poetic) al comunicării dincolo de cuvinte și idei. 3. Utilizarea unor tehnici cȃt mai sofisticate și, uneori, extrem de atractive prin noutate (de dragul noutății) nu fac nimic altceva decȃt să «mascheze» lipsa poeticului și, în ultimă instanță, să inducă în eroare. 4. Textul tău de la care a plecat această discutie cred că este (sau a devenit) mai mult un pretext. Ȋn orice caz cred în continuare că astfel de discuții sunt utile, chiar și sub formb de com-uri, pentru mai multi dintre noi. Și nu neapărat pentru a demonstra că un anumit preopinent are dreptate (sau nu) 5. Multumesc (sincer) pentru prilejul acestui schimb de idei care, pentru mine, a fost un cȃștig.

Sixtus, onoarea și cîștigul sînt de partea mea. Și da, am vrut să devină un pretext. Un pretext lipsit de artificiul unei puneri în scenă. Un pretext „natural”. Sînt de acord cu privire la inutilitatea tehnicii. Poezia nu este artizanat. Cîndva vorbeam despre ce spunea Bernstein in The Poetry of Earth. Daca poti tinde acolo si daca nu pornesti de acolo nu esti decit un mestesugar. Mulțumesc pentru comentariu