imaginea utilizatorului Virgil

domnule Labiș

nu am mai ucis nimic

nu am mai ucis nimic
ca să mănînc
de multă vreme
doar cutii pachete borcane butoaie pungi conserve tuburi saci
în jur
privesc o moarte disipată în prafuri și paste
topită în seuri congelată în forme abstracte
o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă
nu mă face decît
să nu mor foarte repede
unde sînt zilele acelea
cînd mîncam ca să trăiesc
trăgeam la sorți
cu degetul pe trăgaci
despicam locul acela cu unghia
unde începe și se termină
viața
și mîncam domnule Labiș
mîncam

Comentarii

a,

a, iata o tema care chiar merita sa fie adusa aproape de ochi!
in mine, alt om exasperat de folia aseptica in care singuri ne izolam, poezia asta a avut ecou.
"o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă"
//
"și mîncam domnule labiș
mîncam"

da.

Daca atunci "mîncam ca să

Daca atunci "mîncam ca să trăiesc", acum "mâncam ca sa... murim". La Labis murea o caprioara ca sa poata mânca, poate de aceea spunea "... manânc si PLÂNG, manânc... ". Frumoasa asociere.

Foarte frumos.

Foarte frumos. Am tras la sorți și am pierdut. O peniță. Numai că nu știu de unde. Nu am voie să acord penițe? Help!

Un poem care emotioneaza. De

Un poem care emotioneaza.
De la primele versuri. Pune-l totusi pe Labis cu litera mare, iar titlul: domnule Labis. Scoate versul: "trăgeam la sorț" sau urmatorul, ca repeti trageam / tragaci.

Un poem care ar trebui adaugat in manualul de romana langa poezia lui Labis.

vă mulțumesc; pentru că ați

vă mulțumesc; pentru că ați citit și comentat acest text.
adriana, recunosc că m-am temut oarecum (deși la cît de prost scriu, cum spune bobadil, încă un text rebut nu ar fi fost o mare tragedie. dar e aproape necesar dacă lumea crede că ești poet să mai scrii și ceva relevant pentru cetate. a scrie însă bine pornind de la așa ceva este însă înspăimîntător de greu.
luminița, eu cred că știu care este problema ta. tu nu prea pierzi timpul pe hermeneia. și asta nu e bine. există texte în info în care sînt anunțate și explicate aproape toate chestiile astea tehnice. apoi mă strădui (deși nu mă ajută nimeni) să mențin și RIF (FAQ) cît mai la zi. mulțumesc pentru apreciere. există penițe și penițe. știi ce vreau să spun.
Vio_B - e ok
alina, am să îți urmez sfatul și am să schimb titlul. dar deși există repetiția a două cuvinte cu rădăcina comună „a trage„ asta s-a dorit intenționat. există un efect și poate un paradox acolo. în ce privește labiș, de ce să îl pun cu literă mare? în primul rînd că aș încălca o anumită tehnică. chiar așa, chiar crede cineva că dacă nu scriu labiș cu majusculă într-un anumit context guvernat de o anumită tehnică înseamnă că nu îl respect? chiar aș vrea să știu asta. la urma urmei limba este un instrument și nu o heraldică. cel puțin atunci cîd faci artă cu ea. nu? dar sînt deschis la dialog. în ce privește manualul de limba română, evident remarca ta mă onorează în mod deosebit. deși mă îndoiesc că vreunul din textele mele va ajunge vreodată în manualul de limba și literatura română.

ce simt eu în acest poem: o

ce simt eu în acest poem: o amărăciune că din pământ ne tragem și acolo plecăm, că uneori e mai bine să fim indiferenți cu ceea ce simțim pentru a supraviețui, chiar dacă autorul textului nu crede aceasta. pe scurt: e o confesiune tristă, redată tehnic (după mine) fără cusur. prin urmare cred că e un poem de multe semne de apreciere. eu, când l-am citit cu atenție, am zis că e mai bun decât al lui N. Labiș, subiectiv (cum altfel) desigur. pentru că "moartea căprioarei" are mult balast.

Domnule Titarenco,

Domnule Titarenco, eu am o memorie ca o sită, degeaba citesc anunțuri, pînă nu ma lovesc de pragul de jos nu descopăr că există și altul mai sus. În altă ordine de idei, nu știu cum să interpretez versul 14, 'trag la șorț', 'trag la sorți', ori licență poetică. Dacă am uitat limba română, să îmi fie cu iertăciune.

Doamna Suse,

Doamna Suse, aveți dreptate. sînt probabil vinovat de o greșeală de limbă. română. deși NODEX spune:
SORȚ ~i m. mai ales la pl. Mod de alegere, realizat prin aruncarea zarurilor, prin tragerea unor bilete etc. astfel, încât rolul decisiv revine întâmplării. ◊ A trage la ~i a hotărî ceva prin sorți. (A avea) ~i de izbândă (a avea) posibilități de reușită. /Din sorți pl. de la soartă

deci nu îmi este clar dacă am sau nu am voie să scriu „trag la sorț”. poate un lingvist din cei mulți care ne sînt colegi pe site poate să ne lumineze cu privire la aceasta.

Eu cred ca se merge putin prea

Eu cred ca se merge putin prea departe când se afirma, pur si simplu, ca acest poem este mai bun decât "Moartea caprioarei". Subiectiv, desigur. Sunt sigur ca nici autorul nu crede asa ceva. Poezia domnului Titarenco este, desigur, una buna, atunci când avem în vedere mesajul ei. Din punct de vedere artistic, una obisnuita si , în acest context, eu vad o prea mare risipa de "penite". Parerea mea. Nu este nici mai buna si nici mai slaba decât poezia domnului Labis. Pentru ca nu încape nici o comparatie având în vedere împrejurarile total diferite în care sunt scrise.E usor sa "nu mai ucizi" când ucid altii pentru noi si ne umplu supermarketul de peste drum. "Moartea caprioarei " este o capodopera si asa va ramâne, chiar daca perceptiile artistice de astazi îi gasesc "mult balast". Dar ce-ar fi , de exemplu, "Don Quijote" fara ideea geniala pe care se bazeaza ? Un roman banal si foarte greu de citit. (sa ma ierte "Sancho Panza":)) Se spune despre Labis ca ar fi ajuns cel mai aproape de Eminescu. Nimeni nu poate garanta asta. Un lucru e sigur: domnul Labis este de mult timp o statuie. Iar noi n-avem voie sa ne ridicam nici macar un mic caldarâm în umbra lui. As vrea ca mesajul mea sa fie înteles ca fiind unul fara tinta directa,fara patima si cât se poate de corect .Cu cele bune.

Viorel,

Viorel, că tot vorbești de statui și chestii care pe mine de mult nu mă mai impresionează, în contextul generației lui, Labiș e mult mai slab decât Nichita. Eh, că a murit cum a murit (tânăr și dubios) e o altă discuție, dar recitește poezia Moartea căprioarei cu alți ochi decât cu cei ai elevului... sau măcar dă-mi încă 3 (nu cer mai multe) poeme superbe de Labiș, încă 3 Viorel. Cât despre context... îmi vine să râd. ce te faci cu aplaudacii lui Eminescu, poet național și "zeul" poeților români? El nu e tot într-un context? De ce e totuși mai bun ca alții? Criteriile nu sunt determinate de contextul scrierii! E ca și cum ai spune că aia e o crimă mai nu știu cum când mergeau cu iataganul decât acum când e AK47. Nu Viorel, nu contextul social determină poeme bune, ci oamenii care le scriu, ceea ce este în ei. & btw, "nu e mai bună nici mai slabă" spui... trebuie să te hotărăști:)

mie mi se pare exagerata

mie mi se pare exagerata reactia publicului, pare mai degraba un extaz gol. mai ales ca tecstul in sine e cam searbad, straveziu, scris neglijent (trăgeam la sorț) si in general mult mai slab decat altele scrise de profetul.

Paul,

Paul, oricât vom încerca sa ne "izolam" scrierile de contextul social, nu vom reusi. Dar putem încerca. Referitor la N. Labis, nu eu îl apropii de Eminescu, am folosit impersonalul, "se spunea". Sigur, ai dreptate,Nichita este peste el. Si-ti multumesc ca aduci discutia pe un teren pe care se pot face comparatii. Stiu si eu ca Labis, pe lânga "Moartea caprioarei", a scris si "sa învatam ce-nseamna omenia si comunisti sa învatam sa fim". Ca Eminescu are si el "rateuri", gen "Sara pe deal" sau "Împarat si proletar" ("... ca cu ai ei putere..."). Dar fara ei noi ar fi greu sa fim ceea ce suntem. Nu vreau sa lungesc discutia pe pagina d-lui Titarenco, mai ales ca nici nu am acordul domniei sale. Mai adaug doar - by the way - "Nu este nici mai buna si nici mai slaba..."(asa am scris), asta înseamna ca cele doua concepte nu întrunesc elemente de comparatie, sau ca putem, cel mult, conveni ca sunt "la fel". Toata consideratia.Tuturor.

Mult stimate Domnule

Mult stimate Domnule Titarenco, hai să consultăm dexul online la http://dexonline.ro/definitie/sorți

Expresia A trage la sorți =
a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți;
b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți.

Și acum să analizăm logic: dacă invoci substantivul la singular, i.e. sorț, atunci rezultatul alegeri este unul singur, și ce rost are să mai tragi? Unde mai este hazardul, aleatorul, surpriza, nedeterminismul?

am spus eu că scriu prost și

am spus eu că scriu prost și nu m-ați crezut. batranutragator ne amintește și că scriu neglijent. ehei, nu toată lumea poate să scrie așa îngrijit ca domnia sa despre mațe, vagine și sexul oral. deci, trebuie să recunosc, nu mă ridic la nivelul de prețiozitate literară al domniei sale.
are dreptate și mult stimata doamnă suse, va trebui să modific. îi rămîn îndatorat pentru obiectivitate, spirit critic și perseverență.

nu prea vad ce legatura are cu

nu prea vad ce legatura are cu tecstul incriminat felul in care scriu eu. ca n-am vorbit nici despre mine si nici despre tecstele mele, deci mi se pare deloc onest, ba chiar rautacios comentariul tau, plus ca e oleaca offtopic, plus ca valoarea mea literara nu se discuta in materie de termenii pe care ii folosesc in scrieri si nici nu se discuta aici. asa ca nu te mai alinta singur si accepta barbateste o parere. nu sunt eu cea mai justa parere, dar cred ca am libertatea sa mi-o spun. si stii bine, cand am avut de apreciat am facut-o fara tagada.

Leo,

Leo, de ce vrei să fii bobadil și nu reușești?:)
a. ești subiectiv și recunoaște că dacă ție nu îți place textul te poți și abține. doar suntem bărbați:)
b. ai intrat în publicul comentator al acestui tecst, de ce? ca să spui că are texte mai reușite Virgil? ok, am înțeles asta. și ce? numai tu știi asta?
c. dacă lui Virgil nu îi plac textele tale, așa reacționezi tu? eu știu că ai texte care îi plac, de ex.: sfârșitul poveștilor, pe care eu o am la preferate.
d. nu e cazul să ne controlăm să vedem cine acceptă o părere sau o malițiozitate, de vreme ce ai posibilitatea să treci peste. e ca la televizor Leo, dacă nu îți place nu dai în judecată postul respectiv.
e. să revenim la ale noastre... că acuși apare babodil. La Andu! Iar am greșit!:)

Viorel... nu ai înțeles nimic. Dar putem discuta. Uite, scrie un text la polemică... Ai citit reevaluarea lui N. Manolescu... pornește de aici!

scuze pt. offtopic Virgil!

Textul lui Virgil e interesant

Textul lui Virgil e interesant şi sugestiv, însă legătura cu "Moartea căprioarei" e un pic căutată şi, prin urmare, artificială. În plus, apelativul "domnule Labiş" mi se pare cu totul nepotrivit, având în vedere că Labiş a murit înainte de a ajunge "domn". Era un copil (fluşturatic, dornic de glorie, iresponsabil, genial, plin de erorile vremii în care i-a fost dat să se nască, precoce şi matur şi aşa mai departe; a fost orice, doar "domn" n-a fost, n-a ajuns - şi n-ar fi ajuns; cum n-a ajuns nici Nichita Stănescu - dacă nu cumva, la el, "domn" s-ar referi la o poziţie în poezie, necum în societate).
Labiş a fost (trimit, cu scuzele de rigoare, la eseul meu "Nicolae Labiş - între realitate şi mit", postat pe acest site şi inclus în cartea mea "De la clasici la contemporani", din 2008) crochiul unui poet de geniu.
Paul, iată mai jos două texte de Labiş, altele decât cele citate curent în manualele şcolare: „Toamna îmi îneacă sufletul în fum.../ Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare./ Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ Tragică beție, moale legănare...// Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile supuse./ Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi/ Brațele de aer ale clipei duse.// Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri./ Câtă dezmierdare pașii noștri mână!/ Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,/ Ca un un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...// Mâine dimineață o să fim străini,/ Vei privi tăcută mâine dimineață/ Cum prin descărnate tufe, în grădini,/ Se rotesc fuioare veștede de ceață...// Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,/ Când am plâns iubirea destrămată-n toamnă,/ Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu/ Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.// Pe când eu voi trece sub castani roșcați,/ Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,/ Și-or să mi se stingă pașii cadențați –/ În nisip, scrâșnită, lașă remușcare...” („Dans). Şi mai ales acesta, postum, un crochiu, o eboşă care sugerează încotro ar fi putut evolua poetul, trăind: „Crâmpeie de idei neterminate,/ Și-un zbor de păsări albe și un vis/ Și cântecul sunat pe jumătate/ Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.// Iar liniștea, în cadențare fină,/ S-a mlădiat smerită peste burg/ Și te topești și curgi fără pricină,/ felină ceară, dragoste-n amurg.” („Ceară).

regret Dorel dar legătura cu

regret Dorel dar legătura cu „Moartea căprioarei” nu a fost căutată. nici măcar un pic. de fapt cînd am început să scriu textul nu mi-am propus să îl termina așa. ci poate altfel. deși e cam pretențios să spun că știu cum intenționez să îmi termin textele. cel puțin marea lor majoritate. dar în cazul ăsta, muza, bat-o vina...

Dragă Tudor,

Dragă Tudor, nu intenționez să deschid o polemică pe versurile citate de tine, în care Labiș, după opinia mea este epigon hmmm... hai să zic doar tributar lui Eminescu & Arghezi, versuri în care își căuta orizontul liric, drept pentru care nici nu au ajuns în manuale. Ceea ce nu mă împiedică să admir frumusețea lor și bunul tău gust. Eu spusesem 3, dar e criză:) Asta ca să ne destindem un pic. Și ai să admiți că un tânăr la 21 de ani poate fi apelat domn. Sunt convins că dacă îl întâlneai în acele vremuri, cu seriozitatea și bunul dumitale simț i-ai fi spus: Bună ziua domnule Labiș! Asta pentru că eu cred în manierele tale și în curajul de a lăsa la o parte acel "tovarășe Labiș".
În fine, frumoase versuri ai citat, pentru cei ce apreciază și poezia clasică (deși în contextul actual sunt fade). Însă în contextul scrierii, îmi pare mai tragică această dramă a omului modern descrisă aici de Virgil (poate pentru că este în timp mai aproape de mine), tehnic (zic eu) fără cusur. Aș aprecia dacă mi-ai spune ce poeme mai sunt citate în manuale de N. Labiș. Chiar nu știu, pe vremea mea era doar "Moartea căprioarei". Și da, ai dreptate că era genial, chiar Nichita era timorat de charisma și talentul tânărului coleg de generație, pe care îl invidia, spun istoriile literare.

și pentru că te respect,

și pentru că te respect, am să postez două exemple de poeme desprinse (după opinia mea) de orice fel de influență, pentru savoarea lecturii:

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla...

&

Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi...
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus...
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

de George Țărnea, din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)

scuze pt. offtopic Virgil

ce frumoase poeziile lui Labiş

ce frumoase poeziile lui Labiş împinse în faţă de Dorel şi cele două ale lui Ţărnea!

dar domnule Labiş? "doar cutii pachete borcane butoaie pungi conserve tuburi saci" şi ...praf în ochi.
peniţele, tristele de ele! şi gaşca. m-apucă agonia, nu alta!

"Gasca"? as fi tacut daca nu

"Gasca"?
as fi tacut daca nu aparea acest comentariu de prost gust.
eu am instelat prima acest poem, nu pentru ca ar semana cu Moartea caprioarei, nu pentru ca ar fi mai bun decat poemul lui Labis (la publicare, titlul era subtitlul de acum...printe altele) ci pentru ca rezuma o nostalgie si o neliniste cu are multi dintre noi ne confruntam.
Asa ca, domnule Nicodem, mai usor cu pianul pe scari, daca nu vreti sa faceti si victime colaterale.

Paul,

Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!

Tudor,

Tudor, ce înțelegi tu prin literatura adevărată? Știi, îmi pare că se repetă un dialog în care cineva susține arta pentru artă iar altcineva arta cu tendință. Să mă fac înțeles, după cum te-am înțeles bine în intenția remarcabilă (pentru mine) de a aprecia și versul clasic.
Contextul imediat al poeziei lui Labiș, Moartea căprioarei, este o vânătoare în care un copil (precoce) nu înțelege de ce trebuie să facă, adică de ce să mănânce dintr-un animal nevinovat, iar emoția este împinsă în extrem până la antiteza verbelor a mânca și a plânge. Bun. După mine, aceasta este acea esență care rămâne, cum spuneai tu. Dar, tot vorba dumitale, trăim alte vremuri. Vremuri în care îmi pare mult mai dramatic și sensibil să constați același lucru în fața unei conserve de pește, ori în fața unui grătar. Pentru că lipsește atmosfera aceea, pentru că ea a fost în autorul textului, fără sprijin intens cum e în cadrul prefigurat de Labiș. Este mult mai greu să pescuiești cu undița decât cu năvodul.
Acum, referitor la progresul în literatură, îmi aduc aminte un dialog al lui Țuțea cu un prieten proaspăt trecut la creștinism în care îl întreabă: ei cum e?/ Sunt creștin, am evoluat!/Nu, doar te-ai luminat! îi răspunde Țuțea. Și în artă, eu cred că e vorba despre o iluminare mai degrabă decât de un progres, deci și aici sunt de acord cu tine.
Despre timbrul original la Labiș, permite-mi să am opinia lui N. Manolescu.
Despre poetul copil... era un activist convins și foarte stimulat, avea prestație și era respectat ca un bun orator. Iar de pe la vârsta lui mulți își încep maturitatea.
Revin însă la Shakespeare și Iliada, este de la sine înțeles că valoarea le este incontestabilă. Dar fii sincer cu tine... de când nu ai mai citit din Iliada, sau un sonet de Shakespeare? E drept, ne mai urcăm în trăsuri când suntem romantici, dar nu plecăm cu ele în Canada. Hugo e la fel de valoros pentru mine ca Voltaire... dar Tolstoi nu are egal. Prin urmare, valorile în timp își au rostul lor, acela de a ne motiva să gândim mai mult și mai frumos (poate, zic), le apreciem valoarea, dar uităm să ne raportăm la ele.
Iar concluziv, mulți nu știu prin ce un text este literatură sau buletin meteorologic, nu au bazele teoretice pentru asta.
Cam asta vreau să spun și îți mulțumesc pentru tonul profesoral, doar asta ești și nu numai...
cu gând bun!

Paul, Noi nu ne contrazicem,

Paul,
Noi nu ne contrazicem, ci doar adăugăm nuanţe. Uite, eu înţeleg prin "literatura adevărată" textele care pot vorbi, cum ar zice Ion Barbu, "peste mode şi timp". În acest sens, mă tem că literatura de azi, care pare nouă-nouţă, se va contextualiza mult mai rapid decât literatura veacurilor trecute. Spun asta deşi sunt şi eu un autor de azi. Altminteri, sunt de acord cu tot ce spui.
În al doilea rând, dacă vei avea interesul să accesezi eseul meu despre Labiş, vei vedea că eu sunt (deşi într-un mod nuanţat) mai drastic decât tine (dar şi decât diverşi critici, inclusiv E. Simion sau Manolescu ori Mihai Cimpoi - basarabenii încă apreciază ceea ce noi privim cu rezervă) cu Labiş. Inclusiv cu poemul său cel mai cunoscut, la care ne tot referim aici.

Ai dreptate,

Ai dreptate, Tudor. În fond este cum spui tu și mulți alții printre care și eu... timpul va decide. Însă cred că poezia socială va avea șanse, după cum cred că și transmodernismul în concepția lui Th. Codreanu nu va fi neglijat. Sunt încă multe de spus în literatura actuală, și sunt voci care pot să o facă.
Cât despre eseul referitor la Labiș, l-am citit la vremea lui și mi-a plăcut luarea de atitudine pro, pe care nu o desființez din rațiuni politice, f. puțin literare și deloc afinitive.
gânduri bune!

vreau să vă spun că mă simt

vreau să vă spun că mă simt foarte ok cu textul de mai sus așa cum este. singura remarcă este că subtitlul a fost cîndva titlu și poate redeveni dacă este nevoie. dar restul textului a fost și va rămîne așa. și ca să nu fie nici o confuzie, textul nu este o replică peste timp la nimic. eu nu dau replici și extrem de rar scriu texte inspirate dintr-un text clasic. iar cînd o fac precizez. în cazul acesta nu este cazul. textul există de sine stătător și cred că, deși poate puțin mai straniu, ar fi putut exista și dacă labiș nu ar fi existat sau nu ar fi scris textul cu pricina. dixit.

Cristina (şi,

Cristina (şi, parcă, Virgil),
Din câte mi-aduc eu aminte (din liceu - secţia umanistă - şi din primii doi ani de facultate, în care am - mai - studiat latina), DIXIT e o formă de persoana a III-a a prezentului indicativ ( I: dico, II: dices,III: dixit).
Prin urmare, nu se poate spune "si eu dixit"!
Sper să nu vă supăraţi.
Cu drag,
t.c.

dixit.

dixit. corect gramatical dar incorectă perceptia de stil, DOREL. pentru că acel "dixit" pe care l-am pus acolo nu s-a vrut "am zis" ci un fel de "i-a zis-o" sau "zisă a fost". sau si mai simplu "zisă". desi e posibil ultima sa aiba o alta forma in latina.

corectare,

corectare, cu scuze partiale: dixit!
Se pare ca latina mea nu mai e chiar in regula. Din păcate, nu am la îndemană un dictionar si un manual (mai exact, nu le găsesc în bibliotecă), dar DIXIT nu e, cum am afirmat, o forma de pers. a III-a a ind. prezent, ci una (tot de pers. a III-a) a ind. perfect - cf. (sper sa nu mă mai inşel) dico, dicere, dixi, dictum; de la dixi (pers. I, ind. perf. - am zis!), formăm dixis (II), dixit (pers. a III-a).
Oricum, dixit e la pers. a III-a (dar nu prezent, cum gresit am afirmat - deşi ştiam cum se traduce! -, ci perfect).
Nu reusesc să refac intreaga paradigma a acestui verb, iar internetul (prin care am încercat să mă lămuresc) nu m-a ajutat deloc.
In orice caz, cred că trebuia spus DIXI (am zis), nu DIXIT (a zis - ex. Deus dixit!)
Dar uitaţi-vă şi voi în ce m-am băgat, la vârsta mea!
A, dar uite problema oarecum lămurită în Larousse-ul de pe biroul meu, din care traduc aici: "DIXI (am spus)- Formulă prin care cineva îşi încheie de obicei expunerea probelor, un raţionament, o pledoarie; etc."
Quod erat demonstrandum, ca s-o dau iar pe lătinie...
Zâmbind.