imaginea utilizatorului lucian

Decofrare

Am doborât toată pădurea din pieptul tău.

Am așteptat până ți-au putrezit scândurile subtiorilor
Și ți s-au uscat coastele ce susțineau cerurile
În care obișnuiai să îngropi adâncurile.

Ți-am cumpărat fier beton, cărămizi, var și ciment.
Și m-ai lăsat să construiesc pereți între care
Să te slăvesc, să te cânt, să te rog, să te chem,
Fiindcă știai că oamenii te caută în pietre.

Apoi am cărat pe umărul drept acea pădure.

Departe am dus-o, am tăiat-o, am rupt-o, am ucis-o
Spre a te convinge că sunt cel pe care l-ai ales.
Numai că lumea pe care am descoperit-o îmi părea
A cuprinde visele, gândurile, clipele, parfumul
Timpurilor mereu înflorite.

Acum pădurea o port în carne. Îmi foșnesc degetele.

Îți sorb seva adâncurilor din rădăcină,
Întind ramuri spre soare și altcineva
Mă taie, mă smulge, mă rupe, mă zbate
Între pereții ce i-am construit
Sub coasta ta.

Comentarii

Sunt câteva imagini foarte puternice aici, dar este necesară, cred, o îndepărtare de poem și o revenire când vei simți că o poți privi și cu un ochi critic, pentru a sesiza balastul inutil al acestei istorii atât de frumoase. Altfel spus, este sensibilă fără a fi dulceagă, este adâncă fără a epata. Încearcă să elimini toate tendințele de "poetizare" excesivă și... cred eu că va fi încă și mai deosebită. Doar câteva exemple de "asta nu", din perspectiva mea: "cerurile În care obișnuiai să îngropi adâncurile" (cerurile susținute, da; adâncurile îngropate în ceruri, nu - prea uzitat, facil ca și continuare logică etc); "Să te slăvesc, să te cânt, să te rog, să te chem, Fiindcă știai că oamenii te caută în pietre." (prea mult, prea mult, puteai descoperi un singur cuvânt care să le spună frust pe toate; iar cauzala e supralicitată aici, deși ideea e frumoasă); "am tăiat-o, am rupt-o, am ucis-o" (din nou tentația repetiției care nu aduce nimic nou decât exces de lirism)... ș.a.m.d. Cred că ai o imagine despre ce am vrut să spun.

Poem prea gingas pentru lumea care mizeaza pe ban si pe pistol. Nu se spune "subsiori" ci "subtiori". E singurul repros adus unor versuri pe care eu nu le vad modificate niciodata. Sa ramana conservata frumusetea lor acolo unde au fost plasate in timp. Sa ai pace, Dancus

sapphire, iti multumesc pentru atentia cu care te/ai aplecat asupra poemului, insa nu ma pot lipsi de lirism. poezia in sine trebuie sa fie, in primul rand poetica, in opinia mea. desigur, voi incerca si sigur voi reveni aspura acestui poem. asa fac cu toate. dar in ceea ce priveste poetizarea lor, pentru mine este o conditie absolut necesara. dancus, multumesc de trecere. cuvintele tale imi dau curaj si incredere in ceea ce fac.