imaginea utilizatorului yester

cromozomii de fier

...ultimul faraon alive...

putrezeam în ploaia de pe obrajii altora,
ca un melc în propria cochilie, stingher,
cum o vioară fără arcuș, lepădată la container
de un copil șmecher ce s-a săturat de maică-sa
și de proful lui de instrument,
însă păstrând sadic un fragment din sadismul altora,

și eu m-am plictisit în muzica zilelor,
îmi spuneai,
unele sunt afone ca domingo la bucătăria unui prieten,
altele au auz absolut și asta mă enervează,
pe scurt, îmi strecurai moartea în piept,
ca pe o mâță neagră, alintată și în plină toarcere,
adică răul poate fi alintat în imprevizibil

o să mai fie ‘toarcere? te întrebam…
aveai un mod de a îmi răspunde cu auricularul
desenând pe nisip, ca Iisus odinioară,
baby...

nu realizam că te iubesc într-o piramidă,
nedescoperită,
unde liniștea e magică până la cromozomii de fier, indestructibili
în ceea ce privește propria-mi născare,
praf și marmeladă, sau să zicem locul plus
sandvișul arheologului ce dă târcoale toposului,
având presimțiri...

Comentarii

Paul, am impresia că aici ai scris oricum, orice, numai să sune. De ce "de un copil șmecher", "ca pe o mâță neagră, alintată și în plină toarcere", sau "praf și marmeladă." De ce atâtea adjective? Problems..? Dacă e in toarcere, de ce și alintată? Nu te alinți cam mult?

Cred că e o poezie pe care o scrii atunci când te simți ultimul faraon în viață și-ți dai seama că iubești în interiorul unei piramide. Că ți strecoară moartea în piept, că nu mai poți schimba nimic, iată: până și cromozomii ăia moi acum îs "de fier", iar totu-i praf și pulbe..., pardon, marmeladă. Fir-ar!, ți se lipește de dește... mâța asta neagră, ți-e și lehamite să te mai joci cu "toarcerea" și întoarcerea nu știu cui. Totul e ciudat, chiar și felul în care cineva desenează, evitând răspunsul, "cu auricularul pe nisip". Te plictisești de muzică și de tot. De toate zilele afone sau perfecte. ...până în cromozomii de fier.

și acum ... Da, Ioana, mă alint:)! Călin, dupe cum vezi, ai avut drep....:)! cu drag vouă, paul

Paul, a fost o constatare, îmi place să mișc lumea, ție nu? E bună muzica literei, și poemul e energizat acum!..fain!

...e pur si muove:)! (sa ma corecteze deștepții la spelling)

...''arcușul'' e pastrat probabil ''fragment din sadismul altora'' de către puștiul șmecher ''plictisit în muzica zilelor'', pasionat poate mai mult de.., baterie.. Îmi place poemul, fabius

... poate că exprimarea poemului lasă de dorit, trebuia să pun "baterie" și în loc de arcuș "tinelă":) tks de trecere Fabius, cu drag, paul

Un concert pentru singuratate si orchestra in vazul lumii, un fel de jam-session cu dublul tau, asa mi-a placut mie sa ascult muzica acestui text. Un pic de bravada literara, atat cat ii sade bine unui corifeu al generatiei doua-trei-miiste :-) n-a stricat mai nimic din farmecul acestei mini-confesiuni literare. Daca nu ar fi abundat in semne de punctuatie inutile (virgule, virgule si iar virgule) ar fi fost chiar din fier-beton cromoziomial. Bobadil. P.S. Si totusi, aceasta piramida (mai degraba un cub din acela cu fete colorate) merita penitata bobadilic.

... e prea puțin spus, Andule, un simplu și concis: mulțumesc și pentru ironie:)! faptul că mă citești mă îmbucură, cu virgulele... ce-o fi scris și pentru mine bucuros le-oi duce toate, cum zicea o poetanie:)! îngălbenit, paul

ok, am ajuns și-aici, sper să nu fie prea târziu, să se fi închis camerele deschise publicului larg... dar who cares about those?! Da, un fel de self sufficiency în această poezie, o chestie care pe mine în general mă deranjează, daaar aici e contrabalansată de o reconfortantă auto-ironie, de un fel de joacă inteligentă cu imaginația și răbdarea cititorilor tăi, iar rezultatul e plăcut lecturii. Am și câteva reproșuri de făcut, ca să nu plec cu mâna goală: prima strofă este construită cam greoi. Versul doi și trei, fiecare cu comparația sa, sunt obositoare ("ca un melc... / cum o vioară..."). Do something (nu-ți spun ce, vorba ta, că tot suntem români) about it. Ar mai fi o ambiguitate de rezolvat în prima strofă... să te văd dacă o remarci și tu, acum că ți-am atras atenția. De asemenea, "muzica zilelor", ironie voită prin căderea în banal cu această expresie atât de uzitată, e ok. Doar că sună prea... zâzâit. Ai uneori un mod ciudat de a construi. Mie nu-mi sună deloc "domingo la bucătăria unui prieten".

... precum remarcam și în alte dăți (nu dă-ți), inteligența ta este de-a dreptul sclipitoare. ai un mod dantelat de a o expune și acesta îmi place. însă am unele amendamente. primul și unicul ar fi ăsta: nu mă cheamă Nastratin, iar acest text nu este o sobă:) ai perfectă justețe în afirmații... numai că, vezi tu, nu am chef să le dau curs. de ce ? tocmai spusei:)! cu drag, paul