imaginea utilizatorului Ioana Dana Nicolae

Civilizație tehnică-literatură tehnică

(Opera experimentală a lui Mircea Nedelciu- fragment)

I. Proza scurtă

Moto: "Sunt, cred, o natură experimentatoare"(Mircea Nedelciu)

Mircea Nedelciu (12 noiembrie 1950-12 iulie 1999), important prozator optzecist, are o poziție singulară în literatura română prin opera sa în întregime experimentală, cu caracter de sistem.

Se formează în cadrul Cenaclului „Junimea”, condus de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, frecventat în timpul facultății (absolvă Facultatea de Limba și Literatura Română, Universitatea București, în 1973) dar și după aceea. Între 1970-1973 face parte din grupul de prozatori și poeți (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă) care editează revista „Noii”, unde începe să se afirme spiritul „noii” generații optzeciste.
Până în 1980 îndeplinește diferite funcții: ghid ONT, profesor, librar la Librăria Editurii Cartea Românească, funcționar la Uniunea Scriitorilor, acumulând o experiență de prozator pe care alții „au putut-o suplini doar prin vicleniile artei” (Eugen Negrici, „Literatura română sub comunism”). Debutează publicistic în 1977 cu două proze scurte în „Luceafărul”, și editorial în 1979, cu volumul de proză scurtă „ Aventuri într-o curte interioară” prin care „influența exercitată asupra colegilor lui de generație s-a vădit”. „Proza lui Mircea Nedelciu este cât se poate de caracteristică pentru schimbările survenite în atitudinea și în mijloacele noilor scriitori”. (Nicolae Manolescu, „Literatura română postbelică”, vol II)

Proza scurtă este în întregime experimentală („Aventuri într-o curte interioară”, Ed CR, 1979, „Efectul de ecou controlat”, Ed CR 1981, „Amendament la instinctul proprietății”, Ed Eminescu, 1983, „Și ieri va fi o zi”, Ed CR 1989) De altfel, Mircea Nedelciu și-a afirmat poziția în intervențiile teoretice, el preferând să scrie proză scurtă.

Opera se sincronizează cu toate artele vremii sale, prin tehnici și viziune artistică, idealitate, de asemenea, cu științele și filozofia. Intenția lui este de a reproduce lumea contemporană, de a o transcrie, utilizând un arsenal tehnicist de autentificare: fragmentarism, în primul rând, respectând legile psihologiei în perceperea lumii reale, documente, înregistrări, eșantioane de limbaj, intruziunea Autorului, ca personaj- martor, transmisiunea directă, decupaje de ziar, citate. „Documentul, actul, transmisiunea directă a unui eveniment petrecut în realitate pot intra în economia textului literar, unde nu vor mai fi transfigurate artistic, ci autentificate.”(Mircea Nedelciu). În acest act autentic intră și autorul și cititorul, ambii învestiți într-o funcție de răspundere, aceea de personaje literare.
„Dimensiunea reflexivă, metatextuală a prozelor lui Nedelciu a fost și este exagerată și, dacă nu luăm în seamă prefețele (și pe unele chiar am dori să nu le luăm), nu dăm, sub raport tehnic-stilistic, peste nici un procedeu narativ cu totul revoluționar”(Eugen Negrici, op cit).

E adevărat, Mircea Nedelciu nu aduce nimic nou sub raport tehnic-stilistic, însă nu caută originalitatea decât într-o „inginerie textuală”, prin combinații diverse ale variabilelor: subiect, structură, tehnică, experimentând continuu.

Programul scriitorului se schimbă de la o proză la alta, prin scheme tehnice sofisticate pentru că năzuința lui este irepetabilul, dar și printr-un parteneriat continuu cu cititorul. „Să-ți ții veșnic ochii ațintiți asupra cititorului"(Fox Madow Ford)-- este o învățătură care pare să-l obsedeze pe Mircea Nedelciu. Teoretician al propriei opere în interviuri, dar și în interiorul acesteia, credea că nu trebuie să fii creatorul unui singur stil". Se autodefinea: „Sunt, cred, o natură experimentatoare:"
Scriitorul clădește minuțios, beneficiind de o inteligență de excepție care domină talentul și-l manevrează. Manevrează totul: subiectul care trebuie să fie veridic, tehnici narative vechi și noi combinate surprinzător, lungimea textului, grafismul, amestecul de ingrediente fiind definitoriu, dar și eliberarea de orice reguli din afară.
„Procedeele tehnice (retorice deci) pot fi învățate relativ ușor, însă folosirea lor în anumite situații și nu în altele, acordul dintre ele și lume se face cu talent" (M. Nedelciu

Am recitit textele din volumul de debut, „Aventuri într-o curte interioară", cu oarece emoție: cum au rezistat timpului ? În afara deliciilor intelectuale datorate spiritului ludic și tehnicist, scriitura avea prin anii 80 o conotație imediată în social și politic, iar cititorul optzecist căuta savuroasa aluzie, practicând, mai ales, cititul printre rânduri. Conștient, personajul îi făcea cu ochiul uneori, complice. Cititorul inițiat, însă, căuta tehnica, era un răsfățat.
Aluziile politice ale unui timp încarcerat au rămas în urmă, dar scenele de viață au prospețime și caracter de generalitate.

Lumea prozelor lui Mircea Nedelciu este existența și toate strădaniile autorului converg către reflectarea cât mai veridică a realității. Eugen Negrici vede „Consemnarea realității cotidiene ca o replică la minciuna oficială” și crede că un sociolog ar descrie cu succes lumea comunistă a anilor 80 și peste un secol. „Nedelciu se va ocupa de omenescul insignifiant, dar capabil să vorbească mai profund despre o epocă decât literatura „temelor mari”.

Feliile de viață privite prin fante sunt luate din toate mediile sociale, iar scriitorul crede că trebuie să intre în „dialogul prilejuit de marile probleme ale epocii sale și cu talentul și cu inteligența”. În concordanță cu triumful civilizației tehnice, Mircea Nedelciu scrie o literatură tehnică, cu o lume rece, fără metafizică. Asta în aparență. De fapt, el reproduce realitatea după regulile atât de amestecate ale acesteia, după cum vom observa pe parcurs, scufundându-ne în text. „Că tehnica se prezintă ca o amenințare pentru metafizică și pentru umanism e numai o aparență derivată din faptul că, în esența tehnicii, se dezvăluie trăsăturile proprii ale metafizicii și ale umanismului, pe care acestea și le ținuseră dintotdeauna ascunse."(Gianni Vattimo). Reproductibilitatea tehnică impune o iluzie durativă, o realitate înregistrată.

Intrând în programul instituit de autor, vom avea parte de emoții pur intelectuale, fiindcă, în ansamblu, opera e cibernetică și ideatică. Vom pătrunde într-o operă construită cu capul, "organul schimburilor, pe când inima este organul îndrăgostit al repetiției"(Gilles Deleuze).

Nuvela titulară a primului volum („Aventuri într-o curte interioară”) se constituie din patru capitole (fragmente) scurte, iar narațiunea se desfășoară din două perspective, cea a naratorului-personaj și a prietenului său, Pictoru.

Subiectul nu are nimic neobișnuit. ( 1) Într-o cofetărie, naratorul află de la Rolly despre fuga de acasă a lui Pictoru care (2) rătăcește pe străzi murdare. (3) În cămin, naratorul și Rolly petrec o sâmbătă tristă. (4) După ce-l găsesc pe Pictoru ies din oraș, undeva la margine, stabilindu-se cu cortul în câmpie, în frigul tăios al începutului de iarnă. Felul în care subiectul este transcris, da, are ceva aparte.

Pentru autenticitate, scriitorul folosește tehnici diverse. Fragmentarea, în primul rând, ca o caracteristică a realității, realitate pe care Mircea Eliade o vedea „ca o lume vie a tranzitorietății și a instantaneului". Fragmentarea, tehnică modernă, e mai puțin „științific" aplicată aici decât în alte proze, nu atinge, de exemplu, rafinamentul din „Efectul de ecou controlat". Nedelciu înregistrează tot ce există în planurile fizic și psihic ale personajelor, pe fragmente amestecate, cărora cititorul le poate da un sens unificator mai apoi. Astfel, în cofetărie, personajul narator citește știri externe, clienții de la mesele vecine discută, același personaj este îngrijorat de fuga prietenului, un individ încearcă, însă fără succes, să dea un telefon etc. Realitatea este transcrisă: „ În ziarul meu nu scria nimic despre Pictoru. Rolly se întoarse spre mine și spuse: „Ziarul tău e de ieri". Avea dreptate, așa că am pus ziarul sub farfuria în care fusese plăcinta și l-am lăsat acolo. Pe masa nu prea curată cineva scrisese cu creionul: „Nu te speria, căci omul este aproape de om ca fusta de genunchi Nicoleta." Iar altcineva adăugase cu niște litere urâte, lăbărțate: „Și totuși se îndepărtează mereu." Rolly scoase un sunet scurt, onomatopeic aș spune, mă privi drept în ochi (era prima dată când o făcea de când venise) și-mi spuse: „Se plictisise". Apoi: „Dacă râzi, te pocnesc!" Am rămas uimit. Nici prin gând nu-mi trecuse să râd. "Este o scenă vie, creată din perspectiva unei conștiințe condiționate de stimuli vizuali și auditivi, interferență de planuri (fizic-psihic), inserția (aici a cuvintelor scrijelite și a replicilor), tehnica ondulatorie (după fluctuațiile stării de spirit), tehnica fluxului conștiinței, care conferă tensiune narațiunii. În rest, un amestec de stiluri (direct, indirect liber), de genuri literare (epic și liric), de stiluri funcționale (literar, publicistic prin decupaje de ziar), de specii literare, povestire în cea mai mare parte, epistolă în capitolul al treilea prin narațiunea cu destinatar: „Numai noi doi, eu și tu, Rolly, adică, în dormitorul mare și gol și înțepenit de frig. Toți ceilalți au plecat acasă".

Viața cenușie, lumea insensibilă a oamenilor și necomunicativă („Vezi fețele unor necunoscuți părând să-ți zâmbească sau ignorându-te sau încruntându-se la tine. Aștepți ca unul dintre ei să-ți arunce o vorbă, aștepți. Aștepți. Vorbele se schimbă între ei. Pe rând.

Dar nici măcar între ei nu vorbesc."), lumea sensibilă a obiectelor („aparatul de taxat te privește", „O mănușă albastră de damă așezată pe un scaun ține locul persoanei, o simbolizează."), imobilitatea prezentului (naratorul citește ziarul de ieri), obsesia paternității și, în fine, presiunea frigului (sunt teme și motive întâlnite frecvent pe parcursul operei), pregătesc ieșirea în decor, îndepărtarea de lume a celor patru tineri („eu", Americanu, Rolly, Pictoru), retragerea lor în câmpia ninsă.

Iată un Nedelciu mai puțin cunoscut, pictor (aici peisagist) realist: „Era totuși un tablou de iarnă ca-n visele poeților. Viscolul nu reușise, sau mai exact, tocmai viscolul fusese acela care nu lăsase zăpada să acopere pământul în mod uniform. Erau locuri mai înalte, desigur, de pe care vântul spulberase zăpada, iar buruienile arse de ger nu fuseseră acoperite în întregime, linii negre și triste rămăseseră deasupra albului strălucitor al zăpezii. Orizontul era acum îndepărtat și albastru." Imaginea finală a celor patru oameni cu patru bârne pe linia orizontului este alegorică, breugeliană, o realitate estetizată.

Timpul trăit aleatoriu, ca-n „Primul exil la cronoscop" (din volumul „Și ieri va fi o zi"), devine de la început, de la debutul scriitorului, o tehnică literară pentru timpul narațiunii fragmentat și amestecat: „Aveam din nou în fața ochilor imaginea de paradis pe care mi-o închipuiam zilnic. Niște globuri ciudate și strălucitoare care plutesc într-un fel de imponderabilitate și pe care tu, la rându-ți, imponderabil le poți culege la simpla dorință. Rolly, râzând, îmi spunea ceva, dar eu nu reușeam să-l aud, să-l înțeleg, am impresia că acela a fost momentul exact în care m-am gândit că globurile ar fi ore sau zile și că o poți alege pe oricare din ele pentru a o trăi, fără nici o ordine prestabilită.”

Grafismul este o altă tehnică afișată pentru susținerea iluziei continuității prin durată a realității, sau a tensiunii, dialogurile sunt inserate între ghilimele și scrise în corpul textului, alineatele - foarte rare. Uneori, pentru ruperea monotoniei și fragmentare, citatele sunt scrise de la mijlocul paginii. Aici, dar și în restul operei, intertextualitatea, citatele din literatură, sau din alte domenii au rol de legătură cu lumea de dincolo de granițele închise ale țării, o încadrare în timpul universal.

Comentarii

Dragă Ioana, E foarte bine că ai postat un asemenea text, am impresia că uităm prea adesea că scrisul cere și multă știință și regresăm în instictual. Nedelciu este un exemplu eclatant despre cum se face literatura cu capul și cu cap. Este tocmai tema studiului tău. De aceea mi se pare, tot ne jucăm cu grafiile, că ai putea grafia titlul cu o formă de genul CIVILIZAȚIE/semnul implicării, nu știu să-l fac aici/, TEHNICĂ, LITERATURĂ/semnul implicării /TEHNICĂ. Sper că am reușit să fiu suficient de limpede în lipsa semnelor grafice. Mai ales că termenul "tehnică" are în eseul tău două accepțiuni diferite, pe care nu le separi de fiecare dată suficient de limpede: odată, ca în citatul din Vattimo, în sensul fizicalist, "mașinist" al termenului, în alte contexte în înțelesul "tehnica de a face ceva", respectiv literatură, respectiv a reproduce realitatea prin cuvinte. Am încercat să citesc textul cu ochi microscopic de redactor, atent la amănunte. Despre construcția mare a ansamblului vom putea da seama când vei posta mai multe capitole. Astfel: secvența "opera sa în întregime experimentală, cu caracter de sistem. " mi se pare a suna mai bine cam în felul următor: "Opera sa în care experimentul capătă cel mai pregnant printre prozatorii celei de-a dooua jumătăți a sec. XX, caracter de SISTEM". La aliniatul II aș înlocui pe idealitate cu ideație.Tot acolo "toate" pe lângă "artele" e superfluu, iar sincronizarea trebuie puțin detaliată cel puțin în câteva propoziții. Căci e vorba (istoric și sociologic) de o sincronizare puțin altfel și din alte cauze decât pe vremea lui Lovinescu. Iar sincronizarea cu ecorșeurile anrative ale Noului Roman de pildă avea niște conotații nu numai tehnice, ci și politice despre care amintești în treacăt printr-un citat. Nu este în nici un caz, cum era cazul în mare măsură la francezi, o chestie de perfomrnanță pură, de exhibat pur și simplu virtuozități de acrobație narativă. Contextul oferea niște conotații. E interesant cât s-a păstrat din ele, cum le recitim azi, eu n-am făcut experiența asta, și e bine că pornești mărturisit de la ea. O frază de genul: "Lumea prozelor lui Mircea Nedelciu este existența" nu spune prea mult nu TOATE operele au acest țel? Sau. "utilizând un arsenal tehnicist " Cred că ar merge mai bine "de tehnici". De altfel repetițiile pot fi eliminate ușor iar apariția cuvântului "tehnici" de multe ori e obligatorie câtă vreme chiar asta e tema, nu? Aștept cu nerăbdare urmarea...

Ioana, apreciez informatia exacta si de calitate precum si tehnica ta, care ii permite cititorului sa se apropie de text, sa patrunda sensurile ascunse... Reusesti sa ii faci pe oameni sa vina inca si inca o data si cred ca asta este cel mai important lucru pe care trebuie sa il faca un autor... acord o penita de aur pentru acest eseu din care am avut numai de invatat... cu drag petre

Christian, ești un redactor minunat, mulțumesc pentru sugestii, mă voi întoarce pe text să corectez din nou. Petre, am încercat o scufundare în operă, s-o văd cu ochi de scafandru, sau cu o exprimare mai tehnică, am făcut o secțiune în ansamblu, apoi în fiecare text, piesă, apoi aproximativ în fiecare pagină, un eseu analitic. Mulțumesc pentru apreciere!