imaginea utilizatorului aalizeei

alte povestiri de la Şipot

-pentru copii cerul nu era decît o alviță pe care Dumnezeu își punea capul ca să viseze la dulce-

da domnule yes sir
odată m-am iubit cu Sara în podul casei mele
se întîmpla pe vremea cînd oamenii încă zburau
da, i-am văzut eu cu ochii mei!
cu treabă sau fără treabă la Şipot toţi se credeau păsări
rînduiala la zbor era aşa
luni miercuri şi vineri zburau bărbaţii
marţea joia şi sîmbăta femeile
-pentru copii cerul nu era decît o alviță
pe care Dumnezeu își punea capul ca să viseze la dulce-
duminica așterneau văzduhul pe garduri la zvîntat
şi făceau schimb de zboruri între ei

da domnule adevărat spun
mai bine eram piatră
oriunde în lume se găsește cineva care să arunce cu pietre
poate așa vedeam și eu lumea de sus
dar cine se apleacă în mijlocul drumului să ia un copil
și să arunce cu el după păsări?
-știți domnule, credeam că lumea e un lighean mare
în care macini grăunțele cu apa deja trecută-

poate e păcatul mamei mele
vedeți, mama s-a prins într-un fouetté duminica
tocmai în biserică şi chiar la cununia ei
la Isaiia dănţuieşte
s-a ridicat pînă la candelabru
și cît ai zice – în ţara orbilor închide un ochi
lumînările au mai scăzut cu trei picuri de ceară
stop cadru!
iată aici în sepia
aproape de colţul din dreapta sus
se vede cum mirarea sfinţilor o poartă pe mama
spre peretele de la răsărit

an dan dez
stăruință fără crez
zizi mani an dan dez
plutește pe aer frez
mă rugam eu
ani mani primi mini şi răsură pe măsură
cuc fără de pene
an tan tene
cristei fără cioc
ieşi din joc
tu eşti numai o floare albă de hîrtie
scuturată într-o toamnă dinaintea altarului!

pe urmă venise așa o delăsare
rar mai vedeai oameni pe cer
şi atunci cu socoteli obligaţii
bunăoară o logodnă o înmormîntare de păsări
-păsările se îngroapă în văzduh nu-i aşa tată?-
da, nimeni nu mai zbura de plăcere
acum femeile treceau peste case
în căutarea unui loc de împerechere
bărbaţii uitaseră rînduiala
şi se scăldau în ţărînă laolaltă cu brabeţii
la ce bun zborul auzeai tot mai des
dacă lucrurile se măsoară cu pasul
și nu cu bătaia de aripi?

cam pe atunci m-am iubit cu Sara în podul casei mele
nici în aer nici pe pămînt
dintr-o călimară plină cu cerneală
(ce culoare are călimara ta?)
an dan dez
ieșeau aripi frez
un copil de pică
purtat în lectică
și ca niște șoapte
trei furnici de lapte

Comentarii

o poezie care nu poate sa

o poezie care nu poate sa nu-ti placa foarte. ca o joaca in care discursul copilului se impleteste cu simbolistica si fantasticul.

cel mai mult mi-a placut glasul copilului, recunosc - pentru ca reuseste sa pastreze acel element esential copilariei - are acea curatenie fundamentala.

chapeau!

Oricât l-aş reciti, nu pot

Oricât l-aş reciti, nu pot decât să mă întreb şi să mă mir iar şi iar prin versul poetului:
,,la ce bun zborul auzeai tot mai des
dacă lucrurile se măsoară cu pasul
și nu cu bătaia de aripi?"...un poem la care am plâns...
Inserarea fragmentelor din folclorul copiilor, atmosfera de cununie, sfinţii şi păsările ( poate îngeri...) alături de strofa
,,pentru copii cerul nu era decît o alviță
pe care Dumnezeu își punea capul ca să viseze la dulce-
duminica așterneau văzduhul pe garduri la zvîntat
şi făceau schimb de zboruri între ei"...m-au îngenuncheat.
( Mi-ar plăcea să am un volum de poeme semnat Vlad Turburea :) )

îmi place mult sufletul care

îmi place mult sufletul care țese acest real basm, și se descoperă vers cu vers, frumos cu frumos, ludic cu ludic, nostalgic cu nostalgic, înțelept cu înțelept... pilduitor. am să îl trec la preferate. mulțumesc, Vlad. seara mea e mai frumoasă!

Oana, mulțumesc. mizam pe

Oana,
mulțumesc. mizam pe “acea curatenie fundamentala”.

Maria-Doina,
emoționant comentariul tău. mă bucur să știu că sînt cititori/poeți care își doresc un volum semnat de mine.

Alina,
mulțumesc pentru urări. vezi tu, în fiecare an pe 15 septembrie în prima zi de școală aveam buzunarele pline de bomboane (la generală pentru că la liceu toți voiau bere de ziua mea). poate asta m-a dus spre copilărie (pui de ET? îl voi întreba pe Timothy Good).

Paul,
eu îți mulțumesc.

Cristina,
așa să fie. mulțumiri.

am citit-o de multe ori, de

am citit-o de multe ori, de cate ori arunc un ochi pe site inca o mai caut, atata mi-a placut.
uite pentru ce:

"iată aici în sepia
aproape de colţul din dreapta sus
se vede cum mirarea sfinţilor o poartă pe mama
spre peretele de la răsărit" si

"pe urmă venise așa o delăsare
rar mai vedeai oameni pe cer
şi atunci cu socoteli obligaţii
bunăoară o logodnă o înmormîntare de păsări
-păsările se îngroapă în văzduh nu-i aşa tată?-" si pentru felul in care totul se leaga cu surpriza si frumos si le tot alterneaza si te prind in iuresul ala copilaresc.
o voi pastra, cu voia ta. :o)